Guvernul are gata Planul fiscal pe termen mediu al României, pe care îl va propune Comisiei Europene, cu obiectivul de-a primi aprobarea ca să revenim în ținta de deficit de 3% din PIB de-a lungul a 7 ani.
L-am publicat AICI.
Planul conține și măsurile concrete, care ar trebui să convingă Comisia că e fezabil.
Acest text e scris pentru antreprenori și manageri, dar nu vreau să încep cu rostul său – voi explica mai spre sfârșit ce amestec au decidenții din economia privată în planul Guvernului.
Voi începe, așadar, cu principalele observații asupra documentului care ar trebui să fie Biblia dezvoltării și echilibrului economic în următorii 7 ani, observații care vizează atât chestiuni de fezabilitate, cât și maniera în care documentul a fost conceput:
1. E șocantă dezvăluirea că Guvernul se vede împrumutându-se în toți anii care vor urma până în 2031 la dobânzi de 6,9%, când în acest an de maximă presiune bugetară s-a împrumutat cu o medie de 6,6%! Adică, pe măsură ce urmează să scadă deficitul și inflația, crește riscul de neplată?
Ce le spune Guvernul piețelor: puteți cere dobânzi mai mari, că noi așa ne-am făcut calculele. Sau poate asta să însemne că Guvernul își face socoteli pentru o inflație mai mare, pentru a avea un PIB nominal în lei mai mare?
La fel de șocantă e dezvăluirea că Guvernul știe care va fi cursul euro-leu, care ar urma ca în 2025 să treacă de 5 lei și să ajungă la 5,4 în 2031. Sau, cine știe, poate că Guvernul tocmai amplasează vreo capcană și vor să facă invers?… . Astfel de calcule se fac în mod firesc, dar ele trebuie întotdeauna să rămână în bucătărie și numai în bucătărie.
Eu chiar voiam să scriu despre iminenta trecere a pragului de 5 lei la euro și despre ce efecte (cele mai multe bune) ar urma să aibă în economie – dar una e să o scrie un ziarist și cu totul alta ca Guvernul să arate piețelor ce cărți urmează să joace.
2. Al doilea lucru șocant este că cheltuielile cu dobânzile (nu cu datoria, ci cu dobânzile) ar urma să crească de la 2% din PIB, cat vor fi anul acesta, la 3,5% din PIB în 2031.
Tot plătind dobânzi, vom avea o problemă să ne plătim datoria. Cam ca Turcia.
3. Al treilea lucru neverosimil în planul Guvernului este că merge – în ajustarea deficitului – pe tăierea de cheltuieli ale statului.
Asta e o poveste, pur și simplu, electorală:
O scădere a cheltuielilor statului de la 42 la 36% e absolut fantezistă: din spitale lipsesc medicamentele de bază, educația din rural și urbanul mic se sprijină pe profesori pensionari și pe suplinitori, Cercetarea aproape că nu există în bugete, investițiile în infrastructura de transport se fac numai sub presiunea NATO și a aliaților strategici… etc.
Dar ”cea mai tare fază” în privința tăierii cheltuielilor este scăderea de la asistență socială – în speță de la pensii: de la 12,5% din PIB anul acesta, la 10,7% în 2031 – și asta în condițiile în care în 2029 iese la pensie prima generație de decreței! Și pe fondul păstrării colectării de CAS, în toți acești ani, la 6,5% din PIB. (Asta înseamnă că Guvernul se așteaptă la o molimă printre părinții și bunicii noștri, pe care n-a trecut-o în planul de măsuri).
4. Aici economia privată trebuie să ciulească urechile: cea mai mare sursă de creștere a veniturilor este cea din impozitul pe salarii și venit, care ar urma să crească de la 2,8% din PIB în 2024, la 4% în 2025 – ceea ce e un salt foarte mare.
Mult mai mare decât saltul de la 6,8% din PIB la 7,5% din PIB (creștere în 7 ani, nu de pe un an pe altul) la colectarea din această gaură neagră a finanțelor României, care este TVA.
De altfel – în ciuda gap-ului de 36% (de 3-4 ori mai mare decât al statelor din regiune!), pentru 2025 Guvernul are în plan să scoată tot 6,8% din PIB…
5. Ceea ce e cu adevărat îngrijorător în planul Guvernului este, însă, șocant de modesta creștere economică, a unei țări cu un potențial mare de creștere, a cărei dezvoltare ar trebui să accelereze tocmai pentru că se află foarte jos:
Creșterea economică până în 2031 ar urma să fie de doar 2 – 2,5% (susținută, poate, și de efectul de bază) – asta în condițiile în care în acești ani urmează să ne intre bani din PNRR, din fondurile de coeziune, să se termine autostrăzile esențiale, să se digitalizeze administrația și economia:
Cu o astfel de creștere economică e greu de crezut că vreun guvern – oricare ar fi el – va putea susține finanțele publice după socotelile de mai sus, chiar dacă ajutat de inflație, va produce mult visatul PIB nominal, pe care să-l prelucreze contabil cu deflatorul (lucru pe care deja l-au făcut – deflatorul PIB pe S1 din 2024 a fost de 9,5% în condițiile în care inflația a fost de 5,5% – deci instalația de produs lei din pix funcționează).
Merită să mai adăugăm aici și ”detaliul” surselor de creștere a economiei pe următorii 7 ani:
În vreme ce vecinii noștri își fac calcule pe dezvoltarea prin aportul sectoarelor cu valoare adăugată mare și atragerea de investiții, Guvernul nostru anticipează tot o creștere bazată pe consum (finanțat cu datorie și mai scumpă decât anul acesta) și, în 2031 un export care va avea tot o contribuție negativă la PIB. Adică tot o econome bazată pe cerere, nu pe ofertă…
6. Să mai adăugăm – de dragul rămânerii în zona folclorului care înconjoară planurile de redresare ale României – determinarea Guvernului de a pune ordine în companiile de stat, unde urmărește să crească ”transparența și eficiența”: asta în plin scandal București-Bruxelles pe numirile clientelare din companiile de stat, respinse de Comisia Europeană și periculoase pentru tranșele de bani din PNRR…
*
Una peste alta, Planul propus de Guvern NU e un plan de dezvoltare – și nici măcar în această formă nu e fezabil: e un plan de supraviețuire pe morfină – un psihotrop la care sperăm să rezistăm până când, plecând cu încăpățânare de la premiza că oamenii ăștia chiar știu ce fac, vor concepe și implementa o reformă fiscal-bugetară în acord cu interesele și potențialul României.
Citeşte integral analiza lui Cristian Grosu - Planul fiscal: Bizarerie și extaz. Pentru antreprenori și manageri pe Curs de Guvernare