Mi-am propus să nu mai amintesc de numele doamnei Diana Șoșoacă și n-aș face-o nici acum, dacă nu-mi auzeau urechile comparația făcută de domnia sa între unele măsuri antiCOVID și tratamentul evreilor în pericoada războiului.
„Numai evreii trebuiau să arate un document ca să meargă la alimentară și la lucrurile normale” – a strigat Șoșoaca în aula Parlamentului, din adâncul rărunchilor ei. Din păcate, la propriu, nu la figurat.
Întâmplător, eu am trăit acele vremuri la care se referă, spre deosebire de doamna Șoșoacă, despre care bănuiesc că nu se născuse încă. Poate nu se născuseră nici părinții ei, sau poate erau încă în scutece. Respectiva doamnă ori vorbește din auzite, ori inventează – iar această alternativă mi se pare mai plauzibilă.
În acele vremuri, nu i se cerea nimănui să prezinte undeva alte hârtii, decât numai „buletinul” și biletul de tramvai sau de tren, când era cazul.
În niciun caz la „Alimentară”, care pe atunci se numea „băcănie”. Termenul „Alimentara” a apărut odată cu regimul comunist, despre care doamna în cauză se vede ca are suave amintiri. Nimeni nu-i putea pretinde băcanului să ceară și să verifice documente. Băcanul era de multe ori „om cu patru clase”.
Dar nu acest aspect deranjează, ci faptul reprobabil că doamna Șoșoacă își permite să facă uz de tragedia trăită de evrei în țările cu regim hitlerist, ca să-și susțină dânsa interesele politice, antivacciniste și împotriva-COVID-ului.
Urâtă opțiune, mizerabilă chiar! Ar fi fost de dorit pentru senatoare să se fi dus la biblioecă, să fi citit și să se fi documentat, înainte de a vorbi din auzite, sau chiar din născocite.
În opinia mea – și sunt convins că nu numai a mea – a folosi actele de cruzime ale unui reprobabil regim din trecut pentru a argumenta propria expunere într-o dispută politică este cât o blasfemie.
În fața acelei tragedii a istoriei, se cuvine să păstrezi un moment de reculegere, nu să te cocoți deasupra, călcând peste cadavre.
Dar respectiva doamnă nu este numai politician. Este și absolventă a facultății de drept. Ar trebui să știe că fapta o descalifică, dacă privim problema și în esența ei.
Astfel, în timp de procedura antisemită, din perioada la care se referă, era concepută pentru exterminarea unui grup uman, faptă calificată cu termenul de genocid, procedurile antiCOVID – mai bune sau mai puțin bune, așa cum sunt ele – au fost concepute pentru salvarea vieților, nu pentru anihilarea lor.
Deci comparația făcută este nu numai o impietate, dar și neavenită.
La data când scriu aceste rânduri, este miercuri, Senatul a respins propunerea legislativă privind obligativitatea solicitării certificatului de vaccinare la locul de muncă – cel de la care a pornit toată daravela. Dacă vorbirea doamnei Șoșoacă a avut, poate, un rol decisiv, cu siguranță votul ei a contribuit la acest rezultat.
Acum, unii politicieni își freacă mîinile pentru că au câștigat, alții scrâșnesc din dinți, pentru că au pierdut. Dar poporul? Mulțimea, românii de rând câștigă sau pierd, în cazul când îmbolnăviții nu mai găsesc loc în spitale iar cimitirile sunt mai aglomerate ca după toate cutremurele la un loc?
La românii de rând v-ați gândit, stimați senatori? Sunt ei mai bucuroși să trăiască și să nu moară, sau sunt mai bucuroși să nu calce peste o anumită interpretare a legii – șoșocistă, deh! – așa cum ați dat-o domniile voastre?
Decizia Senatului nu este finală, urmează votul în Camera Deputaților, dar constituie primul pas. S-ar putea să ajungă definitivă, nu pentru că astfel se salvează vieți sau se menajează îmbolnăviri. Nici vorbă. Doar pentru că așa cer interesele politice ale unor grupuri, contrare intereselor, tot politice, ale altora.
În cazul doamnei Șoșoacă, nici interesul politic nu este clar: domnia sa nu se mai regăsește în spectrul AUR. Este independentă și, în această calitate, am impresia că a vorbit doar pentru a face un exercițiu de elocință în fața telespectatorilor, pentru ca unii, care poate nici n-au înțeles despre ce este vorba, să-și zică în gând: „Bravo, Șoșoaca e de-a noastră”.
Dar măsura respinsă avea în vedere evitarea îmbolnăvirior și a deceselor. Neaplicând nici măsura, nici altceva în loc, tergiversarea poate trimite încă și mai mulți români în spital sau la morgă. Nu era mai inteligent să fi aprobat legea cu amendamente?
Cum s-o aprobe? Să piardă Opoziția prilejul de a anula o măsură a adversarilor politici? „Cum să fac așa greșeală, neicusorule? Cum să fac, coniță?” – vorba bunului nostru prieten, Dandanache.
Din păcate, nimeni nu știe câți dintre decedații de mâine își vor datora soarta faptului că s-a renunțat azi la o măsură care le putea salva viața. Senatorii au respins măsura, dar niciunul n-a încercat s-o salveze cu vreun amendament, cu altceva care să corecteze eventualele carențe ale propunerii, salvând totuși fondul: limitarea răspândirii flagelului.
Parcă o văd pe senatoarea cu glas de trompetă cum a plecat acasă muțumită că a avut câștig de cauză. Cauza cui? A românilor care se îmbolnăvesc? A celor care mor? A familiilor îndoliate? A copiilor orfani? Ei, aș!
Cauza unei doamne care crede că poate folosi tragedia din secolul trecut a unui popor, ca să câștige dânsa puțintel capital poltic, că nu strică.
Câtă mizerie!