Ce vrea Ilie Bolojan? Ștacheta și importanța ei

Ce vrea Ilie Bolojan? Ștacheta și importanța ei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primul mesaj transmis de Ilie Bolojan, cu voce și chip, în calitate de președinte interimar a marcat câteva elemente esențiale și putem considera că reprezintă o prima bornă importantă în urcușul greu al liniştirii societății românești.

Era esențial, în primul rând,  ca românii să audă că șeful statului, fie el interimar, li se adresează direct și asumat după atât de multă tăcere prezidențială. Și, mai mult decât atât, li se adresează cu prima dare de seamă. Dl Bolojan a explicat deja ce a făcut în prima zi de mandat, cu cine a discutat, ce a urmărit, care i-au fost prioritățile.

“De ieri până astăzi am purtat discuții cu responsabilii și m-am familiarizat cu problemele și nevoile stringente din domeniile Apărării, Afacerilor Externe și Securității Naționale. Aceste aspecte necesită soluții adecvate și trebuie abordate cu seriozitate și echilibru.”

Deci un președinte care s-a dus la Cotroceni ca să muncească și mai și explică ce a muncit. Servirea cetățeanului și nevoia de a-i recâștiga încrederea reprezintă, de altfel, laitmotivul primului mesaj al președintelui Bolojan.

Apoi, este foarte important că dl Bolojan și-a definit prioritățile. În primul rând, stabilitate politică, economică și socială, pentru că “riscul de a ne confrunta cu o criză majoră este real. Tocmai de aceea, este nevoie de colaborarea întregii administrații publice centrale și locale, astfel încât să existe o bună guvernare, iar cetățenii să aibă încredere că statul funcționează pentru îndeplinirea așteptărilor legitime pe care le au.”

Dl Bolojan intră deja în rolul de mediator între instituții, cere o bună guvernare și transmite un mesaj precis că statul trebuie să funcționeze, să servească cetățenii. Venit de la dl Bolojan, cu palmaresul său din Oradea, semnalul este credibil.

Președintele interimar atrage atenția, fără panică, dar apăsat, că suntem în pericolul unei crize reale. Când? Când extremiștii aprind Molotovul moțiunii, mizând pe faptul că useriştii vor fi idioții lor utili, ca să arunce țară în aer. Instituţiile trebuie să lucreze și statul să funcționeze, nu să eșuăm în blocajul unei crize reale, este ceea ce cere public Ilie Bolojan.

Vorbind despre stabilitate și, spre final, despre imperativul recâştigării încrederii, dl Bolojan infirmă, în opinia mea, implicit că are cel mai mic gând să arunce în aer înțelegerile din coaliție pentru a asuma o candidatură pe cont propriu la prezidențiale. Ceea ce nu înseamnă că ea este ablosut exclusă, dar nu ca decizie unilaterală a președintelui interimar sau a PNL.

A doua prioritate este politica externă și dl Bolojan răspunde temerii pornind de la faptul că aceasta este zona în care are cea mai puțină experienţă. În context, numirea rapidă a unui consilier pe politică externă, în persoana dnei Odobescu, un om cu expertiză înaltă (nu discutăm aici despre exerciţiul ei) a fost o mișcare inspirată.

Dl Bolojan a avut grijă să țintească un naționalism sănătos: „Țara noastră va fi bine reprezentată pe plan extern, cu demnitate și seriozitate. Ceea ce va prima va fi interesul națiunii noastre, astfel încât fiecare cetățean să simtă că este protejat și apărat.” Romania first se poate şi fără istericale extremiste.

Și, desigur, prioritatea alegerilor, pe care președintele interimar le garantează transparente și libere. Pot fi așa fără o mai bună explicare a anulării scrutinului? Vom vedea. Dar coroborat cu declarațiile anterioare ale dlui Bolojan pare că nu.

Accentul dlui Bolojan a fost pus pe încrederea în instituții care trebuie recâștigată, ceea ce arată înțelegerea unei chestiuni esențiale: cea mai gravă criză prin care trece România este cea a neîncrederii generalizate.

“Aici, în fața dumneavoastră, a românilor, vă spun că îmi asum cu toată responsabilitatea poziția de președinte interimar al României pentru a face tot ce ține de mine pentru ca fiecare cetățean să simtă că poate să aibă încredere în cei care îl reprezintă.

Pentru toți cei care suntem în serviciile publice, indiferent unde ne desfășurăm activitatea, nu există alternativă decât să fim în slujba oamenilor și am așteptarea ca fiecare instituție și fiecare angajat să lucreze pentru cetățeni.

Scopul meu, în calitate de președinte interimar, este să redau încrederea în instituțiile publice, iar la finalul acestei perioade să vă pot privi în ochi, știind că am lucrat în interesul dumneavoastră și convins de faptul că am acționat cu integritate, demnitate și grijă față de români.”

Câți demnitari, oare, și-au început și dus mandatul cu gândul ca la final va trebui să mai poată privi oamenii în ochi? Aceasta este o ștachetă esențială.

Parafrazând o vorbă celebră, arareori atât de mult a depins de un singur om. Dacă dl Bolojan va reuși fix ce a rostit în a doua zi a mandatului sau, nimic mai mult, adică să proiecteze imaginea unui politic dedicat țării care lucrează în interes public și dă socoteală, cu conștiința responsabilității și a rușinii, până la urmă, nu am nici cea mai mică îndoială că va marca decisiv rezultatul alegerilor din mai și va reteza mare parte din elanul extremiştilor.

Un elan provocat de neîncredere, disprețul demnitarilor și nefuncţionarea statului.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