Cea mai frumoasă și mai mare promisiune electorală, repetată și uitată la fiecare patru ani

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agentiei pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Alexandru Mihai este unul dintre profesorii legendari de matematică din București. Împreună cu un grup de universitari de la Facultatea de Automatică a Politehnicii din București, profesorul Mihai a realizat primul manual electronic interactiv din România. Matematică pentru clasa a V-a.

Pentru a fi clar: nu vorbim de un manual fotografiat sau de vreun PDF, vorbim chiar de un manual electronic interactiv adevărat, care permite dialogul copilului cu o platformă digitală, în timp real. (Pentru cei care vor să descopere diferența: AICI).

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Ai fi zis că o astfel de idee va fi salvarea școlii on-line, la care sărmanii copii au fost obligați de coronavirus. Poate, dacă am fi trăit în Estonia sau în Danemarca. Aici, în România, este doar un „material alternativ” de lucru, un fel de culegere de probleme, din care pot lucra copiii care au epuizat manualul de la clasă. Și știți de ce ? Simplu de tot: în anul 2021, legislația românească nu conține noțiunea de „manual electronic”, nu recunoaște acest concept și nu admite o astfel de idee.

România își trăiește gloria de a fi, în anul 2021, „țara dosarului cu șină”. În mijlocul unei perioade istorice care are ca principal motor de dezvoltare tehnologia informației - IT-ul care populează discursurile publice de la noi. Cozile nesfârșite (acum, de un an de zile, mutate afară, în ger sau în caniculă) la orice ghișeu, oricât de mic, sunt imaginea simbolică a unei țări care nu are șansa conectării la secolul XXI. De ce să se deranjeze cei 1,25 milioane de bugetari plus sutele de mii de angajați ai companiilor de utilități (copii favoriți ai unui stat ingrat) să instaleze aplicații digitale pe computerele pe care joacă Solitaire la serviciu? Nu mai bine îi umilesc cu năduf pe fraierii de contribuabili, la care se rățoiesc cu acreală din spatele ghișeelor-cazemată?

Nu există niciun partid care să câștige alegerile și care să guverneze, după aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, care să nu promită modernizarea administrației prin digitalizare. Digitalizarea a fost, în ultimii 15 ani, cea mai frumoasă și mai mare minciună pe care am primit-o sub formă de promisiune electorală. Dacă cineva întreabă vreun președinte, vreun premier sau vreun ministru de finanțe cum vor crește veniturile la buget, oricare dintre ei va răspunde senin: „ prin digitalizare”. Dacă cineva întreabă vreun președinte, vreun premier sau vreun ministru cum vor reduce birocrația administrativă din țară, oricare dintre ei va răspunde  doct: ,prin digitalizare”. Dacă cineva întreabă vreodată vreun președinte, vreun premier sau vreun ministru cum vor moderniza România, oricare dintre ei va răspunde pe nerăsuflate : „prin digitalizare”.

Ei bine, Uniunea Europeană a avut nefericita idee să calculeze indicatorul de societate și economie digitală pentru fiecare națiune componentă, în cadrul Digital Economy and Society Index-  DESI ), un indicator specific serviciilor publice digitale, pentru anul 2020. Și iată ce-am aflat: că România se găsește pe ultimul loc în Uniune ca nivel al serviciilor publice digitale.

Sursa: AICI

Ungurii se află pe locul 23, bulgarii pe 22, cehii pe 21 și polonezii pe 19.

Clasamentul respectiv este confirmat și de Organizația Națiunilor Unite, care ne poziționează pe locul 33 în Europa și pe locul 55 în lume la indicatorul „gradul de dezvoltare al e-government”, E-Government Development Index, tot pentru anul 2020. Topul european este condus de către statele nordice, plus Estonia, plus Olanda, Austria și Marea Britanie, adică exact statele care domină și topurile cheltuielilor pentru educație sau topurile performanțelor în cercetare-dezvoltare. Polonia se află pe locul 16 continental, înaintea Germaniei, Republica Cehă pe locul 23, Bulgaria pe locul 28 și Ungaria pe 32. Mai jos ca noi găsim Serbia, Albania, Ucraina, Macedonia de Nord, Muntenegru, Andora. Pe antepenultima poziție în Europa tronează Republica Moldova, urmată de Bosnia –Herțegovina și de San Marino.

