Nevoia de Maia Sandu

Nevoia de Maia Sandu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O mânuță de femeie, cu o aparență de mare fragilitate, și-a adus chinuita țară la momentul unei schimbări de soartă la care nimeni nu putea spera realist – începerea procesului de aderare la UE, mai ales în contextul politic regional nebunesc și înfruntând o putere malefică, poate cea mai malefică din istoria Europei cel puțin.

Maia Sandu este mai mult decât un om politic de succes, este mai mult decât un exemplu și un reper. Maia Sandu este un autentic fenomen, adevăratul lider providențial pe care o țară ajunsă la limită a știut să și-l aleagă ca pe o ultimă șansă de supraviețuire și pe care ar trebui să aibă înțelepciunea să-l păstreze, în pofida unor inevitabile dezamăgiri și a unei, la fel de inevitabile, erodări.

ADVERTISING

Victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale din R. Moldova este probabilă, dar nu certă, pentru că Moscova nu a renunțat niciodată ușor la o pradă, iar materia primă pentru manipulări și mituiri electorale este bogată într-un popor sărac, cu multe zone mai puțin educate și adesea încremenit în marote și spaime pe care acum agenții Rusiei le activează ca și cum ar apăsa pe butoane.

Care este secretul fenomenului numit Maia Sandu? În mod cert unul dintre componentele lui principale este educația foarte solidă, făcută la timp și în profunzime. Apoi, este modestia, așa cum personal nu am mai întâlnit-o decât la dna Kovesi.

Am făcut două interviuri cu dna Sandu și de fiecare dată m-a copleșit cu eleganța, bunul simț și aproape smerenia pe care le vădea atât de natural încât era cu neputință să fie jucate.

Este ușor de înțeles de ce președinta unei țări mici este tratată pe plan internațional cu considerația de care lideri ai unor țări mai mari și puternice nu au parte. Este irezistibilă.

Și, desigur, o voință de fier care nu i-a permis niciun pas înapoi, în ciuda a ceea ce a avut de înfruntat, mai ales după începerea războiului din Ucraina. A făcut și greșeli? Cu siguranță. A atins tot ce a promis? Sigur nu.

Dar întrebarea nu este dacă cineva este sau nu perfect. Întrebarea este dacă erorile sunt explicabile și asumate și, mai ales, dacă ele au deviat cursul asumat de un lider. Iar marele merit al Maiei Sandu este că, indiferent cât de teribil a lovit uraganul pandemiei și al războiului, a menținut cursul și a urmat interesul poporului său, cu imense riscuri politice.

Cum spuneam, împotriva Maiei Sandu se țes conspirații teribile, plătite, după cum am văzut deja cu bani mulți. Dar are de partea ei partea tânără și proaspătă a poporului său.

Am avut săptămâna aceasta ocazia să vorbesc cu o tânără doamnă din R. Moldova, stabilită în România, care îmi povestea cu multă pasiune nu numai că va merge împreună cu soțul să o voteze pe dna Sandu, ci și despre insistența cu care se străduiește să își convingă unele rude mai în vârstă, care încă mai au dubii sau cunoștințe cărora sângele rusesc încearcă să le dicteze opțiunea.

Cam cum a făcut diaspora românească în 2014. Dar, din păcate, beneficiarul acelui efort și acelei imense investiții de încredere nu le-a onorat, nici măcar nu a încercat să le onoreze, dimpotrivă, le-a trădat sfidător. Ghinion!

Și cum România este, la rândul ei, în apropierea alegerilor prezidențiale, este inevitabilă comparația între oferta pe care o reprezintă Maia Sandu și lamentabila, mai slabă ca niciodată, ofertă din România.

Dacă Maia Sandu a reușit atât de multe cu o țară instabilă, săracă, cu o compoziție etnică de coșmar, fără garanții de securitate și fără beneficiile apartenenței la UE, oare ce ar fi reușit să facă din România, cu toate premisele sale extraordinare irosite iresponsabil?

Din păcate, România nu are șansa unei Maia Sandu. De fapt, nu a avut-o niciodată cu adevărat. Cu excepții care veneau dintr-un trecut istoric de alt calibru, precum Corneliu Coposu, liderii României nu au reușit să ducă până la capăt onorabil povara responsabilității încredințate. Chiar și cei porniți bine s-au năruit sub presiunea propriilor slăbiciuni.

Degradarea continuă a făcut ca acum să avem de ales, la nivelul celor cu șanse de a ajunge în turul al doilea, între impostori și/sau ticăloși.

Cele scrise aici nu se doresc o pledoarie implicită pentru repetarea momentului Cuza. Am repetat și nu mă dezic, în pofida insultelor și urletelor pe care le-am generat, că unionismul este în acest moment o formă de putinism, pentru că oferă Moscovei argumentul perfect - România, țară NATO, dorește revizionism. În plus, în Republica Moldova nu există acum o majoritate unionistă, motiv pentru care tema are potențialul de a-i face rău Maiei Sandu.

Ceea ce nu înseamnă că România nu are nevoie de o Maia Sandu a sa. Dar mai există o întrebare. Oare dacă i s-ar arăta, ar recunoaște-o? Hrăniți atât de mult cu impostură, populism și inepție, am mai ști să recunoaștem și să alegem valoarea autentică?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