Este impresionant apelul pe care mai mulți intelectuali de marcă ai țării, inclusiv teologi, îl adresează organelor supreme ale BOR, pentru ca acestea să se implice „cu energie și convingere” spre a alinia în viitor sărbătorirea Învierii Domnului – Paștele – la o dată unică, aceeași pentru toți creștinii, indiferent de confesiunea din care fac parte.
Motivația demersului mi se pare atât de bine susținută și atât de documentată cu argumente convingătoare, încât îți vine să te întrebi: cum de au răbdat creștinii atâta amar de vreme ca o parte din ei să serbeze Învierea după un calendar depășit? Cum se poate să sărbătorească sacrosantul eveniment, încă și azi, în baza unui fake news notoriu?
Dar mă frământă la fel de mult și o altfel de întrebare: Patriarhia Română, al cărei purtător de cuvânt susține cu toată puterea de convingere propunerea din Scrisoarea-Apel devenită publică, va avea, oare, Patriarhia voința și autoritatea de a se impune asupra unor înalte fețe bisericești care îi sunt subordonate ierarhic, dar care fac un fel opinie separată chiar în interiorul BOR?
Căci, dacă poziția exprimată de domnul Vasile Bănescu este cu adevărat cea a sacrosantei instituții, atunci devine greu de înțeles dezavuarea și chiar disprețul la adresa domniei sale, din partea unor fețe bisericești de rang înalt.
Cel mai recent s-a exprimat IPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu intenția mai mult să-i sfideze pe cei care nu-i împărtășesc vederile, decât să contribuie la rezolvarea problemei în sine. Căci iată ce răspuns lapidar oferă domnia sa la demersul celor douăzeci și ceva de semnatari ai scrisorii:
„Oamenii au libertate de exprimare, însă aceasta nu înseamnă că Sfântul Sinod certifică toate cererile lor”.
În principiu, este corect, dar tonul denotă că ceva a deranjat. A deranjat, probabil, personalitatea autorilor, oameni de vază ai culturii românești, căci IPS Calinic încearcă să-i arunce pe toți laolaltă în derizoriu. Parcă ar sugera că, pe domnia sa, nici nu-l interesează obiectul documentului. A reținut doar faptul că libertatea de exprimare trebuie respectată.
E ca și cum ar spune: aud ce spune gloata, n-am încotro, dar nu sunt obligat să țin seama de ce am auzit. Nu este de rangul meu să aplec urechea la gloată.
Ba chiar îi sfidează pe creștinii dornici să adopte calendarul cel corect – căci despre asta este vorba: „Dacă în viitor sunt dintre cei care doresc să sărbătorească Paştile odată cu noi, o pot face, însă nu creştinii ortodocşi odată cu aceştia”.
Altfel spus, să facă „ei” ca noi, nu noi ca ei! Nu vă sună asta la ureche ca un fel de „ba p-a mătii” caragialesc, rostit de înalții noștri prelați, către omologii lor catolici?
Așa vrea IPS al Sucevei și Rădăuților să demareze eventualul dialog, cu alți creștini de pe Planetă, așa, salutându-i cu sictir?
Este firesc să existe diferențe de opinii în orice mediu, inclusiv cel ecleziastic, dar tărăgănarea timp de un secol a acestei probleme, de aliniere a Bisericii Ortodoxe la calendarul corect, cred că merita un răspuns ceva mai solid decât declarația purtătorului de cuvânt, care, de altfel, pare corectă și chiar cuceritoare, când citim:
„Posibilitatea şi dorinţa sărbătoririi Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină au raţiuni şi justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, aşa cum este şi firesc, aşa cum a fost şi dorinţa constantă a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii creştine primare”.
O întrebare face să mă cutremur: oare domnul Vasile Bănescu, când face declarații, vorbește în numele înaltei instituții pe care o reprezintă sau doar în nume propriu?
Căci contradicția fermă dintre spusele sale și declarațiile unor înalți prelați sugerează că ori purtătorul de cuvânt și-a depășit mandatul ori forurile supreme BOR nu reușesc să facă ordine în sacrosanta instituție.