Sursa: AICI

Și să știți că, de data aceasta, poporul nu mai are nicio vină: 8 din 10 utilizatori români de internet care aveau de trimis un formular către autorități l-au trimis pe cale electronică. Suntem pe locul 8 în Uniune după acest indicator. Ceea ce arată faptul că poporul vrea digitalizare

Sursa: AICI

Și dacă poporul vrea, de ce nu avem digitalizare? Păi, de exemplu, românii nu beneficiază nici măcar de 10% din formularele de trimis pre-completate de către autorități, ceea ce indică faptul că administrația habar nu are ce face societatea sau că bugetărimii nici nu îi pasă de prostimea care îi plătește salariile:

Sursa: AICI

Dacă vă uitați cu atenție, o să observați că următorii din coada clasamentului au un număr cel puțin dublu de formulare pre-completate.

Dacă ne uităm la ponderea cazurilor în care se poate administra complet online relația cu administrația, iarăși suntem la coada Uniunii:

Sursa: AICI

La fel de ultimi în Uniune suntem și la scorul serviciilor de e-government accesibile companiilor:

Sursa: AICI

Am găsit și un indicator la care nu mai suntem chiar pe ultimul loc în Uniune, ci pe 23 și anume: transparența datelor publice, gradul de implementare a politicii de „open data”:

Sursa: AICI

Dar atât, un indicator. Pentru că următorul, cel mai important de altfel, cel care măsoară centrarea administrației digitale pe utilizator/contribuabil, ne găsește din nou pe ultimul loc. Acest indicator urmărește trei parametri: numărul de aplicații on-line, ușurința utilizării și existența unei aplicații specifice pentru telefonul mobil:

Sursa: AICI

Penultimul indicator al calității sistemului național de e-government se referă la posibilitățile de validare a documentelor on-line. Aici ne situăm, din nou, pe ultimul loc în Uniune. Și tot la mare distanță față de penultimul loc, Grecia.

Sursa: AICI

În fine, ultimul indicator luat în calcul de Comisia Europeană este mobilitatea transfrontalieră a sistemului național de e-government. Clasamentul aferent acestui indicator ne plasează tot ultimii în Uniune, dar cu consolarea că nici ungurii nu sunt prea departe de noi:

Sursa: AICI

Concluzia de etapă este evidentă: țara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la 6 din 8 indicatori care măsoară calitatea și intensitatea actului de e-guvernare. Acesta este rezultatul sintetic al promisiunilor din ultimele patru cicluri electorale și al nenumăratelor promisiuni de digitalizare a administrației.

Nu avem decât să ne întrebăm de ce trebuie să cheltuim fiecare al treilea leu strâns la buget pentru salariile unor bugetari cu mentalitate de acum 50 de ani? De ce plătim bugetarilor salarii cu 50% mai mari decât ale restului românilor, dacă acești bugetari nu vor să se comporte precum restul Europei în anul 2020?

Să nu uităm să vedem și cât de întemeiate sunt umflările în piept ale conducătorilor noștri când ne vorbesc de prea-iscusita muncă a miilor de „speciali” din serviciile secrete sau mai puțin secrete care se ocupă de siguranța cibernetică a țării. Din nefericire pentru armatele de generali și colonei care apără spațiul cibernetic, cu o vitejie demnă de nescrise epopei, lumea asta cibernetică este plină de clasamente și de indicatori elaborați chiar de către instituțiile internaționale.

