Turma e lipsită de discernământ, mai ales dacă e românească, și ne pune pe toți într-o situație proastă, poate chiar în aceea în care porțile celorlalte state se vor închide pentru cetățenii acestei mici țări balcanice. Gândit tribal, poporul e țapul ispășitor ideal.
Încă de la debutul pandemiei, autoritățile, reunite în Grupul de Comunicare Strategică, au făcut apel la discernământ și i-au îndemnat pe oameni să își culeagă informațiile din surse credibile. Adică de la ele.
În esență, un principiu corect, pentru că în situații de criză teoriile conspiraționiste apar și când nu își bagă Rusia coada, mai ales când informațiile sunt disipate, iar omul trebuie să le reașeze pe cont propriu în context.
Un principiu subminat din capului locului de câteva elemente:
- Nu a fost desemnat un purtător de cuvânt unic, care să fie validat de public și care să adauge legitimitate informațiilor.
Rolul purtătorului de cuvânt e acela de a asigura interfața și de a da o componentă umană unei comunicări instituționale.
Mai mult, orice eroare de comunicare a instituției e decontată de purtătorul de cuvânt, astfel încât legitimitatea instituției să nu fie erodată. Iar asta e crucial pentru orice strategie de combatere/prevenire a fake news-urilor.
Acolo unde încrederea în corectitudinea unei instituții este compromisă, apare un vid de autoritate pe care oamenii îl vor umple imediat cu autorități-alternativă.
2. În locul transparenței decizionale, a fost aleasă opacitatea, oblonul tras.
În perioada stării de urgență, când jurnaliștii aveau și așa instrumente reduse de teren, accesul la informații de ordin public pe baza Legii 544/2001 a fost practic suspendat.
3. Informațiile nu au fost contextualizate și atunci oamenii au umplut spațiile goale cu propriile contexte de viață, din care fac parte experiențele directe și fricile/proiecțiile.
Astfel, dacă X nu cunoaște pe nimeni care să se fi contaminat cu SARS-CoV2, a putut deduce că virusul fie nu există, fie proporțiile dezastrului sunt mult mai mici decât cele comunicate de autorități și, prin urmare, pretențiile de la cetățeni sunt disproporționate.
4. Instituțiile nu numai că nu au comunicat pe o voce unică, dar au intrat și în coliziune, în văzul și ridicolul lumii, acolo unde nu a fost chiar o măsurare în buzdugane.
Un exemplu: confruntarea dintre ministrul de Interne Marcel Vela și președintele Klaus Iohannis, în chestiunea polițiștilor care să împartă lumina Învierii din ușă-n ușă.
Când președintele infirmă o informație transmisă de ministrul de Interne, în chestiuni care țin de siguranța cetățenilor în condiții de criză, percepția este fie aceea a unei lupte de putere, fie aceea a imposturii generalizate.
5. Informațiile autorităților au fost parțial adevărate sau parțial false, adică exact definiția fake news.
Este cazul stupefiant al comunicării oficiale de sâmbătă, în care au fost rătăcite la numărare 10.000 de teste, astfel că rata contaminării cu SARS-CoV2 era uriașă.
Joaca de-a Covidul. Incompetență și minciună
Șocanta explicație a haosului de sâmbătă al raportării cazurilor COVID-19 din România
Informațiile au fost însă comunicate în așa fel încât să poată fi puse în cârca veșnicei și de nimic-grăitoarei ”erori tehnice”.
Incapacitatea autorităților de a remedia vidul de încredere, prin livrarea și pedepsirea vinovatului ”tehnic”, a supradimensionat percepția oamenilor că sunt duși de nas.
Mai grav chiar, autoritățile statului au devenit personaj de bancuri și bășcălie, tocmai în pragul agravării crizei pandemice în România.
6. Invalidarea propriilor personaje de autoritate.
Să ne amintim doar cazul doctorului Streinu-Cercel, scos din joc după apariția unui plan de măsuri distopice, vechi de zile bune în momentul în care a fost pus pe agendă.
7. Tehnica bau-bau. Inducerea dramei și folosirea șantajului.
Situația pandemiei rămâne una gravă în România, morții nu sunt puțini și sunt cât se poate de reali, dar tocmai într-un astfel de context care pune în mișcare fricile sociale, tonul moderat este cel câștigător și care obține acceptarea regulilor.
E tonul pe care l-a menținut doctorul Alexandru Rafila, dar pe care l-a pierdut Raed Arafat.
Dacă oamenii nu ascultă regulile, medicii vor fi forțați să aleagă cine trăiește și cine moare, e o declarație (a lui Raed Arafat) radicală și tocmai radicalismul e cel care întreține senzația de neverosimil.
În plus, oamenii vor respinge din capul locului nuanța de șantaj emoțional, așa cum și copiii ies epuizați și nervoși din strategia părinților de a înlocui explicația cu bau-baul care pedepsește.
Procedând astfel, autoritățile au transferat responsabilitatea doar asupra ”poporului”, gândit ca o turmă irațională și ușor de manipulat de conspiraționiști.
Sigur că teoriile conspirației sunt mai ușor de acceptat, chiar cu cât sunt mai gogonate, și se răspândesc mai rapid decât comunicatele Grupului de Comunicare Strategică și mai ales pe orizontală, acolo unde primesc validarea experiențelor personale, dar treaba autorităților nu e să arate cu degetul ”poporul”, ci să pună la dispoziția cetățenilor toate pârghiile care îi fac pe aceștia să se știe în siguranță. Inclusiv încrederea.
Strategia transformării ”poporului”, acest animal colectiv fără chip, în țap ispășitor ne pune cu adevărat pe toți în pericol, de la medicii care văd secțiile de terapie intensivă umplându-se până la cei care respectă toate regulile de protecție, dar și până la cei care au văzut că statul își dă singur cu stângul în dreptul și preferă să creadă că pandemia e o cacealma.
Și aceeași strategie salvează un animal politic prin excelență, de tipul Ion Iliescu/Traian Băsescu, și anume pe Victor Ponta, al cărui partid a reușit să capitalizeze în criză cam tot ce au pierdut PNL și PSD, inclusiv prin luarea în derâdere a pandemiei ori a măsurilor de protecție.
Or, o legitimare a liderilor de tip populist ar fi o consecință deloc comodă pentru România, mai ales că sunt semne că urmează o criză socio-economică, fără ca aceea sanitară să se fi încheiat măcar.