Marcel Ciolacu coboară din mașina oficială. E o seară de toamnă târzie. Se simte frigul sfârșitului de noiembrie. Prim-ministrul e în costum, dar Răzvan Burleanu, președintele FRF, îl întâmpină umil cu o pungă de cadouri din partea sponsorilor echipei naționale.
Înăuntru e și o geacă de fâș, lungă, până peste genunchi, de culoarea albastru închis, cu însemnele tricolorilor.
Marcel Ciolacu se îmbracă regulamentar și își începe scurta vizită de lucru din cantonamentul Naționalei, cu o seară înainte de meciul cu Elveția, câștigat de echipa noastră cu 1-0.
Întâlnirea dintre Ciolacu și fotbaliști a fost filmată și publicată pe You Tube și reprezintă un util material de cercetare pentru studenții de la Comunicare și Științe Politice. Pot înțelege mai ușor realitatea politică din țara noastră.
De câte ori apare un succes important, cu impact la public, e imposibil să nu fie prin preajmă și o mână de politicienii în căutare de promovare pe spinarea altora.
Din păcate pentru Marcel Ciolacu, operațiunea De vorbă cu tricolorii nu i-a ieșit.
A bălmăjit câteva încurajări și a făcut o serie de gafe, dând senzația că a ajuns acolo dintr-o altă țară, lipsind din România în ultimele trei decenii.
„Aveam un film alb-negru, când îl prindeam și aveam echipă de fotbal. După Revoluție, ne-am trezit după vreo cinci ani. A venit Internetul, au venit televizoarele color și n-am mai avut fotbal”, a spus Marcel Ciolacu.
VIDEO. Marcel Ciolacu, o discuție halucinantă cu fotbaliștii echipei naționale - Sursa: Gov.ro
Un film alb-negru
După ce-i asculți povestea halucinantă, nu știi ce să faci, să plângi sau să râzi. Pe lângă faptul că relatarea e plină de neconcordanțe, mai e și o însăilare de cuvinte fără nicio noimă.
„Aveam un film alb-negru”, probabil se referea la un televizor din perioada regimului Ceaușescu. Apoi, spune că s-a trezit după cinci ani de la Revoluție și că n-a mai avut fotbal.
Ultimul turneu final la care a participat România a fost cel din Franța, desfășurat în anul 2016.
Iar la Campionatul Mondial, ultima prezență a fost în 1998. E adevărat, au trecut de atunci 25 de ani, dar totuși erau opt de la Revoluție și nu cinci, cum susține Ciolacu.
Reprezentația din cantonamentul României arată faptul că, atunci când nu are un discurs pregătit, prim-ministrul e o catastrofă în ce privește comunicarea și interacțiunea cu oamenii.
Nu a reușit să se destindă, să fie firesc, nu a reușit să facă o glumă, deși a încercat, nu a reușit să-i inspire pe jucători și nu a reușit să transmită un mesaj coerent din partea oamenilor pe care-i reprezintă.
Întrebări fără răspuns
E foarte posibil ca Marcel Ciolacu să ajungă în situația în care va candida la președinția României. Mai multe surse au confirmat în ultima vreme că se pregătește.
E liderul PSD și conduce Guvernul. Nu are prea mult spațiu de manevră încât să poată evita intrarea în cursă, dacă vrea să-și păstreze controlul asupra partidului.
În culise sunt tot felul de discuții, strategii și analize. Marcel Ciolacu, într-o situație ideală, și-ar dori să-și păstreze poziția de premier și după alegerile parlamentare din 2024, dar nimeni nu-i poate garanta acest lucru.
Pe de altă parte, dacă șeful partidului, cel mai puternic și influent lider al momentului, nu candidează, atunci cine? Da, PSD are și soluția să-l susțină pe Mircea Geoană, actualul secretar-adjunct NATO.
Acesta și-a arătat în repetate rânduri disponibilitatea, iar în sondajele de opinie e cotat cu prima șansă. Dar e un pic mai complicat.
Pentru ca Mircea Geoană să obțină susținerea PSD, Marcel Ciolacu ar trebui să facă un pas în spate. Ar trebui să existe o înțelegere, dar întrebarea la care niciunul dintre cei doi n-a răspuns e cu ce se alege Ciolacu în situația în care decide că PSD îl va susține pe Geoană.
O altă întrebare dificilă e cât de mobilizat va fi partidul în campania electorală pentru a trage pentru un candidat care nu e șeful formațiunii.
La fel ca în anul 2000
Episodul vizitei în cantonamentul Naționalei arată că Marcel Ciolacu nu e încă pregătit să intre în cursă, având probleme mari de comunicare și interacțiune cu alegătorii.
Într-un an se schimbă multe în politică, dar situația de acum e destul de încurcată și produce multă îngrijorare.
Klaus Iohannis, după turneul din Africa, și-a consumat și puțina credibilitate pe care o mai avea în fața românilor.
Actualul președinte va fi, în următoarea perioadă, o povară pentru PNL și, nicidecum, un sprijin.
De asemenea, coaliția scârțâie din toate balamalele. E puțin probabil, după cum arată lucrurile, să reziste chiar și până la alegerile europarlamentare din iunie, anul viitor.
O situație asemănătoare s-a mai înregistrat în România în anul 2000, atunci când războiul din fosta Iugoslavie și o profundă criză economică, provocată de reformele dure adoptate de Convenția Democrată, au zgâlțâit din temelii clasa politică, oferindu-i lui Ion Iliescu oportunitatea de a se întoarce la Palatul Cotroceni.
Și atunci, ca și acum, un partid populist captase atenția electoratului și amenința să pună în pericol o „democrație fragilă”. E vorba de Partidul România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor.
Deși există diferențe importante, atunci țara noastră nu era membră NATO și nu făcea parte din Uniunea Europeană, totuși, nemulțumirea populară era la cote înalte atunci, la fel cum e și acum.
Misiune imposibilă
Mai multe declarații ale liderilor PNL vorbesc despre intenția partidului de a câștiga din nou funcția prezidențială.
Dar cel mai greu lucru pentru liberali e să coaguleze o mare coaliție a forțelor politice care să poată stopa ascensiunea AUR și să învingă si PSD.
Pare o misiune imposibilă, o bătălie pe două fronturi ce trebuie dusă de un partid slăbit, care s-a aliat cu social-democrații, nerespectându-și promisiunile din campania electorală.
Ciudata vizită a lui Marcel Ciolacu în cantonamentul echipei naționale de fotbal arată nivelul scăzut al liderilor politici din România.