Cea mai mică dintre problemele reale ale lui Crin Antonescu în această campanie electorală ar trebui să fie ce a făcut în ultimii 10 ani, deși constat că atacurile sunt centrate pe acest element biografic.
Cât timp sursa veniturilor din care a trăit nu ridică nicio suspiciune, având în vedere funcțiile ocupate de soția sa, felul în care familia Antonescu-Vălean a înțeles să-și organizeze viața este o chestiune privată.
Prin comparație, în cazul soților Georgescu nu este clar tocmai care a fost sursa veniturilor în anii petrecuți la Viena, cel puțin, pentru că niciunul dintre ei nu avea o poziție extrem de bine remunerată la vedere.
Cât timp nu intră în discuții suspiciuni privind integritatea sau activități ilicite/imorale, nu văd, ca liberală convinsă ce sunt, de ce ar trebui să intereseze pe cineva ce a făcut un om într-o etapă de viață nepublică.
Altfel spus, nu cred în revenirea la esența sintagmei „n-a mâncat salam cu soia", într-o formă adaptată.
Este la fel de adevărat că rebranduirea conservatoare a fostului liberal Antonescu invită cumva la această chestionare, având în vedere că situația reprezintă o deraiere de la rolurile tradiționale dintr-o familie conservatoare.
Dl Antonescu are, însă, din punctul meu de vedere, după ce i-am urmărit ultimele apariții publice, alte probleme cu mult mai mari.
Și cea mai serioasă mi se pare lipsa de consistență a discursului atunci când este pus în situația să răspundă unor întrebări punctuale. Nu am înțeles până acum de la domnia sa care este viziunea concretă pe care o are pentru România. Care sunt principiile în baza cărora ar aborda relația cu partidele, criteriile pentru desemnarea premierului, pentru propunerea șefilor de servicii de informații.
Nu am aflat de la domnia sa, deși l-am întrebat chiar eu, dacă are o viziune despre modul în care ar trebui reformate serviciile secrete din România și controlul civil asupra lor.
Înțeleg că dorește relansarea politicii externe, pe o dimensiune euroatlantică, desigur. Concret cum? Care ar fi conținutul acestei relansări în complicata epocă Trump.
Multă ambiguitate în privința statului de drept. Înțeleg că nu mai dorește la revenirea modelului Kovesi, este opțiunea domniei sale și, până la urmă, o dovadă de consecvență.
Dar atunci când dl Antonescu pune sub semnul întrebării respectarea unei decizii CEDO, cea prin care statul roman este obligat să asigure un regim juridic cuplurilor de același sex, nu mai putem vorbi despre o chestiune de viziune.
Dl Crin Antonescu spune că este nevoie de argumente foarte solide pentru a nu respecta decizia CEDO . Să înțeleg că deciziile CEDO pot fi respectate sau nu în funcție de argumentele pro sau contra? Nu sunt obligatorii? Este valabil și pentru hotărârile judecătorești?
Dl Antonescu spune că nu a făcut cerere pentru pensie specială de parlamentar, dar nu exclude să o facă. Dacă nu exclude, înseamnă că nu are o problemă de principiu cu acest tip de pensie? O ambiguitate care poate pune într-o altă lumină și cei 10 ani care îi lipsesc din contribuția la pensie.
Așa cum am o foarte mare problemă cu faptul că dl Antonescu susține că nu ar fi reprezentantul partidelor care îl susțin la prezidențiale. Ba da, este, cel puțin atâta vreme cât ele îi finanțează campania.
Este responsabil pentru deciziile lor, mai ales pentru cele din trecut, pentru faptele liderilor acestor partide? În mod cert, nu. Dar din momentul în care a devenit candidatul lor, dl Antonescu nu se mai poate disocia de pasivul lor, cum nu se disociază de subvențiile lor.
Sigur că poziția dlui Antonescu este ingrată. Campania sa este sub semnul deficitului major de încredere al coaliției care îl susține. Știe că nu va putea aduna tot electoratul celor trei parte care va migra parțial spre alți candidați.
Dar asta nu înseamnă că este acceptabil să alimenteze marea făcătură, marea păcăleala a acestor alegeri – candidatul independent de partide care se va transforma în președintele independent de partide.
Nu alegem un rege. Alegem un președinte căruia Constituția îi dă foarte puțin atribuții exclusive și foarte puține pârghii directe. Cele mai multe și cele mai importante sunt la începutul sau la capătul unui proces în care intervin decisiv alți actori politici.
Am mai spus, desemnează premierul, dar Parlamentul îl votează sau nu, refuză promulgarea legii, dar o singură dată, propune șefii serviciilor, dar Parlamentul îi numește, numește procurorii șefi, dar pe cei propuși de ministrul justiției. Și tot așa.
Un președinte care nu se poate baza pe o majoritate parlamentară este inutil. De aceea, mi se pare esențial să știu pe ce partide se bazează un candidat și cum vede colaborarea cu ele.
Nimeni nu pune sub semnul întrebării talentul retoric al dlui Antonescu, dar dacă nu va reuși să adauge consistență de viziune și principială campaniei sale riscă să rămână în gama minoră a șarjelor de floretă într-o luptă menită artileriei grele.