Cum spuneam, perimetrul Sucevei și al Rădăuțior nu este singurul teren aflat în confruntare între capii unor biserici din teritoriu și reprezentantul Patriarhiei. Nici arhiepiscopul Tomisului – deja binecunoscutul IPS Teodosie – nu acordă vreo atenție purtătorului de cuvânt al organului ierarhic superior. Ba chiar aș zice că este în căutare de conflicte și zâzanii pe care le-aș eticheta nostime, dacă n-ar fi dăunătoare Bisericii. Citez:
"Noi respectăm toate cele trei condiții înscrise într-un canon al sărbătoririi Paștelui. Noi sărbătorim Paștele după calendarul neîndreptat. Paștele adevărat este acolo unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? Nu au. Au alții? Nu au!”
Nu este de mirare că asemenea declarație, vecină cu naivitatea, l-a provocat pe domnul Vasile Bănescu să atace în plin ignoranța doctă, pe care și-o tot etalează arhiepiscopul Tometan: „invocarea minunii aprinderii Sfintei Lumini ca argument pentru menținerea unui calendar eronat și depășit este compromițătoare intelectual, teologic și moral”. Pam-pam!
Nemaigăsind probabil resurse intelectuale și teologice ca să mai dea vreo repică pe măsură, IPS Tometanul a înghițit până la urmă în sec și s-a mărginit să se apere, tratând adversarul cu modesta armă a disprețului nedisimulat: „Este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune”.
Totuși, Scrisoarea-Apel, de care vorbeam la început, n-a rămas uitată într-un sertar, cum se întâmplă în lumea laică. O scurtă știre, parvenită miercuri tot prin gura purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, informează că:
"Scrisoarea semnată de personalități reale ale societății civile creștin ortodoxe din România, oameni din interiorul, nu din exteriorul Bisericii, care constant au apărat-o și sprijinit-o public, a fost transmisă și desigur primită. Ea va fi luată în discuție cel mai probabil la proxima ședință a Sfântului Sinod. Viitoarele consultări la nivel interortodox bisericesc pe tema acestui demers sunt desigur subînțelese, așa cum au semnalat obiectiv chiar semnatarii scrisorii"
Nu pot anticipa ce va hotărî Sfântul Sinod, nu cunosc sfintele canoane sau alte reguli după care se orientează, dar mă aflu în fața unei realități care mi se pare inevitabilă. De câțiva ani încoace, eu, un biet creștin ortodox, serbez Învierea numai după calendarul catolic, protestant și altul de genul acesta.
Problema este că generația de după mine și-a luat demult zborul și n-are „liber” de la serviciul de „acolo” atunci când noi, cei de aici, serbăm Paștele în stil ortodox.
Cei care-mi sunt dragi mie primesc zile libere – o mini-vacanță - după calendarul catolic. Atunci vin ei în țară. Vin pentru că le place să ciocnească ouă roșii acasă, nu la gazdă. Tot acasă le place cozonacul frământat manual, și tot acasă îi așteaptă grătarul cu mici, de care acolo nici nu s-a auzit.
Păcat, mare păcat să ai un calendar atât de corect și să n-ai habar de gustul micilor!
Dar și mai mare păcat este performanța asta a fețelor noastre bisericești, care mă pun să ciocnesc ouăle roșii de Paștele altora, întrucât calendarului nostru i-a expirat termenul de valabilitate încă de acum o sută de ani!
* * * * * * * * * * * *
POST SCRIPTUM
Am omis intenționat în cele de mai sus să fac referire la o analiză a cazului, prezentată miercuri în presă de către reputatul teolog ortodox Viorel Ioniță, consilier patriarhal. Analiza nu concordă cu poziția purtătorului de cuvânt și nici a mea, dar asta nu are importanță. Mi se pare o cercetare detailată pe tema respectivă, chiar interesantă, bine documentată și merită atenție. Numai că nu în acest cadru este locul potrivit să fie prezentată publicului. Cine dorește o poate citi AICI.