Haosul "flotanţilor" de lângă Bucureşti: 4 case şi 10 buletine la aceeaşi adresă!

Metoda flotantul, folosită frecvent în alegerile locale de edilii în funcție pentru a nu putea fi schimbați de cetățenii nemulțumiți, are efecte dramatice și după vot. Provoacă o serie de probleme pentru unii oameni care se trezesc că pe adresele lor s-au emis zeci de buletine și au fost înregistrate alte case și apartamente.
Haosul "flotanţilor" de lângă Bucureşti: 4 case şi 10 buletine la aceeaşi adresă!
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • În cutiile poștale vin facturi de la Enel pe numele altor persoane, dar cu aceeași adresă.
  • Județele în care primarii au emis cele mai multe vize de flotant la alegerile locale au fost Ilfov, Giurgiu și Iași, se arată într-un studiu realizat de Expert Forum.
  • O doamnă născută în 1922 în Sângeorz-Băi locuia în Tunari la aceeași adresă cu proprietara unui imobil, dar aceasta n-o văzuse niciodată.
  • Fenomenul adreselor multiple e atât de răspândit și a creat atât de multe probleme cetățenilor încât, la presiunea opiniei publice, Guvernul a modificat legislația, limitând numărul de flotanți la maximum 10.
  • Avocați: Suplimentarea unui număr administrativ cu o literă mare de la A la Z nu poate fi realizată decât în cazul în care un imobil se modifică prin dezmembrare.

Strada I.L. Caragiale din comuna Tunari e mărturie a haosului urbanistic care a lovit ca un uragan comunele din jurul Bucureștiului.

Construcții noi, neterminate, au anunțuri de vânzare în ferestre, cele vechi sunt ascunse în spatele unor garduri de lemn și vegetației bogate

Pe stradă se ridică vile kitsch, dar și unele arătoase, străjuite de case simple care au învins timpul și, ca prin minune, au scăpat de revoluția imobiliară.

Medicul Violeta Șerban deține o proprietate pe strada I.L. Caragiale din comuna Tunari. Casa e vopsită în galben, are un acoperiș nou, albastru, din tablă, fiind împrejmuită de un gard vopsit în negru, care lasă să se vadă terenul din fața locuinței printre rarele stinghii metalice.

TunariCasaSerbanVioleta

Părinții, în anul 2007, i-au oferit casa Violetei Șerban printr-un act de donație. Clădirea era încă în construcție, fiind gata abia în 2016, iar tatăl ei locuia acolo în cea mai mare parte a timpului.

ADVERTISING

Mama medicului moare în 2007, iar tatăl, în mai 2022.

Peripețiile Violetei Șerban au început când, după înmormântare, a ajuns la casa din Tunari și a început să se gândească la ce va face cu ea, fiind tentată să o vândă.

“În cutia poștală am găsit mai multe facturi Enel, dar nu pe numele tatălui meu, ci pe al unor persoane necunoscute. El mi se plângea și înainte de a muri că nu-i mai vin facturile în format fizic”, a povestit medicul Șerban, în exclusivitate pentru spotmedia.ro.

Intrigată, a pornit prin vecini să întrebe ce se întâmplă. Nu mică i-a fost uimirea când o doamnă care locuia într-un complex cu câteva apartamente, pe aceeași stradă, i-a spus că și adresa ei se afla tot la numărul 12.

“Mi-a arătat pe telefon aplicația Enel, unde, într-adevăr, figura cu adresa I.L Caragiale nr.12. Persoana a menționat că a primit numărul de la primărie și așa a fost intabulată locuința”, a povestit Violeta Șerban.

“Enel mi-a confirmat în data de 22 iunie că la adresa respectivă figurează mai mulți proprietari, dar în ziua următoare contractele acestora au fost reziliate”, a adăugat medicul.

Cum funcționează metoda flotantul

În 29 septembrie 2020, la două zile după alegerile locale, o relatare făcută de publicația “Buletin de Ilfov” anunța că în comuna Tunari s-au format cozi în fața celor cinci secții de votare cu mult înainte de deschiderea urnelor.

“… la vot s-au prezentat cu aproape 20% mai mulți alegători, cu vize de flotant, față de cei înscriși în Registrul Electoral Permanent”, preciza publicația citată.

“Metoda flotantul” e o schemă practicată de mulți primari în funcție, la alegerile locale, în situația în care sunt în pericol de a-și pierde poziția.

