Am fost foarte intrigat în urmă cu câțiva ani când un mare antreprenor român – e drept, cu puternice simpatii estice, ceea ce m-a făcut să-mi explic atunci pesimismul său – îmi spunea că el nu vede ca Uniunea Europeană să reziste peste 15-20 de ani.
Cum așa? – m-am gândit. Șansa, unica șansă nu doar a Uniunii Europene, ci a fiecărui stat luat individual din Uniune este tocmai rămânerea împreună și configurarea a trei lucruri care să o salveze în acest alt fel de noua fază a globalizării în care am intrat:
- O mare piață unică – cu adevărat unică,
- O mare forță de producție – cu adevărat forță
- Și, pe cale de consecință, conservarea capitalismului liberal de piață și a democrației care susține acest sistem tocmai pentru a se conserva ca democrație.
Uniunea Europeană a ajuns însă – azi, toamna anului 2024 – într-o situație critică – greu de ținut împreună dacă va continua pe linia actuală, pe care o ține de 15-20 e ani – și s-a muncit foarte mult la asta:
- între SUA și China – la nivel economic și de piață – și vecină cu Rusia imperialistă, violentă și disperată pentru a rămâne un jucător global – la nivel de securitate și democrație.
Europa capitalistă, democratică și civilizată (aici progresiștii, woke-ii și alte strâmbături ideologice pot sări din baie la cuvântul ”civilizat”) a RATAT rațiunea practică pentru care s-a format: mărimea pieței și mărimea competitivității productive.
Cauzele acestui rateu tocmai se desfășoară sub ochii noștri, îi simțim consecințele care în 2-3-4 ani se vor transfera spre zona de bunăstare socială – și despre aceste cauze vom vorbi mai jos:
1. Uniunea Europeană NU funcționează ca o familie – lucru care e în avantajul Rusiei și Chinei
Câștigul indubitabil al configurării Uniunii Europene este că nu am mai avut război intern de 80 de ani – un record istoric.
Da, dar mizele, astăzi, nu mai sunt doar lipsa războiului militar: economia Germaniei, de exemplu, nu înseamnă mare lucru la scară globală nici măcar acum (înainte ca piețele și forța productivă să fie copleşite de India și Brazilia) – ce să mai spunem de ceilalți jucători europeni.
UE NU are o piață cu adevărat UNICĂ – o spune chiar Raportul Letta. Statele UE se concurează între ele și, astfel, se subminează reciproc – dubla măsură în materie de competiție, alianțe și interese naționale (DA: NAȚIONALE – căci avem aici un dublu discurs) spulberă unul din marile avantaje pentru care s-a înființat ca entitate economică de calibru global.
La această oră, România, în ”piața unică”, plătește, de facto, ”taxe vamale” de 2,8 miliarde de euro – atât ne costă lipsa Schengen, costuri suplimentare care se duc în preț, adică în competitivitate: n-o spun eu, o spune decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene conform căreia orice taxă „care, impusă asupra unui produs importat dintr-un stat membru, dar nu și asupra unui produs intern similar, are, prin modificarea prețului, același efect asupra liberei circulații a mărfurilor ca și o taxă vamală”.
Iar intrarea României în Schengen – indiferent de ce auzim din capitalele europene – e condiționată de concesii economice de neacceptat – pe care ar trebui să le facem tocmai statelor violent pro-rusești, cum ar fi Austria și Olanda – având în spate Germania.
Când industriile europene s-au plâns că GNL-ul american e prea scump, americanii au răspuns că de la ei GNL-ul pleacă de 3 ori mai ieftin decât ajunge pe piața europeană – restul e politica energetică compusă de interesele jucătorilor naționali de energie ai marilor puteri economice europene care fac cărțile pe această piață.
Când companiile de transport din Polonia și România au intrat pe piața vest-europeană, s-au inventat noi reguli pentru a le submina competitivitatea – cum sunt cele care obligă firmele să-și cheme acasă, o dată la 2 luni, tir-urile – şi asta într-o Europă preocupată, declarativ, de scăderea poluării produse de camioane.
