Domnul premier Ciolacu nu înțelege: „Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Eu înţeleg că atunci când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici, şi avem şi evaziune mare. Deci ceva nu funcţionează.”
Ceea ce spune dl Ciolacu este discutabil, în funcție de tipul de impozit la care ne referim. De exemplu, impozitul pe salariu e mic, dar în total nivelul de taxare pe muncă e ridicat. Iar mediul de afaceri e cocoșat cu totul felul de biruri care apar de te miri unde. Dar cu siguranță are dreptate când constată că ceva nu funcționează.
Cea mai mare problemă în privința evaziunii este la TVA, pe care statul nu e în stare să o colecteze, deși este cel mai ușor de adunat.
De ce?
O cauză este digitalizarea modestă a ANAF, faptul că bazele de date ale instituțiilor nu comunică între ele, corupția. Instituțiile statului au fost împănate cu clienți politici incompetenți, astfel încât cei care muncesc eficient și profesioniști sunt foarte puțini.
Dar dl Ciolacu eludează cauza principală.
O țară nu are cum să fie performantă în domeniul colectării taxelor doar prin fugărirea populației. Nu ai cum să fugi toată ziua după iepuri. Cheia problemei se numește conformare voluntară. Adică omul se duce de bună voie să plătească ce are de plătit. Niciodată o rată de conformare ridicată nu poate fi obținută doar sub presiunea fricii.
Omul se conformează ușor cu două condiții. În primul rând, dacă simte că banii pe care îi plătește statului i se întorc. Că în schimbul lor are un sistem de sănătate bun, poliție eficientă și competentă, drumuri bune, școli bune.
În România alergi ca un nebun să găsești o școală bună pentru copil, dacă ești bolnav primul gând e cum să faci rost de bani să te tratezi în străinătate, poliția este o catastrofă, drumurile aglomerate și proaste. În general, contraprestația în schimbul banilor plătiți statului este lamentabilă.
Deci sentimentul unui plătitor de impozite în România este că statul îl jefuiește de niște bani pe care îi scurge apoi în buzunare private prin corupție, în populisme pentru campaniile electorale sau, pur și simplu, în risipa provocată de incompetență. Și atunci face tot ce îi stă în putință să nu îi plătească.
În plus, vede omul simplu că pentru el sunt inventate noi și noi reguli, noi și noi amenințări, dar în zona marilor contribuabili, în zona datoriilor istorice, e liniște.
Mulți eludează plata contribuției la pensii, care în mod normal le-ar asigura bătrânețea. De fapt, ei consideră că oricum vor primi o pensie de mizerie, cu mult sub contribuția lunară, deci mai bine pun bani deoparte. Cei mai mulți nu o fac sau nu știu cum să o facă pentru a evita devalorizarea. Dar și așa sunt convinși că oricum vor primi ceva de subzistență cât timp vor avea drept de vot.
Conformarea voluntară se bazează pe încredere. Încrederea că guvernanții au grijă de banul tău, îl respectă și îl folosesc eficient. Că sunt competenți. Că dau socoteală, nu precum președintele României care își plătește din bani publici, colectați din taxe și impozite, călătorii faraonice cu prețuri secretizate.
Când încrederea nu există, nici conformarea voluntară nu poate exista.
După cum nu poate exista nici atunci când contribuabilul este chinuit în toate felurile cu putință cu reglementari contradictorii din care nimeni nu mai înțelege nimic, cu aplicații, gen e-factura, care scot peri albi, cu formularistică stufoasă și inutilă.
Și fără conformare voluntară, dl Ciolacu se va tot întreba de ce nivelul evaziunii e atât mare, ce nu funcţionează.