De cum a început campania de vaccinare, președintele României ne înștiința oficial că vaccinarea va fi opțională și că nimeni nu va putea fi constrâns să se vaccineze. A spus-o apăsat și o repetă ori de câte ori are ocazia.
Oare de ce președintele țării, atât de sobru și sintetic în alocuțiunile sale, devine atât de insistent pe tema unui detaliu, care se deduce chiar din prevederile Constituției?
În opinia mea, președintele previziona atunci că vor apărea antivacciniștii, vor prolifera antibotnițarii, se vor ivi atotștiutorii și simțea ce audiență pot câștiga pe această temă toți Gică-contra ai țării, pornind de la năstrușnica senatoare Șoșoacă și până la habotnicul arhiepiscop al Tomisului.
Nu mai amintesc de un alt arhiepiscop mai vechi, al Sucevei, care contestase virusul chiar în predicile de la sfântul altar, până s-a îmbolnăvit și a decedat cu diagnosticul COVID, prea târziu pentru a fi salvat.
Neobligativitatea vaccinului, anunțată din start, le cam tăia avântul și credibilitatea tuturor scepticilor și conspiraționiștilor de toate felurile.
Pe mine, ca unul care peste câțiva ani voi fi centenar (dacă voi mai fi, firește), gândul mă duce departe în timp, când vaccinarea contra variolei (vărsatul negru) era atât de obligatorie, încât erai primit în prima clasă de școală numai cu extrasul de naștere și cu certificatul de vaccin.
Așa a ajuns eradicată variola, îngrozitorul vărsat negru, de pe urma căruia cei mai mulți mureau, iar cei scăpați rămâneau desfigurați și cu urme grave pe întreg corpul.
Se estimează că, în ultimul secol, ar fi pierit milioane de oameni într-o inevitabilă epidemie de variolă, dacă nu s-ar fi vaccinat întreaga populație. Memoria socială este însă scurtă, iar antivacciniștilor de astăzi nici prin cap nu le trece că, dacă nu era acel vaccin (obligatoriu, cum altfel?), ei poate nici nu s-ar fi născut.
Pe la mijlocul secolului trecut, aviația civilă era încă la începuturile ei în țara noastră, iar ideea că pasagerii erau „legați de scaun” îi descuraja pe mulți.
Și nu era de joacă: la cele mai mici turbulențe, micuțele aeronave (12 locuri, plus piloții și „stewardesa”) erau săltate în toate felurile și au fost cazuri când unora le venea un „mal de l’air” atât de violent, încât erau nevoiți să facă uz de punguța pro-voma, asigurată fiecărui pasager, odată cu bomboana mentolată „anti-mal de l’air”.
Vă vine să zâmbiți? Nu sunt decât vreo 7 decenii de atunci, iar centura de siguranță (numită inițial „legătură de asigurare” – ce pitoresc!) e ceva cu care se leagă astăzi singuri nu doar senatoarea Șoșoacă, ci și evlaviosul arhiepiscop constănțean, în cazul când sfintele canoane îi dau liber să zboare.
Și, totuși, legarea obligatorie de scaun este o constrângere fizică mult mai incomodă decât vaccinul.
Dar, atenție, dacă nu te legi cu centura, îți pui în pericol mai mult propria căpățână, pe când cel ce nu se vaccinează pune în pericol nu numai viața și sănătatea sa, ci și a altora.
Și, atunci, mă întreb cum este mai constituțional: să eviți vaccinarea obligatorie a populației, protejând drepturile și libertățile celui ce s-ar vaccina, sau să i-o impui, salvând sănătatea și viața multor altora, în baza art 22 (1) din Constituție: „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei, sunt garantate”?
A contribuit oare CCR la garantarea vieții sau integrității fizice a populației, atunci când, prin hotărâre, declara neconstituționale măsurile profilactice luate exact pentru protejarea vieții și integritații fizice ale persoanei, așa cum le garantează articolul mai sus citat din Constituție?
Nu cumva, urmare hotărârilor înaltei instanțe, populația și-a permis să nu mai țină seama de măsurile profilactice, ceea ce ar fi contribuit la creșterea tulburătoare a cazurilor de internare și deces, la care am fost martori neputincioși în perioada următoare?
Să-mi fie iertat dacă pot să judec numai ca simplu observator și nu ca jurist, dar, în logica de mai sus, mi se pare bizar faptul că s-au produs victime omenești în număr considerabil, dar nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru că ar fi facilitat îmbolnăvirea lor. Cel mult, pe cei vizați, îi poate mustra conștiința – ceva de care mă îndoiesc.
Dar ce spuneți de obligativitatea șoferilor de a folosi centura la volan și a-și asigura în același fel pe unii călători? Nu este asta o constrângere mai brutală decât vaccinarea? Nu e limitare a libertăților? Te impresionează să afli că mii de vieți au fost salvate în accidente doar datorită faptului că centura este obligatorie.
Mi se pare foarte la temă un precept al filosofului britanic John Stuart Mill (1806-1873), gânditor influent al epocii victoriene:
„Există un scop care îndreptățește autoritățile să impună justificat măsuri asupra unui membru al societății într-o lume civilizată, chiar și împotriva voinței sale: este scopul de a preveni vătămarea altora”
Firește, preceptul unui mare gânditor nu este lege și nu înlocuiește intepretarea Constituției, așa cum o face instanța, cu autoritatea cu care a fost învestită.
Dar nu mi-e rușine să spun că îi prețuiesc incomparabil mai mult pe Platon, pe Socrate, pe Aristotel, pe marii umaniști ai istoriei, pe iluminiști, pe Spinoza, pe Francis Bacon sau chiar pe John Stuart Mill, cel citat anterior și veșnic acutal, decât pe domnul Dorneanu sau doamna Renate (parcă demisă, și parcă nu de tot), plus alții destui care vor intra în uitare de îndată ce funcția nu îi va mai suporta.
Știți cu ce îmi vine să susțin obligativitatea vaccinării?
Cu faptul că legea nu este eternă. Ca mâine aflăm de alte legi care le răstoarnă pe cele dintâi. Și Constituția poate fi schimbată. Și chiar, o vor schimba politicienii într-o zi. Dar preceptul lui John Stuart Mill nu-l poate abroga nimeni niciodată.
Nutresc convingerea că oricine poate fi vaccinat chiar și împotriva voinței sale, dacă prin aceasta se previne vătămarea altora, ca la volan sau ca la avion, unde te-ai face ridicol dacă ai refuza să fii legat de scaun.