Inflația a atins 22% în octombrie, mai mult decât dublul mediei UE, moneda națională s-a depreciat constant față de euro. În decembrie au fost proteste sociale, studenții și profesorii se revoltă față de prețurile uriașe, în vreme ce multe bunuri le devin inaccesibile. Mai mult, țara este percepută ca fiind una dintre platformele care potențează narațiunile lui Vladimir Putin. Dar cine riscă mai mult: Viktor Orban sau Uniunea Europeană?
Faptul că Uniunea Europeană nu a cedat șantajului lui Viktor Orban și nu îi dă niciun ban din fondurile europene e o bilă albă pentru Bruxelles, pe care liderul de la Budapesta, ca orice populist autocrat, încearcă să o înnegrească.
Dar criza economică e reală și Orban știe că nu o poate depăși cu mijloace iliberale – or, nici la privilegiile regimului autocrat nu poate renunța. Tot ce poate face e să inventeze o criză artificială, cum ar fi criza de legitimitate a Bruxelles-ului.
Există un film, A fost odată în Vest, pe care Viktor Orban spune că l-a văzut de cel puțin 15 ori. E un western clasic, lupta dramatică pentru o bucată de pământ dintre o familie și o companie feroviară care vrea să o cumpere, pentru a face o linie de cale ferată. Dreptatea învinge după o cursă cu drame și eroi.
De ce s-a atașat de acest film altminteri simplist Viktor Orban? Pentru că, spune el, este lecția perfectă despre cum învingi: „Trebuie să-ți înțelegi adversarii, trebuie să afli ce îi conduce în realitate, iar apoi, când gluma se îngroașă, nu trebuie să te temi de luptă și să te retragi, ci să pornești la atac și să învingi” (Viktor Orban, citat în biografia scrisă de Paul Lendvai, Ungaria lui Orban, în limba română la Editura Polirom).
Un adversar înverșunat al lui Viktor Orban, citat tot de Paul Lendvai, amintește pasiunea lui pentru fotbal – ani la rând, Viktor Orban a jucat în echipa satului în care a copilărit, în condiții deloc ușoare: „Orban a vrut întotdeauna să fie în același timp arbitrul jocului, asistentul arbitrului, atacantul și portarul”.
„Avea încă din anii 1980 acest mod de gândire și acest comportament dominant și intolerant pe care i le observăm și astăzi. Și tot de pe atunci găseai la el și acest calcul lipsit de principii”, spune Gabor Fodor, fostul coleg de cameră și mult timp unul dintre apropiații lui Viktor Orban, citat de Paul Lendvai în Ungaria lui Orban (Editura Polirom).
Cât de departe va merge însă Orban, despre care biografii lui spun la unison că nu poate acționa decât pe linia frontului, combativ, indiferent de ce este în joc? Iar în joc e de data asta țara intrată într-o criză similară celei din 2008, din punct de vedere economic, dar mult mai costisitoare social.
Atunci când Viktor Orban a ajuns la putere, și-a pus în aplicare principiul „e nevoie să câștigi o singură dată, dar corect”. A câștigat o dată și până la scrutinul viitor și-a asigurat instituțiile și un mecanism electoral care să-l mențină la putere. Tamas Sarkozy, citat tot în lucrarea de referință a lui Paul Lendvai, vorbea atunci despre o „nouă cucerire a țării” de către „un corp de voluntari plebei, care se îmbogățesc în interiorul misiunii lor și vor să întemeieze o nouă ordine, cu o nouă elită”.
El atrăgea atenția că în Ungaria se întâmplă un fenomen grav, ignorat: cu excepția unor clanuri de familie sau a unor dictaturi din Africa și America Latină, nu mai există o țară democratică în care membrii unui cerc de prieteni foarte restrâns să ocupe pozițiile-cheie ale statului.
Așa cum remarcă însă Lendvai, și cartea este scrisă în 2016, cu toată încălcarea sfidătoare a oricăror principii ale Uniunii Europene, Viktor Orban a început să fie un jucător de prim-plan în UE. Și-a adjudecat rolul copilului teribil și aici e de găsit una dintre resursele lui vitale de putere.
De aceea, Uniunea Europeană are în față o capcană greu de evitat: îl lasă pe Viktor Orban să se înfățișeze drept David care se măsoară cu Goliat, după propria-i formulă, hrănindu-i astfel profilul eroului revoltat sau nu îi dă niciun ban european, câtă vreme regimul lui de putere încalcă statul de drept? Până acum, UE a ales cea de-a doua variantă, dar există la Bruxelles două îngrijorări:
- Prima este aceea a eurofobiei pe care ar putea-o alimenta decizia Bruxelles-ui de a nu ceda în fața șantajului lui Orban. Cum faci ca pedeapsa să fie aplicată Guvernului, și nu populației?
Este o carte pe care o joacă cinic Viktor Orban și Comisia Europeană nu se poate iluziona că liderul de la Budapesta nu va sacrifica echilibrul social, pentru a-și prezerva întreaga construcție de putere.
În discursul din vară, de la Tușnad, loc unde Orban transmite în general mesaje politice, cel pentru Uniunea Europeană, așa cum au remarcat și politologi din Ungaria, a fost că pentru prima dată avem un semnal că este dispus chiar și la un HuExit și se pregătește, din punct de vedere politic, propagandistic, ideologic pentru o asemenea strategie. Nu era cazul până acum, spune profesorul Stefano Bottoni, într-un interviu acordat Spotmedia.ro.
