Textul postat pe blogul lui George Simion referitor la contestatarii cu care nu știe ce o să se facă după alegeri este inacceptabil din orice direcție l-am privi, dar mai ales venind din partea unui candidat la prezidențiale. Violența implicită, amenințarea sulfuroasă proiectează o lume insuportabilă, cenzură și moartea democrației. Și, sigur, reacțiile au fost pe măsură.
Un candidat la prezidențiale trebuie să vrea să fie președintele tuturor românilor și din această poziție împărțirea între noi și voi, planurile de răzbunare și amenințările sunt inacceptabile.
Ce ar trebui să se facă dl Simion cu contestatarii săi din poziția de președinte? Să își propună să fie atât de bun în exercițiul funcției, încât să le arate că s-au înșelat și că își merită mandatul.
Dar n-ar trebui să ne mulțumească simpla opoziție și critica la acest gen de mentalitate. Întrebarea fundamentală este de ce a făcut George Simion această postare? Răspunsul „pentru că aceasta este natura lui reală” este insuficient.
Dacă ar fi fost o declarație scăpată într-un moment de enervare sub presiunea microfoanelor, puteam considera că ea este doar revelatoare pentru adevărată față a candidatului care de o săptămână se străduiește să și mențină machiajul european și democratic.
Dar a fost o declarație scrisă, publicată pe blogul său.
Trebuie știut că la acest nivel de campanie candidatul nu postează singur ce îi trece prin cap și echipa de campanie nu publică nicio literă fără viza consultanților și, deci, fără că ea să aibă o țintă clară.
Care să fie ținta lui Simion?
George Simion nu s-a adresat celor direct vizați de postare, nu sunt o miză electorală pentru el. Postarea valorifică radicalizarea fără precedent și cu adevărat înspăimântătoare din această perioadă. Ea nu mai este specifică doar zonei extremiste, este imensă și în tabăra nicușoristă.
Zilele trecute, un cunoscut jurnalist posta un text cu amenințări explicite, înjurături și insulte desprinse din repertoriul aurist, cel mai dur la adresa influencerilor de pe rețelele de socializare care sunt neutri și nu au intrat cu toate forțele în campania de mobilizare proND. Iar comentariile la postare și la preluările ei sunt extrem de laudative, ba chiar plusează.
Elena Lasconi a fost și pe alocuri încă este insultată în toate felurile imaginabile. Susținătorii lui Simion sunt făcuți în toate felurile. Adică arsenalul de luptă al extremiștilor, care oripila și care avea potențialul să aducă de partea lui Nicușor Dan moderații exasperați, a fost preluat și de partea cealaltă.
În aceste condiții, Simion le spune în primul rând alor lui că va răzbuna toate aceste jigniri. Nu i-a uitat, numai să câștige.
Nu știu cine își imaginează că radicalizarea unei părți nu radicalizează cu asupra de măsură și au mai multă experiență, pentru ei este natural, așa au crescut, nu au pe cine dezamăgi astfel.
Și de o parte și de alta sunt oameni speriați și frustrați. Faptul că unii au mai puțină școală, mai puțini bani, că sunt vulnerabili în fața populismelor nu e neapărat vina lor.
Sunt și ei cetățeni ai acestei țări pentru care nimeni nu a avut soluții viabile și raționale și care sigur că se agață de cel care i-a ascultat și a vorbit pe limba lor, indiferent ce prostii le-a turnat. Să-i faci proști, needucați, neimportanți, să-i înjuri, nu ajută.
Dar scrisoarea lui Simion are ca țintă și publicul moderat, care ar fi de așteptat, de dorit să se ducă spre Nicușor Dan tocmai împins de oroarea radicalismului și a violenței extremiștilor. Pentru acest electorat care nu l-a votat în primul tur, poate nu a votat pe nimeni sau un candidat ieșit din cursa, Simion a urmărit să pună reflectorul pe generalizarea violenței.
Și oricât de greu ar fi de admis, cele de mai sus nu sunt cu totul neadevărate. Că AUR și George Simion sunt ei înșiși rasiști și homofobi, că au generat prin comportamentul lor de tip „te agresez sexual, scroafo!” fix acest tip de radicalizare, este foarte adevărat. Dar nu e obligatoriu să pici în orice capcană ți se întinde.
Nu ajută ștergerea diferenței specifice între România decentă și cea a galeriilor de fotbal. Dacă starea campaniei devine una de stadion, moderații, cei de care depinde scorul final, se retrag.
Ce valoare pot avea sondajele de opinie când atmosfera este aceasta? A devenit un sport extrem să spui ce gândești, să ai dubii, să pui întrebări, să nu fii trup și suflet de o parte sau alta. Și atunci, de ce să spui adevărul operatorului de interviu?
Și, nu în ultimul rând, după ce aceste alegeri vor trece, într-un fel sau altul, cum vom putea continua ca societate de pe cele două părți ale canionului?
Urmează o perioadă foarte grea.
Cine își imaginează că alegerea președintelui este finalul problemelor se înșală grav. Urmează disponibilizări, creșteri de taxe și impozite. Sunt inevitabile. Suntem la limita falimentului.
Toată lumea va fi dezamăgită, dar dacă vom fi două popoare care se urăsc în limitele unei granițe nu vom reuși nimic.
Nu voi obosi să spun în această săptămâna că, dacă limitele dispar, dacă principiile sunt abandonate sub presiunea interesului de moment, nici măcar nu va mai conta cine câștigă alegerile.