Iată, de exemplu, ce a publicat anul trecut, în noiembrie, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor: Indicatorul global de securitate cibernetică (Global Cybersecurity Index -GCI) pentru anul 2018. Acest indicator este calculat din îmbinarea performanțelor pentru următorii cinci piloni ai securității cibernetice: existența legislației specifice, măsurile tehnice specifice implementate, măsurile organizaționale adoptate, capacitatea de a „construi securitatea cibernetică” și gradul de cooperare între instituții și actori din piață.

Nu mică mi-a fost mirarea când am constatat că umerii încărcați de epoleți și de decorații nu prea strălucesc decât pe la simpozioanele garnisite cu fripturi de prin București. În topul mondial al securității cibernetice ocupăm modestul loc 72, iar pe continentul european ne situăm pe rușinosul loc 38, chiar mai jos decât în topul serviciilor publice digitale (sursa: AICI). Iată, cum arată clasamentul european:

Polonia se află pe locul 17 european, Ungaria se află pe locul 19 european, iar Bulgaria pe locul 29. Da, da, și pentru astfel de performanțe plătim pensii speciale.

Într-un spațiu fără niciun fel de granițe, securitatea cibernetică este astăzi, fără îndoială, la fel de importantă precum securitatea fizică pentru o țară și pentru companii. Și ne găsim aici pe locul 38 din 46 de state europene. Care este, oameni buni, performanța care ar trebui să ne facă mândri? De ce se laudă nenumăratele noastre servicii speciale? Cu ce se laudă Ministerul Comunicațiilor? Dar baronimea bugetară de la ANCOM?

Dac-am trăi în țara din discursurile și din programele politicienilor, am trăi o poveste frumoasă, cu funcționari zâmbitori și amabili, dornici să ajute românii să își rezolve treburile birocratice. Dar noi trăim, în realitate, în „țara dosarului cu șină”, în care amantele și nepoții politicienilor trăiesc cu sadism plăcerea de a te trimite, din spatele ghișeelor-simbol al ierarhiei de partid și de stat, să depui „cereri on-line” la etajul doi pentru a avea șansa să obții o viză de la camera 301 de la parter. Dar numai după 30 de zile și după ce ai avut șansa să treci de paznicii transpirați de la glorioasa Poliție Locală.

Dac-am trăi în țara din broșurile din campaniile electorale, am trăi în paradisul în care ne-am rezolva problemele cu primăria sau cu fiscul de la ecranul laptop-ului de acasă, completând formulare pre-completate de către programe puse în slujba statului. Dar nu, noi trăim în „țara dosarului cu șină”, o țară în care statul strânge impozitele de la proprii cetățeni doar pentru a cumpăra de la firmele lui Sebastian Ghiță calculatoare; calculatoare predate armatei de blonde siliconate, cu care umple fiecare guvern nenumăratele agenții, autorități și ministere și care are misiunea sfântă de a posta, din 5 în 5 minute, pe Facebook sloganurile de partid sau selfie-urile îndrăznețe din fața oglinzilor de la Milano...

Poate nu știți, dar și actualul guvern are ca prioritate digitalizarea administrației. Și guvernul Orban a avut o astfel de prioritate. Și, oricât de greu v-ar veni să credeți, chiar și guvernul Dăncilă a avut aceeași prioritate. Ba chiar și guvernele Tudose sau Grindeanu. Cât despre guvernul Cioloș, acesta s-a născut cu misiunea sacrosantă a digitalizării serviciilor publice. Nu m-ar mira să găsesc promisiuni de digitalizare chiar prin discursurile unora precum Costel Alexe sau Nicolae Bădălău. Dar hai că mă grăbesc să închei, s-a făcut ora 8,00 și coada la fisc este deja de 50 de persoane. Pe trotuar, evident, sub privirile disprețuitoare ale gardienilor, ocupați să deschidă ușile pentru „doamnele inspector”...

Citește și alte analize remarcabile publicate de Petrișor Peiu pe SpotMedia


Te invităm și pe pagina noastră de Facebook, unde vei găsi multe lucruri interesante, în plus față de site. Îți mulțumim că ne citești!