Dacă porneşti de la o premisă greşită ajungi la un rezultat greşit, chiar dacă paşii urmaţi sunt corecţi. Dar dacă paşii urmaţi sunt şi ei greşiţi, atunci rezultatul obţinut este dezastruos.
Vladimir Putin pleacă de la câteva premise greşite, atunci când stabileşte liniile directoare ale politicii externe ruse faţă de Occident.
Prima este ca Occidentul este vinovat de prăbuşirea URSS.
A doua este ca statele Europei de Est au fost vârâte cu forţa în NATO de americani.
A treia premisă este că poate rupe legătura dintre europeni şi americani.
A patra premisă este că, dacă NATO ar deveni irelevant, problemele Rusiei s-ar rezolva. În subsidiar, dacă NATO ar renunţa la Europa de Est, problema ucraineană s-ar rezolva de la sine.
A cincea premisă este că războiul hibrid este calea care poate dizolva puterea europeană şi americană.
A şasea este că, în situaţia în care America se războieşte cu China pentru supremaţie globală, a venit momentul ca Rusia să acţioneze pentru a recâştiga statutul de putere mondială.
Din perspectiva rusă, premisele sunt corecte şi momentul este bine ales, iar războiul hibrid pare a fi mijlocul potrivit. În realitate, primele cinci premise sunt greşite, a şasea este şi ea parţial greşită, iar mijloacele nu pot asigura împlinirea dorinţelor ţarului, pentru că acestea nu sunt realizabile.
Nu doar Occidentul a contribuit la prăbuşirea URSS, ci statul rus a intrat în colaps din cauza incapacităţii de a se dezvolta economic, la fel ca orice stat dictatorial.
Statele din Europa de Est ocupate de URSS, care au trăit tragedia comunistă, au văzut în UE şi în NATO şansa istorică de a se dezvolta economic şi de a-şi asigura apărarea. Asta vor şi Ucraina, Moldova sau Georgia.
Legătura dintre europeni şi americani nu are nimic asemănător cu legăturile statelor din spaţiul ex-sovietic cu Rusia. Europa şi SUA au o origine comună şi sunt legate de civilizaţional pe când statele ex-sovietice sunt ţinute legate de Rusia sau de autocraţi supuşii Kremlinului sau de teama unor represalii armate.
Chiar dacă mâine NATO ar dispărea, problemele economice şi sociale ale Rusiei nu s-ar rezolva de la sine. UE ar găsi o cale să supravieţuiască şi poate că n-ar mai putea să radieze în jur prosperitate şi siguranţă ca acum. Dar asta nu ar însemna că automat revoltele ar înceta în spaţiul ex-sovietic sau că Ucraina s-ar întoarce spăşită în braţele lui Putin.
Despre ce şi cât poate face războiul hibrid am mai discutat şi concluzia a fost că nu poate dizolva Europa. O poate slăbi, îi poate produce neajunsuri economice şi sociale, dar nu o poate dezagrega.
Pentru Vladimir Putin şi pentru cei din cercul său de putere, oameni veniţi din KGB, de aceeaşi vârsta cu el, Vestul şi NATO sunt relele supreme, ce împiedică Rusia să fie un imperiu. Iar primele cinci premise sunt baza pe care Vladimir Putin şi-a contruit strategia de a diminua influenţa americană şi a NATO în spaţiul ex-sovietic şi prin extensie, în Europa de Est, ameninţând cu invadarea Ucrainei.
Cea de-a şasea premisă este parţial corectă, pentru că puterea americană este cumva în declin, iar Europa pare slăbită. Momentul acţiunii agresive a lui Vladimir Putin pare să fie, din perspectiva rusă, dacă nu bine ales, cel puţin convenabil. Kremlinul consideră momentul favorabil, din mai multe motive.
