O informație oficială, apărută în februarie 2021, anunța că România ocupa la acea dată locul 7 în lume, privind vaccinarea antiCOVID cu ambele doze. Se situau înaintea noastră: Israel, Seychelles, Serbia, SUA, Malta și Islanda.
Imediat după noi, urmau pe listă Danemarca, Polonia, Islanda, ceva mai departe alți europeni precum Elveția, Spania, Italia, Estonia, iar Germania și Franța, și mai departe. Aveam cu ce ne lăuda în lume.
Și chiar ne-am lăudat. Implicarea în campania vccinărilor era cvasi-generală. Pe lângă coordonatorul campaniei, dr. col. V. Gheorghiță, s-au mai implicat în campania de vaccinare primarii marilor municipii, prefecții, mai mulți miniștri, viceprim-miniștrii, premierul însuși și chiar președintele țării. Cu toții urmăreau creșterea de la o zi la alta a numărului de persoane vaccinate.
În ziua de 6 mai, se anunța oficial că au fost administrate în ultimele 24 de ore 100.454 doze de vaccin, ceea ce ridica numărul total de persoane vaccinate la 3.491.189, dintre care 2.197.532 pacienți își îmcheiau schema completă de imunizare.
Ura și bravo nouă, pragul psihologic de 100.000 era depășit. Prozit!
Președintele Iohannis, care în acea zi se afla la Costanța, a transmis imediat mesajul său, concluzând că „stăm extraordinar de bine”. Premierul, care se angajase să atingem până la 1 iunie respectivul prag psihologic, a transmis, în felul lui, un mesaj ca la fotbal: „Am promis, am făcut! 100.454 persoane vaccinate, în ultimele 24 de ore. România, hai că se poate!”.
Euforia însă n-a durat mult. După vreo lună, spectaculos mai era doar ritmul în care scădea vaccinarea, iar la sfârșitul lunii iunie cifra de 5.000.000 vaccinați promisă de premier era departe de a fi atinsă. Premierul n-a ieșit însă cu o declarație, în care mi se pare normal să fi spus: „Am promis, dar n-am făcut! Se poate, dar merge greu. Hai!”.
Intrăm în august, dar suntem încă departe de pragul celor cinci milioane de vaccinați. Îți vine să te întrebi: de ce nu se mai vaccinează românii? Le-a pierit entuziasmul, i-a moleșit canicula, au intervenit sincope organizatorice sau a fost greșită strategia adoptată în campania de vaccinare?
Poate și una și alta, poate toate la un loc, dar principalele cauze le—aș căuta chiar în strategia campaniei, un hei-rup zgomotos, bazat pe cei mai conștiincioși dintre toți locuitorii României: populația urbană.
Numaidecât s-au vaccinat cei care merg cu mașina de acasă la centrul de vaccinare. Este acea categorie de cetățeni care se prezintă chiar dacă nu sunt chemați. Aceștia s-au lăsat înțepați în primele luni.
Nevaccinați au rămas mai mult cei din zona rurală, gospodari mai grăbiți să-și prășească porumbul decât să piardă o zi, căutând drumul la centrul de vaccinare și mijlocul de transport până înapoi, la prașilă - dacă nu se înserează, între timp.
Greșeală de start: ofensiva la sate ar fi rebuit demarată din prima zi, cu aceeași intensitate, dacă nu chiar mai mare, ca în zonele urbane.
Căci populația cu adevărat rurală ar putea fi mult mai numeroasă decât cea teoretică. Satisticile au stabilit că, în România, populația urbană este 46% din total, iar cea rurală 54% Să fie, oare, aceasta realitatea?
Statisticienii socot că, în localitățile declarate municipii și orașe, populația este în totalitate urbană, iar în rest este rurală, de asemenea în totalitate. Hai, că-i o glumă! Nu puține sunt comunele declarate orașe, nu pentru performanțele lor edilitare, ci pur și simplu „pentru a-i ajuta pe cei de acolo”.
Cum, „a-i ajuta”? Simplu: dacă respectiva comună era declarată oraș, automat respectivului primar îi revenea un salariu mai bun, plus indemnizații și alte privilegii, la care primarii comunelor nici nu visează. S-ar umfla organigrama cu angajați, ar crește numărul de consilieri. Logica spune că, dacă partidul l-a ajutat astfel pe primar, inclusiv consiliul local, evident că și ei vor ajuta partidul, atunci când vor ajunge la urnă – asta pricepe și bunul ei prieten, Bulă.
