- PIB-ul pe cap de locuitor în Qatar este 85.300 de dolari, în comparație cu România unde e în jur de 15.000 de dolari.
- Michel Platini, președinte UEFA, și Sepp Blatter, președinte FIFA, au fost anchetați și li s-a interzis să mai ocupe vreo poziție în fotbal.
- Într-o anchetă publicată de cotidianul britanic „The Guardian”, în septembrie 2013, se arată că doar în acea vară, în fiecare zi s-a înregistrat decesul unui muncitor nepalez care lucra la ridicarea stadioanelor de fotbal.
- Guvernul Qatarului a transformat organizarea Campionatului Mondial într-un proiect de țară și a dezvoltat un sistem de lobby la care au lucrat cei mai buni specialiști din lume.
- Au existat persoane implicate care au depus mărturie că mita a fost folosită de reprezentanți ai Qatarului pentru a-și atinge scopul.
Compromisurile făcute de forul internațional au determinat unele asociații naționale, cum ar federația Danemarcei să anunțe că va ridica problema cenzurii în organizațiile europene, fiind posibil să se retragă din FIFA.
Dar cum s-a ajuns să se desfășoare Campionatul Mondial în luna noiembrie, să întrerupă toate competițiile naționale, aflate în plină desfășurare și să pună în pericol sănătatea și cariera jucătorilor de fotbal?
Din luna mai până în septembrie, temperatura e în medie 40 de grade Celsius în timpul zilei, așa că nu poți sta afară.
Populația Qatarului a trecut de 3 milioane de locuitori dintre care doar în jur de 350.000 sunt cetățeni ai regatului, restul fiind imigranți sau expați.
Umiditatea este foarte mare, iar ziua unui locuitor din Doha se împarte între birou, mașină, mall și casă, peste tot având nevoie de aer condiționat.
Qatar este, conform unor statistici, cea mai bogată țară din lume, fiind o peninsulă în Golful Persic, învecinându-se cu Arabia Saudită.
Are rezerve imense de gaze naturale și petrol, PIB-ul pe cap de locuitor este 85.300 de dolari, în comparație cu România unde e în jur de 15.000 de dolari.
O alegere care a șocat întreaga lume
Într-o zi rece din decembrie 2010, FIFA a anunțat că, în 2022, Campionatul Mondial de Fotbal se va desfășura în Qatar. Țara cu o suprafață de trei ori mai mică decât a Republicii Moldova a învins SUA, Australia, Japonia și Coreea de Sud, în competiția de propuneri.
Alegerea monarhiei islamice absolutiste a șocat întreaga lume.
„Faptul că regatul Qatar a câștigat nu înseamnă neapărat că oferta a fost una problematică. Dar a fost un concurs cu multe vicii, cu reguli inconsistente și condus de o organizație coruptă. A da vina pe participanți pentru ceea ce a fost și nu a fost permis în concursul de oferte dintre țări este ca și cum ai critica concurenții Squid Game pentru că sunt puțin egoiști”, a scris Matt Slater pentru publicația „The Athletic”.
Imediat după anunț, organizațiile pentru drepturile omului, pentru cele ale minorităților sexuale, ale protecției muncitorilor imigranți, dar și state și instituții internaționale au criticat deschis sau în spatele ușilor închise Qatarul pentru regimul absolutist și au acuzat FIFA de corupție.
Michel Platini, președinte UEFA la acea vreme, și Sepp Blatter, președinte FIFA, au fost anchetați și li s-a interzis să mai ocupe vreo poziție în fotbal, începând cu anul 2015.
Fosta mare glorie a fotbalului francez a fost și el susținător al Qatarului pentru ca emiratul să obțină organizarea Cupei Mondiale.
O investigație care a durat șapte ani și niciun vinovat
În luna august a acestui an, procurorii elvețieni și-au retras acuzațiile împotriva celor doi.
„Vreau să-mi exprim fericirea pentru toți cei dragi că, în sfârșit, s-a făcut dreptate după 7 ani de minciuni și manipulare”, a declarat Michel Platini, în momentul în care a aflat că a ieșit basma curată din anchetă.
Anchetatorii nu au putut prezenta dovezi că reprezentanți ai Qatarului au mituit direct membri ai Comitetului Executiv din FIFA sau că au oferit direct sume de bani unor oameni politici care puteau influența șefii federațiilor naționale sau ai confederațiilor continentale, deși au existat persoane implicate care au depus mărturie că mita a fost folosită de reprezentanți ai organizatorilor pentru a-și atinge scopul.
Guvernul Qatarului a mai făcut ceva.
A transformat organizarea Campionatului Mondial într-un proiect de țară și a dezvoltat un sistem de lobby bine pus la punct, la care au lucrat cei mai buni specialiști din lume.
Qatarul avea și altceva de oferit - oportunități de a investi în micul regat, care dispunea de resurse financiare nelimitate pentru a se moderniza, pentru a-și diversifica economia și pentru a face țara mai atractivă.
Astfel, Doha, capitala-metropolă, a devenit un magnet pentru companiile internaționale, pentru manageri și profesioniști din întreaga lume.
În urma unor astfel de programe de dezvoltare, reprezentanții Qatarului aveau acces în cancelariile din întreaga lume.
Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani putea ajunge oricine.
Mii de muncitori au murit la construcția stadioanelor
Qatar a oferit FIFA garanția că va construi stadioane spectaculoase și că va organiza exemplar evenimentul, astfel încât acesta să dea bine pe ecranele tot mai mari ale televizoarelor din întreaga lume.
Problema a fost că FIFA a fost interesată doar de produsul final și nu de cum se ajunge aici, așa că nu i-a păsat de condițiile în care munceau zeci de mii de imigranți nepalezi, indieni și pakistanezi pentru a ridica infrastructura Cupei Mondiale.
Într-o anchetă publicată de cotidianul britanic The Guardian, în septembrie 2013, se arată că doar în acea vară, în fiecare zi s-a înregistrat decesul unui muncitor nepalez care lucra la ridicarea stadioanelor de fotbal.
„…mii de nepalezi, care alcătuiesc cel mai mare grup de muncitori din Qatar, se confruntă cu exploatare și abuzuri care echivalează cu sclavia modernă, așa cum este definită de Organizația Internațională a Muncii”, a scris The Guardian.
„Noi am vrea să ne întoarcem acasă, dar compania nu ne lasă”, a spus un migrant nepalez angajat în construirea Lusail City, un oraș de 45 de miliarde de dolari, ridicat de la zero, care include și stadionul de 90.000 de locuri care va găzdui finala Cupei Mondiale.
„Sunt supărat pentru modul în care această companie ne tratează, dar suntem lipsiți de orice ajutor. Regret că am venit aici, dar ce să fac? Am fost forțați să venim pentru a ne câștiga existența, dar nu am avut noroc”, a mai spus muncitorul, citat de cotidianul britanic.
Qatar, pe lângă rețeaua de lobby dezvoltată pentru a convinge toată lumea că merită să găzduiască această competiție, a avut și cel mai bun proiect, realizat cu sacrificarea a mii de vieți.