Când Germania a rămas – odată cu sancțiunile impuse de Donald Trump împotriva companiilor germane și rusești care lucrează la şi administrează Nord Stream 2 – fără predictibilitatea gazului rusesc, presiunile Axei Viena-Berlin-Amsterdam asupra României și Greciei au crescut exponențial.
Într-o UE care nu are altă șansă decât să meargă UNITĂ în piața globală, avem vechile alianțe ale Europei Tratatului de la Westfalia – Europa Națiunilor: care, da, pe atunci a fost un uriaș pas înainte în configurarea politică și economică europeană, dar astăzi, la 350 de ani distanță și după o globalizare scăpată de sub control, e profund anacronică, dacă într-adevăr ”se vrea” păstrarea democrației și a capitalismului liberal de piață (poate singurele sisteme ”nimerite” în acord cu natura umană) în societățile și economiile lumii libere.
2. Uniunea Europeană NU funcționează ca o entitate competitivă potrivit noilor stringențe de competitivitate globală
După Brexit, Uniunea Europeană nu mai are nicio universitate în Top 10 (India are una).
Din punct de vedere tehnologic, industriile UE sunt blocate în mid-tech – în special în industria auto, pentru că UE n-a reușit să se impună încă și în alte sectoare.
Produsele europene sunt tot mai puțin competitive – pe de o parte, din cauza statului social european, pe de alta, din cauza supraideologizării economiei.
Zecile de miliarde pompate constant de UE în ”instalația” de cercetare a Olandei – cu sprijinul uneori agresiv al Germaniei – n-au reușit să producă vreun element care să facă diferența pe sectorul tehnologic global.
Mult lăudatele (ideologic) sisteme de educație ale nordicilor – Finlanda și Suedia – produc pe bandă rulantă omuleți pentru mid-tech – tehnologia globală încă n-a căzut pe spate în fața vreunei descoperiri sau inovații care să schimbe jocul.
”Protejarea piețelor” și evitarea de ”abuz de poziție dominantă” au creat în UE un monstru birocratic care taie orice elan companiilor care au vocație de-a deveni jucători globali.
Poate apărea în UE un Amazon? Sau un Ali Baba? Sau vreun Elon Musk – căruia i s-ar fi tăiat țeava înainte de-a ajunge în piața globală? Sau Nvidia sau … ?
Europa e responsabilă de doar 6% din poluarea globală – adică, dacă de mâine n-ar mai polua nici măcar cu respirația unui singur individ – nici nu s-ar cunoaște în efortul de ”salvare a planetei”. Cu toate acestea, are cele mai draconice măsuri de ”înverzire” și ”decarbonizare” – cu efecte devastatoare pe prețuri, costuri birocratice și competitivitate, ca și cum aceste politici ar fi concepute și implementate de însăși China și Rusia.
Aceste politici ”verzi” ar fi avut, poate, o rațiune, în cazul că s-ar fi inventat tehnologii spectaculoase care să ia fața competitorilor globali, siliți să cumpere patente europene – dar lucrurile stau exact pe dos: alimentăm industria de baterii solare a Chinei, suntem dependenţi în proporţie de 86% de materiile prime a căror procesare e poluantă, tot din China, și avem nevoie de metalele rare din Rusia.
Da, cu Rusia la poartă și cu China deja în casă, Uniunea Europeană își poartă războaiele sale interne – în care măruntele interese naționale – exact după desenul Westfalian – bat interesul unei entități care nu apucă, încă, să se nască și să performeze: Piața unică, Producătorul competitiv bazat pe mari jucători și entitatea Politică UE.
Căci mai e aici un lucru de spus: prosperitatea actuală a UE NU va putea fi păstrată cu această competitivitate – mai devreme sau mai târziu ea va urma întârzierea și sincopele economiei europene.
Citeşte integral analiza lui Cristian Grosu - Europa Westfaliană, Europa lui Draghi și Europa României pe Curs de Guvernare