Eu, să fiu în locul lui Lavrov, tăceam și nu ziceam nimic despre Republica Moldova. Pentru două motive, primul că Moldova este o țară mică ce nu amenință nicicum Rusia, iar al doilea – țara este dincolo de Ucraina în care s-a împotmolit armata rusă.
Armata Moldovei este de câteva mii de oameni, nu poate nici măcar amenința separatiștii de la Tiraspol, darămite ditamai Rusia.
Cât despre ,,manipularea” occidentală care vrea să atragă Moldova în UE și NATO, ce să mai vorbim? Moldova, fostă republică sovietică mai bine de jumătate de secol, satelit aflat pe orbita rusă de trei decenii, are acum șansa să scape din ghearele maicii Rusii. Șansa asta e oferită de lupta ucrainenilor, de rezistența lor.
Dacă Moldova va intra în UE sau în NATO și dacă se va uni cumva cu România, Zelenski ar trebui invitat la masa festivă a nuntirii, în calitate de naș.
N-ar fi mare pierdere pentru Rusia micuța Moldovă. Dar asta ar fi următoarea za ruptă de pe lanțul cu care sugrumă puterea imperială rusă. În concepția celor de la Moscova, orice asemenea pierdere înseamnă o fisură în zidul Kremlinului.
De aceea, au atacat în Nagorno-Karabah, de aceea, s-au instalat cu armata în Osetia.
Probabil că în mentalul camarilei imperialiste de la Kremlin războiul pierdut din Afganistan a fost cauza prăbușirii imperiului comunist rus. Nu economia care ajunsese aproape la gripaj, nu concurența cu Occidentul care a câștigat Războiul Rece. Gorbaciov și înfrângerea din Afganistan, asta a declanșat prăbușirea imperiului rus.
De aceea, există teama că orice pierdere teritorială sau politică din fostul spațiu sovietic poate declanșa o criză care să ducă la pierderea puterii de către Putin și acoliții lui.
Maidanul a îndepărtat Ucraina de influența rusă, iar revoltele din Belarus care erau să-l măture pe Lukașenko arată clar direcția spre care merg foștii sateliți sovietici: spre independență, spre suveranitate, iar cei ce sunt alături de granițele NATO și UE, spre NATO și UE.
Conflictele înghețate nu au servit Kremlinului decât în cazul unor țări mici ca potențial militar, ca Moldova sau Georgia. Conflictele înghețate au ținut pe loc transformarea societăților din țările respective în democrații și au vrut să fie un semnal pentru alți eventuali răzvrătiți. Până ce un stat mare, ca Ucraina, s-a ridicat împotriva cleștelui rus.
Eu, să fi fost în locul domnului Lavrov, tăceam. Să spui că mica Moldovă va avea soarta Ucrainei chiar de poate fi real denotă teama camarilei de la Kremlin că imperiul va începe să se dezmembreze.
De fapt, procesul dezmembrării imperiului rus a început odată cu destrămarea URSS și, într-o formă sau alta, continuă și azi.
Statele baltice sunt în UE și NATO, Ucraina luptă pentru independență și libertate, stan-urile din Asia Centrală se întorc cu fața la UE sau la China.
În jurul Rusiei, terenul se mișcă și devine din ce în ce mai nesigur. Centrifuga asta va fi accelerată de o victorie a Ucrainei. Chiar de nu își va elibera toate teritoriile, chiar dacă, de exemplu Donbas și Crimeea vor rămâne Rusiei, răul este deja făcut. Iar dacă, așa cum spunea ambasadorul rus la București, Occidentul va reuși ,,înfrângerea strategică” a Rusiei, procesul se va accelera și mai tare.
Ucraina a plecat deja de la sânul Rusiei, Moldova se pregătește, iar Belarus nu poate fi menținută de Lukașenko, chiar cu prezența armatei ruse, prea mult timp sub obrocul lui Putin. Dacă Ucraina va câștiga războiul, flacăra libertății se va reaprinde în Belarus.
Războiul din Ucraina a fost obligatoriu pentru Rusia, căci o Ucraină independentă în drum spre UE ar fi însemnat prăbușirea ideii imperialiste ruse. De aceea, a fost inventat conceptul Novarossia, ca motiv pentru invazie.
În fapt, Putin nu luptă numai cu Ucraina, luptă cu Vestul, cu societatea civilă rusă, luptă cu toată lumea pentru supraviețuire politică. De aceea, chiar de va rămâne cu ceva din Ucraina, Putin nu va câștiga, ci se va apropia mai tare de termenul limită al domniei sale. Tot ce poate spera dictatorul este ca dezmembrarea imperiului rus să nu se întâmple în viața sa.
Eu, să fi fost în locul domnului Lavrov, tăceam și nu ziceam nimic de Moldova. Găvăream de SUA, de Anglia, de tancuri și de avioane, găvăream despre orice, nu despre miza minoră jucată de Moldova în acest tablou de ansamblu.
Pentru că asta denotă frică și lipsă de putere la Moscova și frica de centrifuga istoriei este mai mare ca frica de tancurile livrate Ucrainei sau de eventualele avioane ce vor fi date de englezi.
Ceasul istoriei ticăie puternic și repede la Kremlin, iar fisurile din zidul citadelei simbol a imperialismului rus se lărgesc. Și tot ce poate face Putin este să amâne inevitabilul ca istoria să nu-l trimită prea repede la coșul de gunoi unde sfârșesc toți dictatorii.
De aia atacă în valuri în Donbas cu recruți neantrenați și neechipați, ca să mai câștige timp. Timp poate câștiga, dar vreme nu, vremea și vremurile i-au fost împotrivă de la bun început. De aceea, eu, să fi fost în locul domnului Lavrov, tăceam și vorba domnului Borell, diplomat rămâneam.