Nu cred că a fost un cuvânt mai des folosit în ultimul an, de când a început complicatul sezon al campaniilor electorale din România, ca sistemul.
A fost o bătaie generală a liderilor politici să se poziționeze în afara sistemului, orice ar fi însemnat acest lucru, dar și o competiție în a-l descrie, fiecare candidat, partid sau grupare politică făcând-o conform intereselor și scopurilor urmărite.
Astfel s-a ajuns să avem un candidat la președinție, scos din pălărie de susținătorii săi de la Kremlin, care se prezenta anti-sistem, e vorba de Călin Georgescu, el fiind în realitate o creație a unui sistem dictatorial, represiv, cum a fost cel comunist, propulsat de pe culoarele tenebroase ale DIE, Direcția de Informații Externe din regimul Ceaușescu.
După anularea alegerilor din noiembrie 2024, pe motiv de interferențe rusești, la reluare, în finala prezidențială au ajuns, bineînțeles, doi candidați, Nicușor Dan și George Simion, care se prezentau și ei ca anti-sistem.
Pentru că o perioadă atât de lungă am fost intrigat de acest concept, care s-a răspândit ca o molimă în întreaga societate, am pornit într-o călătorie pentru a afla mai multe despre forțele întunecate ale sistemului.
Soluții rapide și greșite
Chiar înainte de a realiza documentarea și interviurile cu analistul și profesorul Costin Ciobanu, jurnalista Carmen Dumitrescu și omul politic Cătălin Teniță aveam bănuiala că sistemul suntem noi toți, întreaga interacțiune și dinamică din societate, interesele, scopurile și strategiile celor implicați în viața politică, dar și ale celor din afara ei.
Pot spune, totuși, că această călătorie a însemnat mai mult. Teama oamenilor de necunoscut e palpabilă, fiind folosită fără scrupule de liderii politici și grupurile de interese pentru a intensifica spaima și a genera și mai multă confuzie.
Neîncrederea în instituții a creat o situație de criză în societate, o polarizare extremă care putea duce în orice direcție, într-o singură clipă, de la fascism la comunism, de la prosperitate la război.
Cu un conflict armat la graniță, eșecul fostului președinte Klaus Iohannis și al coaliției PSD-PNL au pus în pericol stabilitatea țării.
Mi-e tot mai clar, pe zi ce trece, că explozia extremismului din România are o puternică legătură cu strategiile imaginate de fostul președinte pentru a-și păstra controlul asupra social-democraților și liberalilor.
Pentru a-i ține în frâu a inventat un bau-bau, care la un moment dat a scăpat din cușcă și s-a întors împotriva sa.
Pandemia și invadarea Ucrainei de către Rusia au reprezentat provocări complicate care au cerut soluții rapide. În final, multe dintre ele s-au dovedit greșite.
Puteri nelimitate
Atât Nicușor Dan, noul președinte al României, cât și George Simion, finalistul, liderul AUR, se consideră oameni politici veniți din afara sistemului, dacă spunem că acesta e reprezentat de rețeaua de instituții ale statului.
Dar niciunul dintre ei nu e străin de sistem, Nicușor Dan a fost primarul Bucureștiului, a fondat un partid politic, iar Simion e deputat și liderul celei mai mari formațiuni de extremă-dreapta din țară. Oricum i-ai privi, sunt și ei rotițe din sistem.
Va fi interesant de urmărit cum vor reuși cei doi să-l remodeleze, fiecare de pe poziții diferite, cât de mare va fi rezistența și ce va ieși în final.
Pentru mulți oameni, sistemul are o reprezentare mai simplă, el e format din serviciile de informații, care au puteri nelimitate și influențează întreaga clasă politică, de la președinte și până la ultimul deputat.
Această vastă teorie a conspirației, regăsită în diverse reprezentări pe rețelele sociale, adânc înrădăcinată în mentalul colectiv, are legătură cu raportarea din comunism la Securitate și lipsa de încredere pe care o au și astăzi oamenii în agențiile de informații din România.
O noțiune toxică
În opinia mea, faptul că dosare mari cum ar fi cel al Revoluției și Mineriadei nu au fost finalizate prin decizii judecătorești, dar și faptul că agențiile de informații din România nu au găsit căi de comunicare cu opinia publică, fiind în continuare percepute ca ermetice, corupte și cu legături în trecut, au reprezentat surse puternice de răspândire a neîncrederii în societate, neîncredere care a erodat toate instituțiile, începând cu Parlamentul și terminând cu ANAF.
Printr-o solidaritate cum numai în România se poate vedea, țara a fost din nou salvată prin energia și curajul unei majorități care nu s-a lăsat sedusă de populism, a refuzat minciuna și propaganda răspândită cu atâta generozitate de Kremlin, dar nu știu dacă va fi suficient.
Chiar și cu un președinte anti-sistem, așa cum se consideră Nicușor Dan, va fi greu de vindecat rana atât de întinsă și infectată cum a ajuns să fie extremismul românesc.
Călătoria prin sistem cu ajutorul lui Cătălin, Costin și Carmen m-a ajutat să înțeleg că fiecare dintre noi are o reprezentare a lui, că în jur e un nor de conspirații, că ne raportăm diferit la el, dar și că a devenit o noțiune toxică din cauza unei neîncrederi cronice din societate.