„Mesajul atât de violent, cu teze rasiale, indică faptul că Viktor Orban știe că foarte probabil de data asta nu va primi banii de la Uniunea Europeană, că acest conflict cu Bruxelles-ul nu se rezolvă cu un compromis de ultim moment, ca de obicei, ci este un conflict nerezolvabil. Dacă acest conflict de prelungește și Ungaria nu primește banii, ajungem în punctul care a fost explicit indicat de Viktor Orban: Ungaria plătește mai mult la bugetul UE decât primește.
O opoziție la HuExit în rândul membrilor Fidesz avea până acum o explicație rațională: dacă primim bani europeni, ce rost are să ieșim din Uniunea Europeană, este o nebunie? Dar dacă situația se schimbă, avem un cadru nou și nu știm acum ce se va întâmpla? Viktor Orban a semnalat pentru prima dată o viziune clară despre alternativă.
Nu știm dacă alternativa se va realiza, sondajele spun că, în momentul de față, majoritatea covârșitoare a populației din Ungaria sprijină statutul de membru al Uniunii Europene, dar nu știm ce se va întâmpla”, explică Bottoni.
O muniție nesperată a primit Viktor Orban de la scandalul Qatargate: a fost prilej să ceară dizolvarea actualului Parlament European și modificarea felului în care europarlamentarii ajung la Bruxelles, în așa fel încât aceștia să fie numiți de parlamentele naționale, și nu în urma unui vot popular. Asta arată ambițiile lui Orban de a avea un control european mai puternic, odată ce își poate asigura trimișii și mizele.
- A doua îngrijorare este legată de alegerile care urmează și care ar putea invalida aritmetica actuală din Parlamentul European. Liderii de la Bruxelles sunt conștienți de faptul că Viktor Orban abia a fost reconfirmat, pe când alți politicieni europeni au în față alegeri.
Mai mult, eforturile UE se concentrează pe a-l ține pe Viktor Orban cât mai marginal, în vreme ce acesta recurge la un lobby intens, pentru a atrage alți lideri populiști în polul european suveranist.
Într-un interviu în presa maghiară, Paul Lendvai subliniază că Ungaria nu a avut niciodată o reputație atât de proastă ca acum, nici măcar minciunile presei guvernamentale, devenite rutină, nu pot schimba această imagine, dar singura care poate schimba situația este elita socială:
„Ungaria este o țară a miracolelor, aici au fost 1848, 1918 și 1956, iar între acești ani, țara s-a scufundat, acum se scufundă din nou și trebuie să iasă din această mlaștină./.../ Nicio organizație internațională, nici Uniunea Europeană nu pot înlocui rolul elitei intelectuale maghiare de acasă, adică nu beneficiarii regimului Orban./.../ Cum poate fi Orban pedepsit în așa fel încât să nu fie pedepsiți cetățenii, ăsta e secretul diplomației”.
Totuși, Uniunea Europeană nu are o misiune prea ușoară și intuiește corect: Viktor Orban nu e singurul problematic.
Uniunea Europeană a avut rezultate mai bune decât credeau pesimiștii, dar în chestiunea Ucraina, SUA au trecut în față. „Felul în care cancelarul Nehammer a dat mâna cu Ungaria și Serbia discreditează Austria și mai ales slăbește UE”, remarcă Lendvai, care aduce în discuție și felul în care cancelarul Austriei a subminat unitatea UE, sfidând recomandările instituțiilor europene și blocând accesul României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Discursul lui Nehammer, și el mai degrabă trambulină de politică internă, îl ajută pe Viktor Orban să valideze povestea pe care o spune maghiarilor:
„Este o politică de austeritate și lui Viktor Orban nu îi place acest cuvânt, nu face parte din vocabularul său, dar a fost nevoit să o impună, din cauza lipsei de bani din buget, cauzată de promisiunile din campania electorală și de refuzul Bruxelles-ului de a finanța Ungaria din fondul de reconstrucție post-pandemică. Acest deficit bugetar puternic l-a făcut pe Orban să recurgă la o politică de austeritate.
Viktor Orban nu a vorbit despre asta, nu a spus nicio vorbă despre asta în discursul de la Tușnad, dar tema era virtual acolo. Are greutăți neașteptate și aceste dificultăți pot fi o explicație parțială pentru radicalizarea discursului lui Viktor Orban, pentru că vorbim și despre operațiunea de camuflaj ideologic./.../
Jocul lui Orban este să fie capabil să navigheze într-o Europă slabă, care tolerează aceste diversiuni, aceste acțiuni din Ungaria sau Polonia. Și să poată face alianțe tactice, cu țări precum Polonia, Cehia sau Slovenia, când este necesar.
Cred că este un joc mare, un joc al supraviețuirii, dar a fost un joc convenabil pentru el atât timp cât a fost la putere. Cât timp are puterea, Orban va putea continua acest joc fără probleme”, spunea istoricul italian Stefano Bottoni, autorul volumului Orbán: Un despota in Europa, într-un interviu acordat spotmedia.ro în prezilele alegerilor de la Budapesta.
O Europă slabă l-ar ajuta pe Viktor Orban să își mențină regimul autocrat, chiar și cu prețul golirii țării de resurse umane, pe când o Uniune Europeană puternică și solidară în fața derapajelor de la democrație i-ar putea veni în cele din urmă de hac și ar crea și premisele pentru reconstrucția liberalismului la Budapesta.