Sondajul Avangarde la comanda PSD nu aduce mari surprize, chiar dacă eliminăm intuite coafări ale rezultatelor. PSD conduce, dar scorul este la limita zonei cu 3 în față, ceea ce, în condițiile de erodare sub presiunea protestelor sociale lasă larg deschisă poarta scăderii în zona cu 2 în față.
PNL ține cu greu capul la suprafață locului secund, umăr la umăr cu AUR, dacă nu cumva în mod real după, o inversare posibilă nu numai dacă eliminăm eventuala îmbunatățire a cifrelor, ci și din cauza rușinării publice la adresa celor care îi preferă pe populiști, de unde, în unele cazuri, o disimulare a preferințelor. Iar potențial de creștere pentru PNL nu există.
AUR își păstrează scorul, în timp ce partidul Dianei Şoşoacă este cu 3 procente peste prag. Cum spuneam, preferințele reale pe care le acumulează sunt greu de calculat.
A strârnit un mare entuziasm eșecul celor două partide în protestul fermierilor și transportatorilor. Da, este un element important, dar nu l-aș absolutiza pentru că, pe de-o parte, zona de maximă aderență a populiștilor nu este în București, unde Piața Constituției a rămas goală, ci în rural și urbanul mic, în zone defavorizate.
Iar fermierii au fost împinși la disociere și de acuzațiile de politizare a protestului, menite să îi discrediteze. Ar fi fost o prostie să confirme aceste acuzații.
De cealaltă parte, opoziția pro-europeană băltește pentru că nu reușește să facă priză cu agenda publică, nu are mesajele potrivite și nu are liderii potriviți.
În ceea ce privește proiecția prezidențialelor, lucrurile sunt cu mult mai complicate. În primul rând, aș remarca faptul că iluzia în care trăiește în continuare o parte din electorat începe să se spulbere.
Cei care consideră că alegerile prezidențiale sunt cele mai importante sunt în continuare cei mai mulți, 31%, dar la diferență mică de cei care au înțeles, 26%, că alegerile parlamentare sunt cele care fac majoritățile, deci decid guvernarea.
Da, președintele desemnează premierul, dar nu o poate face împotriva unei majorități consistente, nu a reușit nici măcar Traian Băsescu, iar după desemnare începe lupta pentru putere în interiorul puterii executive. Şi dacă interesele nu sunt armonizate, cum sunt acum, președintele este izolat.
Președintele este puternic numai dacă are ca pârghie un partid pe care să-l controleze și care să aibă o pondere parlamentară importantă.
În ceea ce privește pretendenții la candidatură, lucrurile arată rău. E drept că sondajul nu măsoară intenții de vot, ceea ce e cumva explicabil cât timp nu avem deocamdată candidaturi de primă linie asumate. Măsoară încredere.
Primul, dintre cei măsurați pe lista închisă, este Marcel Ciolacu. Că e acolo pentru că sondajul e plătit de PSD sau nu poate fi o discuție, dar ceea ce aș remarca e scorul foarte mic al primului clasat. Cel mai credibil lider politic român nu are încrederea a nici măcar o treime dintre români. Aproape trei sferturi nu au încredere în el. Iar realitatea ar putea fi chiar mai rea.
Locurile 2 și 3 sunt ocupate la egalitate de Diana Şoşoacă și George Simion cu numai 3 procente în urma liderului. Asta arată nivelul de frustrare, de disperare chiar, din societate. Aprope un sfert nu mai vrea decât să se răcorească.
Sigur, poate fi și o proiecție căutată pentru turul al II-lea al prezidențialelor, spre care să fie împinși cu infuzii de încredere unul dintre cei doi, pentru a favoriza victoria lui Marcel Ciolacu. Nu știu dacă șmecheriile fumate valabile în România anului 2000 mai pot fi revitalizate în România anului 2024.
Scorurile de încredere liliputane ale liderilor politici actuali sunt un simptom grav pentru boala democrației romanești și o explicație pentru despinderea de politic a unei majorități importante și a atracției radicalismului.
Cea mai remarcabilă mi se pare însă o absența de pe lista închisă a personalităților măsurate. Mircea Geoană.
PSD contestă din răsputeri, cu accente de ironie extrem acidă chiar, sondajele care îl plasează pe actualul secretar general adjunct al NATO în topul intențiilor prezidențiale. Susținerea candidaturii prezidențiale a acestuia este repinsă categoric, fără spatiu de redresare.
Motivele sunt mai multe, unul dintre ele fiind trauma eșecului și a trecerii de la extaz la agonie din 2009, când, ca terapie de grup, cineva trebuia să ia numele ratării și să fie demonizat împreună cu ea. Și acela a fost Mircea Geoană. Orice referire la el trezește demonul de atunci și demoralizează.
În mod normal, dacă sta atât de prost în sondaje pe cât pretind liderii PSD, sondajul comandat tocmai de social democrați ar fi trebuie să demaște incorectitudinea sondajelor care-l dau în frunte pe Mircea Geoană. Să-l lase în procentele reale de încredere, cum ar veni.
Dar sondajul comandat de PSD îl ocolește, cel puțin datele oferite publicului. Oare de ce?