Energie electrică din Transnistria. Trădare vs. pragmatism

Laurentiu Plesca

EXPERT AFILIAT EUROPULS

Laurențiu Pleșca este cercetător al Centrului Român de Studii Ruse și analist în cadrul German Marshall Fund of the United States. Este Doctorand al Școlii Doctorale de Științe Politice al Universității din București, licențiat în Științe Politice, Universitatea din București, absolvent al unui masterat la aceeași facultate, Programul de Relații Internaționale și Studii Europene, absolvent al unei burse în Franța la universitatea Sciences Po Lille. Vorbește 3 limbi străine: engleză, italiană și rusă. Laurențiu publică analize pe teme precum geopolitica Rusiei în zona Mării Negre, politica internă și externă a statelor ex-sovietice (în special Republica Moldova, Ucraina, Armenia, Georgia, Belarus, Azerbaijan, Kazahstan). De asemenea, îl preocupă integrarea europeană și analizează politica internă și externă a României, cât și a Republicii Moldova.
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Republica Moldova suferă! Suferă de o multitudine de crize și penurii, iar în aceste prime zile de iarnă, principala preocupare a Republicii Moldova este criza energetică și aici vorbim atât de livrarea gazelor, cât și în special de asigurarea cu energie electrică.

Dacă înainte de război Ucraina putea să producă curent și pentru cetățenii moldoveni, acum această chestiune nu se mai întâmplă din cauza bombardamentelor rusești în infrastructura energetică ucraineană.

Moldova a căutat să își diversifice partenerii energetici și în ajutor a sărit prompt România, care a ajutat enorm frații de peste Prut și literalmente a menținut lumina în această țară. Dacă acest suport energetic românesc este suficient, atunci de ce Moldova ar oferi așa-zisei Transnistrii gaze naturale, în schimbul producerii energiei electrice, pe care tot Chișinăul o plătește?

ADVERTISING

Mai multe voci compară semnarea contractului dintre compania moldovenească de stat Energocom și Centrala de la Cuciurgan cu un act de trădare prin finanțarea regimului separatist din Transnistria.

Dar trebuie să vedem dacă există o soluție viabilă după falimentarea Transnistriei, ce se întâmplă cu o treime din populația regiunii, cetățeni ai Republicii Moldova?

Putem primi acum un nou val de refugiați, care evident vor migra dinspre Tiraspol către Chișinău, pentru a beneficia de necesarul uman de lumină și căldură (dacă vor exista aceste condiții)? Suntem pregătiți să integrăm acum această regiune în această criză continuă și în prima lunii a iernii? Nemaivorbind de riscurile de securitate ce pot apărea similare cu cele din Războiul de pe Nistru din 1992.

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care nu au un răspuns pentru că, să o spunem pe șleau, Moldova nu este pregătită acum pentru reintegrare și nu are niciun plan în acest sens.

Putem integra o regiune pe care o supunem oprimării? Societatea moldovenească, dacă dorește să apropie cele două maluri ale Nistrului, nu o poate face prin forță și constrângere, ci pe cale pașnică și la momentul potrivit în niciun caz la început de iarnă, în plin război și neavând încă o linie care să lege sudul Moldovei de capitală.

Odată cu sfârșitul războiului și cu victoria Ucrainei, problema transnistreană va fi mult mai ușor de soluționat, dar acum nu este vorba de trădare, ci de neputință de integrare a populației, economiei și instituțiilor din stânga Nistrului.

Acum, pentru publicul din România care nu înțelege de ce Republica Moldova a semnat iarăși un contract cu așa-zisa parte transnistreană, dacă România livra curent în proporție de aproape 90% din necesarul populației.

Din acest necesar, 30% este prețul subvenționat de 90 de euro/MWh, restul este din contracte de 180 euro/MWh și o și mai mare parte este achiziționată la prețul de piață, fiind unul volatil și ajungând în luna decembrie la peste 400 de euro/MWh, comparativ cu prețul fix conform contractului semnat pentru o perioadă de 4 luni de 73 euro/MWh cât oferă centrala transnistreană de la Cuciurgan (MGRES).

La prețul curentului se mai adaugă și faptul că, din păcate, din 11 decembrie, producătorul românesc de energie electrică Hidroelectrica ar fi trebuit să reducă volumul de energie românească livrată către Republica Moldova, deoarece România nu poate nici ea livra mai mult, nici măcar la un preț mai mare.

Or, o parte din energia electrică livrată de statul român către partea moldovenească era subvenționată cu cel mai mic preț posibil, iar o și mai mare parte era cumpărată la prețul de pe bursa românească.

Trebuie să ne gândim și la faptul că astfel de decizii nu stau în mâinile unei singure persoane, iar Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, nu a luat decizia de sine-stătător, consultându-se înainte de semnarea acestui contract catalogat de unii drept „trădare” cu partea română, europeană și americană.

Decizia de semnare a contractului a fost salutată de Comunitatea Energetică Europeană, dar și de ambasadorul Statelor Unite la Chișinău. Oare prietenii Moldovei și anume Uniunea Europeană și Statele Unite ar fi fost în acord cu această decizie, dacă nu era cea mai rațională într-o astfel de situație complicată?

Și am uitat de un aspect crucial. Ucraina, din cauza bombardamentelor rusești, suferă de blackout energetic în mai multe orașe. Iar criza energetică nu afectează doar Moldova și Ucraina, ci întreaga Europă. Așa că orice sursă de electricitate care dezpovărează sistemul energetic ucrainean este binevenită. Practic, acesta ar fi unul dintre cele mai solide argumente.

România a anunțat deja că este disponibilă să ajute Ucraina în acest sens și practic vedem de ce s-a decis acest contract cu Transnistria, pentru a folosi fiecare sursă energetică disponibilă și pentru a susține infrastructura ucraineană, care este prioritatea zero în acest război.

Aici nu este vorba doar despre energie electrică mai ieftină cu 25% din așa-zisa Transnistrie, ci de un preț mai mic și o predictibilitate energetică (da, dacă malul stâng al Nistrului oprește curentul destinat malului drept, atunci putem reveni desigur la situația de dinainte de semnarea contractului cu MGRES).

De asemenea, riscul deconectării energiei din cauza războiului din Ucraina și implicit bombardamentelor rusești scade datorită faptului că, surprinzător, liniile electrice interne care leagă cele două maluri ale Nistrului nu sunt atât de vulnerabile precum cele din sudul Moldovei, care sunt conectate cu Ucraina și România.

De bine, de rău, prin semnarea acestui contract controversat de furnizare a energiei electrice, se asigură securitatea energetică a Republicii Moldova, evitându-se riscurile unui blackout, așa cum s-a mai întâmplat în noiembrie.

Această acțiune face parte dintr-un pachet de decizii necesare care au fost sabotate timp de mai bine de 30 de ani și decise în ultimele luni, printre care se mai numără și demararea construcțiilor liniei de tensiune înaltă Chișinău-Vulcănești, care ar permite transportul facil al curentului electric (evitând malul stâng al Nistrului), construcția acesteia fiind gata în 2 ani, dar și stocarea unor cantități de gaze care ar permite aprovizionarea energetică a Moldovei pentru 2 luni.

Principala responsabilitate a guvernării de la Chișinău este să asigure casele moldovenilor cu lumină și căldură, iar economia să funcționeze în regim normal.

Republica Moldova trebuie să reziste acestei ierni, așa că haideți să nu ne pripim şi să rediscutăm soluționarea conflictului transnistrean, atunci când suntem mai puțini vulnerabili, în primăvară.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