Este extraordinar, înălțător că suntem la fel de proști ca înainte de pandemie și nu ne-am prostit suplimentar. Să sărbătorim, așadar, reziliența sistemului de educație! Iar dacă nu era pandemia, sigur rachetă ne duceam, dar am avut ghinion.
Aceasta este esența necosmetizată din mesajul uluitor al ministrului Educației, Ligia Deca, după anunțarea rezultatelor testelor PISA, care situează elevii români pe locul penultim în UE.
„Ştim că rezultatele României la PISA 2022 s-au menţinut la aproximativ acelaşi nivel ca în anul 2018. Spre deosebire de multe alte state, România nu a înregistrat pierderi semnificative în performanţele elevilor. Asta după doi ani de pandemie, doi ani marcaţi de pauze în procesul educaţional clasic. Aceasta demonstrează că avem un sistem de educaţie rezilient şi că ţara noastră a reuşit, prin ansamblul măsurilor luate, să limiteze efectele pandemiei”, spune dna Deca.
Ca să păstrăm paradigma, aș zice că dna Deca nu a reușit aceeași performanță. A intrat în mandat cu aparența de profesor decent și profesionist și a ajuns o politrucă de pluton, aptă să emită inepții după cum respiră.
Nu am competența să explic profesionist de ce 42% dintre elevii români nu înțeleg ce citesc, 49% nu se descurcă la matematică, iar 28% nu ascultă ce spune profesorul.
De ce aproape jumătate dintre elevii români nu pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime moderată. De ce doar 2% pot înțelege texte lungi, pot aborda concepte abstracte și pot diferenția faptele de opinii. Și ne mirăm de permeabilitatea la manipulare a romanilor.
De ce doar jumătate dintre elevii români pot face conversia prețurilor într-o monedă diferită. De ce doar puțin peste jumătate dintre elevii români pot recunoaște cel puțin explicația corectă privind fenomenele științifice familiare și le pot identifica. Asta ar trebui să îi albească nopțile dnei Deca.
Tot ceea ce pot afirma este în calitate de părinte. Și în această calitate, citind subiectele PISA, publicate de edupedu.ro, am realizat că mai nimic din ceea ce li se cerea acolo copiilor nu se face în școală ca ansamblu, ci doar ca bucăți separate niciodată conectate.
Dificultatea calculelor matematice în sine nu este deloc mare. Sunt calcule banale, mult sub complicațiile cu care sunt îndopați copiii prin programe școlare, cum eram și noi la vremea noastră în glorioasa școală comunistă.
Ceea ce testează PISA este cum știu copiii să folosească aceste calcule și să le combine cu probleme de logică, de evaluare a unei situații reale. Totul plecând de la o corectă înțelegere a cerinței foarte precis formulată.
Nimic spectaculos, fără capcane, fără sofisticări. Ce știi să faci cu ce ai calculat după ce ai înțeles ce îți cerem?
Asta nu se face în școala românească decât absolut accidental, dacă vreun profesor își asumă să rupă din timpul dedicat programei, extrem de încărcată cu informație enormă și inutilă la acest nivel, pentru a lega teoria de practică.
Ca părinte, constat că elevii sunt îndopați cu teorie ca gâștele, o asimilează cât pot, ca să o uite imediat după teză/examen. Pentru că nu știu la ce le folosește, nu o accesează și nu le e utilă.
Sunt învățați să recite ca papagalii pagini de comentarii și definiții de teorie literară, dar scoși din algoritmii după care sunt dresați nu reușesc să vadă ideea principală din text. Știu să aplice mecanic formule complicate, dar nu reușesc să calculeze câți lei reprezintă 10 euro.
E prea mult, prea teoretic, prea departe de viața lor reală. Și cel mai rău nici măcar nu este că suntem unde suntem, că băltim la coadă. Cel mai rău este că la vârful Educației situația e privită cu resemnare și ipocrizie.
Și pentru că este privită așa, nu există practic nicio șansă de redresare, un demers care ar presupune o muncă titanică și impopulară.
Declarația dnei Deca (și pagina domniei sale a fost imediat inundată cu urale și omagii) este descalificantă pentru un profesor, chiar pentru un om decent, aș zice.
Da, sistemele avansate de educație au scăzut în pandemie pentru că au avut de unde să scadă. Au scăzut pentru că acolo mersul la școală chiar face o diferență care este acum cuantificabilă.
Noi băltim în ignoranță și analfabetism, iar faptul că pandemia nu a avut cine știe ce efect este dovada că școala, de fapt, nu contează. Că minima educație necesară pentru testele PISA, deci de adaptare a teoriei de nivel mediu la realitate, nu se face în școală, de fapt.
Nu reziliența sistemului de educație a fost probată de menținerea rezultatelor din 2018. Ci inutilitatea lui pentru tot ce înseamnă alfabetizare funcțională și viața reală a unui om real care nu merge pe stradă recitând comentarii literare învățate pe de rost.
Ministerul Educației pretinde că noua lege a educației conține remediile acestei situații. Care? Și, mai ales, cu cine? Am susținut și susțin că salariile mizerabile ale profesorilor alungă competența din sistem.
Dar în egală măsură susțin că titularizarea pe post, lipsa evaluărilor periodice serioase, sindicalismul feroce antireformist zădărnicesc șansele de împrospătare a sistemului.
Încremenirea pe posturi a dinozaurilor din minister, politruci la fel ca ministrul, subordonarea totală față de grupurile de interese care au impus examenul de admitere în liceu, blochează orice șansă de reformă pentru viitor.
Doar dna Deca e optimistă și vede un sistem rezilient și un succes, acolo unde e doar inutilitate, încremenire și analfabetism.