Dintr-o comună, oraș, în care alt primar, coleg de partid cu edilul care are probleme, e sigur că va câștiga alegerile, se transferă un număr de cetățeni cărora li se dau vize de flotant în circumscripția în care competiția e pe muchie de cuțit.

Astfel, apar pe listele electorale câteva sute de noi votanți, cu buletine de identitate realizate în regim de urgență, care decid soarta alegerilor din circumscripția respectivă.

Într-un raport realizat de Expert Forum după competiția electorală din 2016, județele în care primarii au emis cele mai multe vize de flotant au fost Ilfov, Giurgiu și Iași.

După mai mulți ani și sesiuni de vot succesive, situația adreselor poștale din mai multe comune a devenit haotică. Primăriile au emis, fără a înștiința proprietarii, litere după numărul dintr-o adresă și astfel au apărut situații în care s-a ajuns la adrese poștale formate din cifre și toate literele alfabetului până la “E”, “F” sau mai departe. 

Pe strada I.L. Caragiale din comuna Tunari, județul Ilfov, am găsit numărul 30 D.

TunariNumarul30

4 case și 10 buletine, la un singur număr

După alegerile locale, ca-n urma unei furtuni, rămân numeroase încurcături birocratice pe care primarii nu mai pot și nu știu cum să le rezolve.

Astfel s-a ajuns în situația să apară dificultăți în contractele de salubrizare. 

Compania constată că sunt 10 apartamente la o adresă, dar numai unul are contract și începe să-i trimită notificări proprietarului, cerându-i să plătească pentru ceva ce nu există, apartamentele fiind doar o ficțiune birocratică.

“Cunoscând faptul că în condițiile în care stau mai mult de 15 zile la aceeași adresă trebuie să-mi fac viză de flotant și plănuind să locuiesc toată vara acolo, ca un cetățean conștiincios, am fost la Primăria Otopeni, cea de care aparține Biroul de Evidență a Populației Tunari. Un funcționar mi-a spus că la acea adresă figurează foarte multe persoane și mi-a indicat să merg de urgență la Poliția Otopeni. Acolo, în prima instanță, am fost redirecționată către Primăria Tunari… și am fost contactată de Poliția Tunari să mă prezint de urgență. Am fost cu actele, iar agentul Paul Bogatu a solicitat prin telefon să i se trimită pe WhatsApp lista cu persoanele care locuiesc la adresa I.L. Caragiale nr. 12.

Am fost întrebată dacă recunosc vreun nume. A citit câteva, nu le mai rețin, inclusiv numele unei doamne care era născută în Sângeorz-Băi, în 1922, în urmă cu un secol. Figurau multe persoane cu mențiunea adăugare <locuință> sau <apartament>, deși am o casă mică de 65 de metri pătrați, plus 6 foști flotanți, radiați ulterior”, a povestit Șerban Violeta pentru spotmedia.ro.

Conform unui răspuns oficial primit de la Biroul de Evidență a Populației, pe strada I.L. Caragiale nr.12 figurau patru imobile și 10 persoane cu buletin de identitate la aceeaşi adresă, ne-a povestit medicul.

Fenomenul adreselor multiple e răspândit și a creat multe probleme cetățenilor români încât, la presiunea opiniei publice, prim-ministrul Nicolae Ciucă a modificat în acest an legislația privind “evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români” printr-o ordonanță de urgență.

La punctul 12 al noii OUG se decide că “nu mai este posibilă înscrierea mențiunii privind stabilirea domiciliului sau, după caz, a reședinței la o anumită adresă dacă în R.N.E.P. (Registrul Național de Evidență a Populației), la adresa declarată, sunt înregistrate mai mult de 10 persoane”.

O singură solicitare în 2022

“Adresele multiple sunt frecvente în județul Ilfov. Nu există localitate care să nu aibă astfel de probleme”, a declarat, sub protecția anonimatului, o persoană care a fost implicată în mai multe campanii electorale în localități din jurul Bucureștiului.

Contactat telefonic, dar și printr-un mesaj scris, președintele Consiliului Județean Hubert Thuma (PNL) a răspuns solicitărilor spotmedia.ro legate de acest subiect printr-un comunicat pe care-l publicăm integral mai jos și din care reținem că: “La nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Ilfov, pe parcursul anului 2022, a fost înregistrată o singură solicitare cu privire la neconcordanțe referitoare la adresa administrativă, petentul fiind îndrumat către autoritatea locală competentă pentru clarificarea situației”. 