Nenumărate comune, unde cei de acolo erau „băieți buni”, se pomeneau devenite orașe, cu toate că locuitorii n-au văzut canalizare, n-au văzut apă curentă, se folosesc de toalete cu brandul budă, n-au trotuare, n-au asfalt, școli, spitale, zero servicii comunale. Un asemenea oraș diferă de sate și comune numai cu numele, scris pe hartă cu litere mai mari.
Ca urmare, adevărata populație rurală a României este cu mult mai numeroasă, decât cea calculată de statistică. Această populație numeroasă a intrat însă prea puțin, ca să nu zic deloc, în calculele campaniei de vaccinare.
Negljarea populației rurale pare a fi cea de a doua greșeală a coordonatorilor campaniei. Dar există și a treia: se supraestimează potențialul doctorilor de familie – mă refer la cei din mediul rural, cei ai căror pacienți sunt răspândiți peste munți și peste văi, adesea fără mijloace de transport de acasă la doctor și înapoi acasă. Mulți dintre ei nici nu l-au văzut vreodată pe „dom’ doctor”. Și nici doctorul pe ei.
Dar doctorul de familie ar putea fi cel mai bun vector pentru antrenarea populației rurale în vederea vaccinării. De ce nu este folosit, oare, acest instrument? Din neglijență nu, Doamne ferește! Problema e că n-a apărut încă acel Guvern, care să le asigure doctorilor de familie baza materilă de care au nevoie în mediul rural, infrastructura comunală, mijloace de transport civilizate, cabinete bine utilate, dotări edilitare, chiar și o ambulanță. În multe cazuri, foarte multe, toate acestea lipsesc.
Nu vreau să politizez aceste rânduri, dar memoria îmi spune că au fost prevăzute cu generozitate în programul de guvernare PSD. Prevăzute fără fonduri și, evident, cu rezultat zero!
Să nu ne ascundem după deget. Oamenii de bună credință știu că politicienii promit ce nu pot face, că nu răspund penal atunci când mint, de multe ori nu răspund nici atunci când fură. Toate sunt jocuri politice, iar cetățeanul simplu pare îndreptățit să se întrebe dacă nu cumva și vaccinarea e tot un joc, tot o mică afacere, un business al nu știu cui, pe banii noștri. Mai știi?
Și iată că am aujuns într-un punct delicat. Cel care jefuiește se numește tălhar, cel care ucide un om se numește crminal, dacă ucide mai mulți este criminal în serie, dacă și mai mulți, atunci produce genocid. Codul Penal prevede pentru fiecare pedepse tot maigrele Dar dacă, urmare informațiilor false transmise de dânsul sau urmare îndemnului de a nu respecta regulile profilactice, ajung în spital numeroși oameni, iar unii mor, penru aasemenea faptă observ că nu există pedepse.
Ca urmare, doamna Șoșoacă poate difuza orice gugumănie (gugumăniile sunt tot opinii, nu-i așa?) IPS Teodosie se bagă în treburi lumești, precum vaccinul, în loc să se limiteze la cele duhovnicești, clarvăzătoarele și cititoarele în zodii îi țin partea, televiziunile le oferă timp de antenă, iar niște temerari tocmai vehiculează descoperirea unei științe care va anula toate celelalte științe.
În aceste condiții, așteptăm iminenta apocalipsă prezisă de unii, incendiile catastrofale pronosticate de alții, amenințarea cu potopul, cu molimele și – mai nou – teribila prezicere a unui ascet aparținânător de BOR și care conversează din când în când cu Însuși Dumnezeu, de la care a aflat că pielea celor care se mai vaccinează va fi acoperită cu solzi, ca la pești. Brrr!
Întrucât dreptul la opinie este garantat, nimeni nu se poate lega de cel care născocește ideea, nici de cel care o răspândește. Sunt cu toții invulnerabili.
Iar România, care în februarie ocupa locul șapte în lume la vaccinări, a ajuns deodată aproape de coada cozii, tocmai acum când pandemia a început să atace cu valul patru, după ce a văzut că de celelalte valuri ne-am apărat, cât de cât.