Cică se rupe coaliția, fierbe cazanul, scena politică e din ce în ce mai agitată, iar exponenții cei mai de seamă ai partidelor ies pe media cu manifestări din ce în ce mai belicoase. Era de așteptat, atâta timp cât anul 2024 înseamnă reașezarea strategică în arhitectura de putere pe următorii 4-5 ani.
Pe fondul acesta, economia se afundă în eșecuri istorice: putere de cumpărare în scădere, productivitate în scădere, nivel de trai în scădere, calitatea serviciilor publice în scădere.
Acum, unii cârcotași, cei care apără imaginea coaliției, ar putea spune, pe bună dreptate, că eu și încă vreo 15 milioane de români, vedem doar partea goală a paharului și, tocmai de aceea, aducem în discuție doar scăderile. Total de acord cu ei, se înregistrează și creșteri: inflație în creștere, împrumuturi în creștere, datorie publică în creștere, deficite în creștere. Halal parte plină a paharului!
Una peste alta, parafrazându-l pe Stiglitz, care spunea că în actuala ordine mondială am ajuns să privatizăm câștigurile și să socializăm pierderile, tot așa am putea să sintetizăm și noi că în anul 2024, în România, se fac demersuri pentru sechestrarea puterii pentru aceleași personaje care au eșuat lamentabil și se externalizează sărăcia către cei mulți care au dus greul și până acum.
Paradoxul intervine atunci când realizăm cu toții că, pentru legitimarea puterii celor puțini, este nevoie de mobilizarea celor mulți. În acest sens, auzim tot felul de clișee că cine nu votează nu contează, că democrația se exercită la vot sau că soarta țării stă în mâinile votanților.
De ce nu vorbim despre democrație când vedem portbagajele unora îndesate cu milioane sau când contemplăm saloanele auto din garajele personale ale altora, când admirăm colecțiile de ceasuri și bijuterii ale consoartelor celor aleși sau când salivăm la postările din resorturi exotice exclusiviste pe care le frecventează elita șmecherită?
Răsună trompetele că se rupe coaliția, iar instabilitatea politică va genera seisme în viața socială a poporului român! Pe bune!? Cu alte cuvinte, pierderea ciolanului de către unii sau alții, dar mereu aceiași, va arunca țara într-o sărăcie și mai cruntă decât cea existentă? Nici vorbă de așa ceva, hai să împingem lucrurile către zona în care și lor le pasă și apoi să venim, sau nu, cu un vot în consecință! Prestația trucată a polilor de putere, președinție, guvern, parlament, încurajată îndeaproape de justiție, duce la o adormire în care unii se fac că votează, iar alții că guvernează.
Credeți că nea Buzatu de la Vaslui e cioara vopsită din altarul PSD sau că musiu Dumitrescu de la Prahova e oaia neagră din fieful PNL? Hai să fim serioși... gândiți-vă la Stănescu, Firea, Tudose, personaje la fel de toxice precum Rareș Bogdan, Blaga, Flutur și mulți alții asemeni lor. Diferența între proscriși și protagoniști este că unii au fost prinși, iar alții nu... deocamdată.
Ce rămâne... un AUR care se ridică pe greșeala adversarului și un USR automulțumit cu o poziție de critic universal. Despre AUR numai de bine, știm cu toții ce hram poartă, dar deziluzia USR nu o ia nimeni în calcul? Un partid format din individualități născute colectiv (!) la umbra stejarului Cioloș, mulțumite să prindă un loc la masa mirilor și pentru care un 15% este un deziderat confortabil.
USR actual are deja o istorie de 8 ani, cu toate acestea, îmi poate spune cineva câte figuri noi au intrat în cercul de reprezentativitate al partidului? Vă spun eu... niciuna. Cumva, zic ei, o ținem așa, la foc mic, ca să ne asigurăm locurile în zonele de putere, cu potențial spre o guvernanță hippie, dar pe fond cu o critică zombie pentru tot ce zboară. Un dolce far niente politic de mai mare frumusețea.
Prestația partidelor e ieftină, iar jocul de glezne făcut de PSD ca să forțeze mâna unui PNL de 15%, dar cu pretenții egale, tinde să reașeze matricea puterii nu la vot, ci în culisele puterii. Amenințarea cu ruperea coaliției este doar o stratagemă PSD care joacă la două capete: obținerea de promisiuni ferme din partea PNL că posturile cheie vor fi cedate, sau lăsarea PNL în offside, singur la guvernare, într-o nouă coaliție deșănțată cu USR, combinație care ar trece PSD peste pragul de 50% la alegeri.
Dar dacă li se rupe lor coaliția, de ce nu s-ar rupe și încrederea pe care am fi dispuși noi să o acordăm unora sau altora? După cum se vede, indiferent cui am acorda-o, rezultatul e același.
Așa cum nu există deznodământ fără intrigă, obiectiv fără rezultat și construcție fără fundament, tot așa putem concluziona și noi: ceea ce vedem e perimat, iar a continua în acest joc mizer de-a puterea și opoziția înseamnă că ne complăcem în ceea ce s-a întâmplat până acum.
Soluția este să fim deschiși către stimuli noi, vectori care ar putea genera o schimbare, mișcări reprezentative pentru idealurile celor mulți. Poate că aici intervine rolul intelectualității, al mediului academic și al diasporei de elită care, împreună cu mediul de afaceri onest și performant, ar putea declanșa un curent de luare în seamă a unor exponenți cu vădite calități de lideri, dispuși să pună în slujba societății experiența acumulată și rezultatele obținute.
Țara asta nu înseamnă numai kilometri de șosea, mai mulți sau mai puțini, nu înseamnă doar absorbție de fonduri europene, mai multă sau mai puțină, și nu înseamnă doar prețul la benzină sau mâncare, mai mare sau mai mic. Toate acestea sunt instrumente pentru a ajunge la ceva. E capabil cineva din cercul de putere să ne spună acum care e acel ceva?
Ne învârtim într-o paradigmă simplificată la un nivel rudimentar de existență. Avem nevoie de o viziune economică puternică, de o consolidare a încrederii societății, de o perspectivă identitară bine conturată din punct de vedere economic, social, cultural. Trebuie căutat acel declic apt să angreneze întreaga populație în atingerea unor deziderate comune, să fie asigurată o curea de transmisie între putere și popor, să se explice clar unde suntem și unde vrem să ajungem.
Calculele ieftine ale politicienilor, care se bazează pe zona electorală deja delimitată și susținută de structurile loiale din teritoriu, se vor izbi ca de un zid în fața unui curent pragmatic, performant, vizionar și profesionist. În loc să stăm cu sufletul la gură dacă li se rupe sau nu lor coaliția putem contracara prin ruperea noastră de un raționament simplificat indus de actuala arhitectură politică.
Ne-am săturat sa vi se rupă numai vouă, e timpul să ni se rupă și nouă!