Până la alegeri a rămas doar o lună, de campanie oficială, teoretic timp suficient pentru orice răsturnare de situație, cel puțin în privința scrutinelor uninominale.
Indiferent dacă vor fi sau nu surprize, merită notate câteva elemente care par a marca parcursul către 9 iunie.
1. Comasarea alegerilor a avut ca efect sufocarea completă a europarlamentarelor de către locale, în mod tradițional alegerile de cel mai mare interes, pentru că autoritatea locală este cea mai apropiată de cetățean și viața lui de zi cu zi.
Temele europene nu există, nu contează, nu sunt explicate, din nou funcția de europarlamentar este doar o sinecură pentru premianți/dinozauri.
Ca efect, se accentuează vulnerabilitatea la manipulări de tipul “Bruxelles ne-a impus, Bruxelles e de vină”. Adică pasarea decontului pentru propriul eșec și propria incompetență în sarcina UE.
2. Alianțele lamentabile. Lista comună PSD – PNL și-a pierdut până și rațiunea luptei cu extremismul, intrat în vrie. Nu are nicio logică, este doar o parte ireversibilă dintr-un experiment deja eșuat și înfurie la maximum ambele electorate, mai ales pe cel liberal, care oricum a înghițit cu greu și coaliția de guvernare.
Dar mai brează nu este nici Alianța Dreapta Unită, care reunește trei partide incompatibile ideologic, dar mai ales din punctul de vedere al reformei morale promisă de USR.
Câteva exemple despre impardonabilele asocieri pe care le presupune ADU pentru USR le-a descris Valeriu Nicolae pe Facebook.
3. Eșuarea în ridicol fără margini a suveranismului românesc. Cazurile AUR și SOS dovedesc că lideri de carton pot arunca în derizoriu chiar și cele mai ascuțite și periculoase teme.
Dacă George Simion și Diana Șoșoacă nu erau atât de limitați și grobieni, riscurile politice pe care le vedem prin alte părți ale Europei ar fi amenințat în mod real și România.
Marea problemă a lor și a partidelor pe care le conduc nu este stârnirea urii, a fricii și adversității. Ci a hohotelor de râs, o prăbușire din care ridicarea este cu mult mai dificilă.
4. Marile ipocrizii generalizate și marile deconturi. Trimișii în judecată ai unora sunt penali, trimișii în judecată ai altora sunt victime hărțuite. Acuzații de incompatibilitate ai unora sunt linșați, incompatibilii altora sunt eroizaţi.
Nu mai există niciun principiu, nicio unitate de măsură, ci doar fidelități uneori aproape talibane.
5. Efectul de bumerang. Ani de zile, PSD a ținut cu dinții de votarea primarilor într-un singur tur, care avantajează adesea decisiv primarii în funcție. Primarii PNL au susținut și ei sistemul din același motiv.
Așa se face că nu a existat niciodată o majoritate pentru revenirea la scrutinul în două tururi și au continuat să câștige mandate primari care au împotriva lor majoritatea votanților, împărțită însă între mai mulți candidați.
Este, de exemplu, cazul Bucureștiului. În două tururi, Nicușor Dan nu ar avea prea mari șanse în fața electoratelor reunite ale contracandidaților. Roata s-a întors.
6. Deprofesionalizarea clasei politice. Tot tabloul de mai sus este consecința faptului că România nu mai are lideri politici veritabili, nici măcar malefici.
Epoca lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu, nici nu mai vorbesc despre Corneliu Coposu sau Ion Rațiu, e dusă. Conduc acum cei care jucau table cu șoferii foștilor lideri, în timp ce aceștia chiar făceau politică de nivel înalt.
Ce va ieși din toată această amestecătură rămâne de văzut, cel mai prost efect, dar și cel mai predictibil ar fi absenteismul, coroziv ca nimic altceva pentru democrație.