Europa se confruntă cu o criză energetică fără precedent, din cauza felului intempestiv în care doreşte să treacă la energia verde, printr-un program care nu a ţinut cont de dependenţa de gaz a UE faţă de Rusia.
Europa se clatină economic şi social la ieşirea din pandemie şi nu a fost capabilă să găsească o cale unică de a acţiona şi de a controla criza Covid. Variile modalităţi folosite de guvernele europene pentru a controla răspândirea virusului pot crea impresia unei degringolade, iar manifestările anti-Covid contribuie la crearea unei imagini a disoluţiei europene pentru cei ce doresc orbeşte să se întâmple acest lucru.
Dar nu trebuie să facem confuzie între o mişcare de stradă din spaţiul ex-sovietic, de exemplu maidanul din Ucraina sau revoltele din Belarus şi manifestaţiile de la Bruxelles sau acţionea şoferilor de tir din Canada. Manifestaţiile din Ucraina şi Belarus au avut ca scop doborârea de la putere a autocraţilor servili Rusiei. Manifestaţiile din Europa şi Canada sunt împotriva unor restricţii punctuale luate de statele respective, nu pentru demiterea guvernelor sau a schimbării paradigmei democratice.
Apoi, dacă se va produce federalizarea Europei sau se va construi o armată europeană, UE va deveni mai puternică decât este astăzi, când state din uniune acţionează pe faţă împotriva politicii dorite de Bruxelles. Dacă acum există o varietate de opinii şi de moduri de acţiune într-o problemă politică sau alta, într-o Europă federală ar exista un singur mod de acţiune, unul unitar. Rusia nu ar mai putea duce un razboi hibrid ca acum împotriva unui stat sau altul, ar trebui să destabilizeze nu părţi, ci întregul. Ca orice prădător, n-ar mai putea izola un bivol din turmă, ci s-ar uita neputincioasă la cum păşeşte un elefant.
Dar lucrurile nu stau aşa decât aparent.
Europa are bani ca să implementeze energia verde şi o va face. Mai mult, are posiblitatea să devină mai puţin dependentă de gazul rusesc şi acţiunea agresivă a lui Putin o va obliga să reacţioneze. Tranziţia spre energia verde s-ar putea accelera, Germania nu-şi va mai închide centralele nucleare decât după ce va asigura înlocuirea cantităţii de energie nucleară cu energie verde. Gazul lichefiat, o opţiune care nu a fost luată în calcul din cauza atitudinii germane, va deveni un înlocuitor parţial pentru gazul rusesc.
Pandemia se va termina şi toate acţiunile de stradă se vor stinge odată cu ea.
La agresiunea lui Putin asupra Ucrainei, Europa a acţionat la unison cu SUA, chiar dacă Germania a fost şi încă este reticentă. NATO îşi va consolida prezenţa pe flancul estic, iar ameninţarea cu sancţiunile economice pare o armă puternică de care Rusia ar trebui să se teamă.
Țarul Putin a plecat de la premise greşite în atitudinea sa faţă de Occident, pentru că formarea sa kaghebistă şi imperialistă nu-i permite să aprecieze corect realitatea. Iar acţiunea sa de acum nu poate duce la un rezultat pozitiv pentru Rusia nici măcar în privinţa Ucrainei. Chiar dacă va invada parte din Ucraina, Putin nu va avea de câştigat decât pe termen scurt. Europa nu se va dizolva, americanii nu vor pleca din Europa de Est, Ucraina nu va dispărea ca stat, iar în statele ţinute sub tutelă de Rusia dorinţa de independenţă şi de libertate nu va scădea. Iar revenirea la paradigma Războiului Rece nu va folosi Rusiei, pentru că inexorabil starea sa economică şi socială se va degrada.
Indiferent ce se va întâmpla acum, peste două decenii Rusia va redeveni ce i-a fost sortit să fie, o ţară mare care se va întoarce spăşită spre interior, după ce aventura sa imperialistă din Europa se va fi sfârşit.