Cornel Sârbu, șef serviciu Evidența Persoanelor din cadrul Direcției Județene Ilfov, e un bărbat înalt, masiv și jovial. M-a primit în biroul său mic, în care se mai afla un coleg, în vechea clădire a Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov, aflată în București, la intersecția Bulevardului Barbu Văcărescu cu Șoseaua Fabrica de Glucoză.

“Noi avem criterii stricte pentru emiterea unui act de identitate, reglementate de OUG nr.97/2005 (cea modificată de guvern în acest an n.red. )”, a spus Cornel Sârbu.

“Adresele administrative și numerele poștale sunt de competența primăriilor”, a mai adăugat el. “O persoană aflată într-o astfel de situație trebuie să se adreseze primăriei din localitate”, a precizat reprezentantul Biroului de Evidență a Populației.

Întrebat dacă s-a mai confruntat cu probleme asemănătoare, Cornel Sârbu a spus că lucrează în domeniu din 2006, iar astfel de situații sunt rare, dar a mai avut un caz asemănător în comuna Snagov, neamintindu-și anul în care s-a întâmplat.

În realitate, sunt multe cazuri, dar puțini oameni au curajul să intre în conflict cu primăriile, să facă plângeri la poliție sau petiții către birourile de evidență a populației.

Pe o singură stradă din Tunari sunt cel puțin trei situații de adrese multiple.

O eroare a departamentului agricol

Primăria din Tunari se află într-o clădire mică, pe principala arteră de circulația din localitate, strada Mihai Eminescu. Se învecinează cu școala, iar în jurul orei 11:00 în fața ușilor erau peste zece persoane care veniseră cu diverse cereri, documente și probleme.

La intrare, un paznic cu ecuson oferea informații oamenilor. Am anunțat că vreau să vorbesc cu un reprezentant al primăriei, bărbatul fiind surprins neplăcut când a aflat că sunt jurnalist.

Mi-a spus că primarul și viceprimarul nu sunt în clădire, apoi s-a dus la un telefon clasic, prins de perete, și a format un număr. 

A așteptat, dar n-a răspuns nimeni. Apoi, de pe o masă lungă, aflată în mijlocul sălii în care câteva persoane stăteau la rând în fața ghișeelor, a luat un telefon mobil și a apelat pe cineva. De data asta a răspuns. Paznicul mi-a întins telefonul.

La capătul firului era domnul Dan Stamate, administrator public. După ce a aflat care e tema discuției, acesta a spus că nu e ceva grav și că e o eroare a departamentului agricol. 

Când am insistat și am întrebat ce fel de eroare și ce legătură are departamentul agricol cu adresele multiple, mi-a spus că trebuie să fac o cerere și mi-a închis telefonul.

Comuna Tunari e condusă de Niculae Cristian (PNL), iar viceprimar e Niculae Jan (PNL).

Conform medicului Violeta Șerban, reprezentanți ai poliției i-au spus că se află în desfășurare o investigație DIICOT cu privire la aceste situații, dar instituția n-a confirmat existența anchetei.

“Din punct de vedere legal, suplimentarea unui număr administrativ cu o literă mare de la A la Z nu poate fi realizată decât în cazul în care un imobil se modifică prin dezmembrare şi sunt create noi imobile, astfel ca acestea primesc același număr administrativ la care se adaugă o literă majusculă diferită de cea existentă în cuprinsul numărului inițial, în ordine alfabetică, începând cu litera A şi cu partea stângă a acestuia, în sensul invers mișcării acelor de ceasornic”, au declarat pentru spotmedia.ro avocați ai firmei Fenechiu, Savu și Asociații.

Întreaga opinie juridică despre problema adreselor multiple o puteți consulta mai jos, fiind publicată integral.

Acest flagel al adreselor multiple, pe lângă problemele pe care le creează cetățenilor în relația cu serviciile publice, cu companiile de utilități și chiar cu sistemul juridic, produce și o slăbire a dreptului de proprietate.

Dacă un primar poate inventa adrese din birou, multiplica proprietarii, imobilele și apartamentele, cel care deține legal un teren sau o locuință e mereu în pericol să fie deposedat printr-o serie de manevre birocratice și hărțuire în justiție.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