- A avut o mare încredere în puterea sa de lider, experiența de spion și capacitatea de a coordona întreaga acțiune militară.
- Ratarea invaziei de către Putin are legătură cu slăbiciunea pe care o manifestă sistemele politice închise, dictatoriale.
- Mugurii eșecului „operațiunii speciale” au apărut pentru prima dată public la ședința Consiliului de Securitate a Rusiei, care a avut loc cu trei zile înainte de invazie.
Vladimir Putin s-a menținut la putere prin cinism, controlul serviciilor secrete și ale armatei, creșterea nivelului de trai al rușilor, folosind vânzarea de combustibili și materii prime, dar și prin restabilirea „mândriei naționale”, cum că Rusia reprezintă încă o mare putere după prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991.
Pentru Putin, cucerirea Ucrainei urma să fie o formalitate. A pregătit invazia în cele mai mici amănunte, printr-un atac „de pe cer, apă și pământ”, cum susțin experții militari.
A avut o mare încredere în puterea sa de lider, experiența de spion și capacitatea de a coordona întreaga invazie.
S-a crezut un gigantic dirijor. Și-a disprețuit adversarul pe care-l considera inferior atât ca dotări militare cât și ca motivație de a lupta.
Nimeni nu a reușit să explice care au fost resorturile pentru o astfel de atitudine.
S-a spus, în urmă cu un an, că datele venite de la Serviciul de Informații Externe au fost eronate. S-a afirmat că ucrainenii au luptat mai eroic decât se aștepta întreaga lume, inclusiv Putin.
Ambele explicații sunt adevărate, dar un comandant care vrea să cucerească o țară nu se poate baza doar pe rapoarte superficiale fără a cunoaște în profunzime adversarul.
În fapt, ratarea invaziei de către Putin are legătură cu slăbiciunea pe care o manifestă sistemele politice închise, dictatoriale.
Când un singur om are autoritatea supremă și nu mai permite critici, opinii diferite, nu mai acceptă eșecul, atunci, chiar dacă se respectă întreaga teorie, când apar provocările realității, se alege praful.
Mugurii eșecului „operațiunii speciale” au apărut, pentru prima dată public, la ședința Consiliului de Securitate a Rusiei, care a avut loc cu trei zile înainte de invazie, la care Putin a cerut fiecărui membru să-și spună opinia despre necesitatea „rezolvării problemei ucrainene”.
Așezați pe scaune, în semicerc, în fața președintelui, reprezentanții consiliului nu au avut curajul să spună nimic altceva decât să aprobe ideile conducătorului.
Atunci, o lume întreagă a văzut ermetismul și limitele funcționării sistemului politic din Rusia.
O democrație pierde războaie, iar mulți oameni privesc viața de zi cu zi ca un șir nesfârșit eșecuri ale celor care conduc, dar cu toate acestea, libertatea face ca sistemul să se auto-perfecționeze, membrii comunității învață din eșecuri, iar libera inițiativă aduce prosperitatea.
Într-o dictatură, chiar și o victorie se transformă într-o catastrofă pentru că în lipsa libertății individuale, în afara elitei conducătoare, nimeni nu se poate bucura de ea.
Vladimir Putin a ajuns în punctul în care, în afara unui număr de soldați pe care-i mai poate trimite pe front, o rezervă de aproximativ 200.000, nu mai are arme, proiectile, tancuri și echipamente pentru a miza pe posibilitatea construirii unei ofensive.
A sperat că statele NATO se vor certa, până la urmă, între ele, așa se înțelege dacă „citești” presa occidentală, și vor abandona Ucraina, dar speranța nu i s-a împlinit.
Pentru că Putin disprețuiește democrația și se teme de ea, percepe dezbaterile, discuțiile în contradictoriu și protestele ca pe slăbiciuni ale sistemului, nu ca pe principale forțe care împing o societate liberă înainte.
Armele continuă să ajungă la Kiev, soldații lui Zelenski se antrenează în bazele militare ale statelor aliate, sunt bine hrăniți, bine echipați și după aproape un an, sunt încă motivați să lupte.
Reacția oficialilor de la Moscova a fost tragică și comică, în același timp. Încă se află sub stare de șoc după ce au avut confirmarea că, în câteva luni, Ucraina va primi în jur de „500 de tancuri”, informația a apărut pe rețelele sociale din Rusia, extrem de performante și în fața cărora Kremlinul nu are soluții.
"Cetățenii din țările NATO trebuie să știe că blocul lor este complet implicat în confruntarea cu țara noastră. Iar această confruntare este în creștere."
Maria Zakharova, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei
Faptul că Putin i-a dat comanda forțelor din Ucraina lui Gherasimov, șeful de stat major, un militar de carieră a cărui tactică e să-și păstreze funcția și să scape cu viață, reprezintă cea mai bună dovadă că Rusia nu poate pregăti o ofensivă.
Scopul principal e apărarea teritoriilor ucrainene deja cucerite și așteptarea unui moment propice pe scena internațională. La asta se reduce, acum, întreaga strategie a lui Putin.
Dar într-un conflict, stagnarea înseamnă înfrângere, mai ales atunci când adversarul dispune de resurse, le folosește și mai are și motivația necesară pentru a învinge.
Rusia nu mai e o mare putere. A pierdut acest statut în luna martie, atunci când opinia publică internațională a văzut cum temutele tancuri ale Kremlinului ardeau ca niște torțe sau erau trase de tractoarele fermierilor ucraineni.
De atunci, Rusia și Putin n-au mai reușit să îndepărteze acea imagine a înfrângerii.
Chiar și puținele victorii au fost obținute cu sacrificii imense încât nimeni nu se prea poate lăuda cu ele.
Cine s-ar fi gândit, la începutul conflictului, că Rusia va pierde cel puțin 1.500 de tancuri și în jur de 180.000 de militari - morți și răniți - scoși definitiv din luptă.
Înțelegerea dintre Germania și SUA e, în sine, o victorie. Trimiterea de tancuri a prăbușit moralul comandanților militari ruși care realizează acum că nu mai pot să învingă.
Victoria ține mult de atitudine, de modul cum te raportezi la o competiție sau o provocare, de aceea principiile morale contează întotdeauna.
Ucraina a fost atacată cu sălbăticie de un regim politic autoritar, criminal și corupt. Iar asta o știe fiecare dintre cei implicați în luptă, indiferent de ce parte a baricadei se află.