Liviu Dragnea a dat brusc cu bățu-n baltă.
După ce, timp de peste un an, a fost bine apreciat pentru atitudinea sa disciplinată la locul de detenție, după ce a fost lăudat pentru comportament și a prestat muncă în atelier, ca să obțină reducerea zilelor de detenție, s-a apucat dintr-o dată să ofere fără aprobări un interviu cam malițios, capabil să-i irite chiar și pe cei de care depinde propria sa soartă.
Liviu Dragnea nu poate fi bănuit de prost. El știa foarte bine că interviul nu este autorizat, că nici interlocutorul nu primise vreo permisiune să intervieveze deținuți și știa exact ce reacție vor avea autoritățile când îl vor auzi repetând pentru a nu știu câta oară că stă nevinovat după gratii.
Este greu de înțeles ce gânduri l-au împins în această aventură.
A pierdut într-o zi toate micile drepturi câștigate într-un an
Ceea ce era să se întâmple s-a întâmplat.
În urma difuzării interviului, i s-a făcut raport de incident, și-a pierdut dreptul de a munci în penitenciar, iar cererea sa de eliberare condiționată i-ar putea fi afectată de pierderea zilelor-câștig.
S-ar putea lipsi și de alte mici drepturi, acordate deținuților, numai atunci când stau cuminți în banca lor și dau semne că au pornit cu pași hotărâți pe drumul reeducării.
În plus, este de așteptat să urmeze o anchetă serioasă pentru a stabili responsabilitatea celor de a căror bunăvoință vor depinde în viitor unele condiții în executarea pedepsei deținutului Liviu-Nicolae Dragnea. Nimic din toate acestea nu-l avantajează pe fostul lider PSD.
Și, atunci, apare firească întrebarea: la ce i-a trebuit asemenea spectacol? Nu-mi vine să cred că a fost un moment de rătăcire, o izbucnire de revoltă, ceva necontrolat, cu consecințe negândite.
Corpul de Control al ministrului Justiției merge la Rahova în scandalul Dragnea la TV
Se pot face interminabile ipoteze, dar mă rezum la numai câteva.
Poate a vrut să revină în atenția publicului sub orice formă, doar ca să fie văzut
Așa ceva este exact în stilul lui Dragnea. Îi place să se afișeze, să-și dea importanță, să iasă în față și să fie auzit, să se dea grozav.
Totdeauna i-am citit pe față satisfacția că vorbește, plăcerea de a ști că este ascultat, bucuria de a observa că el se află în atenția multora, că este cel aplaudat la mitinguri, că vorba lui atârnă greu, atunci când se pune în discuție soarta altora și că însuși destinul țării ar putea să depindă de ce a hotărât Liviu Dragnea.
Bănuiesc că orgoliul lui a tresărit când și-a dat seama ce premieră i se arată la orizont: nici Adrian Năstase, nici Miron Mitrea, nici Gigi Becali, nici vreun alt deținut de elită n-a avut ocazia să răspundă de după gratii la un atât de amplu interviu.
Pe scurt, una este când apar în presă mici știri despre cum muncește deținutul în atelier, cum este el dus cu duba pentru audieri, cum a fost vizitat de familie și alta este când are prilejul să se desfășoare într-un mega-interviu, depănând tot ce-i trece lui prin cap.
A dat oare, din pușcărie, un mesaj către simpatizanți?
Nici măcar Dragnea nu este în stare să prefigureze de după gratii valurile ce le poate stârni în public asemenea eveniment, dar poate gândi cu duioșie la prietenii de altădată.
Cuvintele lui îl pot emoționa pe prietenul Codrin Ștefănescu, îi pot reaminti Olguței Vasilescu de zilele lor bune, îl pot face să lăcrimeze pe Rădulescu zis Mitralieră și chiar le pot alarma pe schimbătoarele Andronescu sau Firea atrăgându-le atenția că istoria nu s-a încheiat încă și că, sculându-se el vreodată, i-ar mai putea popi pe unii.
Nu exclud ca mesajul lui Dragnea să sune cam așa: am pierdut bătălia, dar războiul încă nu s-a terminat. Aș zice totuși că procedează greșit și judecă nedemn, gândind în acest fel.
Bărbătește ar fi să-și recunoască înfrângerea cu fruntea sus, gândind la cuvintele acelui celebru rege al Franței, care, luat prizonier de inamic, îi scria mamei sale: „Tout est perdu, fors l’honneur”, adică „Totul este pierdut, afară de onoare” *).
Este o frază regală, intrată în istorie. Mă îndoiesc că istoria își va aminti măcar o literă din perorația lui Dragnea, desfășurată în interviul său din pușcărie. În ce-i privește pe simpatizanții lui de altădată, ei așteaptă cu înfrigurare congresul, ca să afle pe cine îl vor simpatiza de acum încolo.
Un posibil semnal de disperare
Liviu Dragnea este cu siguranță disperat. Dar nu-l sperie ce i-a mai rămas de executat din pedeapsă, nici ideea că i s-ar putea respinge liberarea condiționată, pentru care a lucrat până acum cu atâta zel. Îl înspăimântă perspectiva unei noi condamnări, în vederea căreia i s-a comunicat chiar zilele trecute calitatea lui de inculpat.
Dosarul Tel Drum, legat și de episodul insulei Belina, cuprinde cinci inculpați, inclusiv Dragnea, pe averea căruia s-a pus un sechestru asigurător asupra bunurilor până la concurența sumei de 127.547.366,34 lei.
Riscul să fie condamnat la despăgubiri de asemenea nivel poate fi motivul major al disperării lui Dragnea. Fără îndoială, se întreabă ce îi mai rămâne lui, după ce averea va fi redusă cu atâta bănet.
Niciodată pe infractorii de lux nu i-au speriat anii de pușcărie
Dan Voiculescu știa că la ieșirea din pușcărie îl mai așteaptă destule bunuri și destui bani ca să-și reînceapă afacerile - și chiar le-a reînceput. Gigi Becali a reînceput și el afacerile sale din sport.
Dar Dragnea nu este adevărat om de afaceri, averea sa nu provine din așa ceva.
Putea un neica-nimeni să înhațe o insulă cât Belina? Putea să se plimbe cu elicopterul cum ne plimbăm noi cu tramvaiul? Putea să câștige toate licitațiile, așa cum pare să le fi câștigat Tel Drum?
Niciodată pe infractorii de lux nu i-au speriat atât anii de pușcărie, pe cât i-a înspăimântat perspectiva de pierdere a averii. Iar cifra, cei 127 de milioane și ceva, nu este de colo.
O avere cât salariul mediu pe câteva milenii
Ce înseamnă asemenea sumă pentru o țară, unde salariul mediu net este de 3.294 lei (martie 2020), salariul minim net este 1.346 lei, iar pensia minimă este 1.423 lei (trim I 2020)? Înseamnă că doar sumele bănuite să fi fost încasate ilegal de Dragnea sunt echivalente cu un salariu minim pe 3.225,5 ani.
Trei milenii, două secole și încă un sfert de secol ar trebui să fi muncit omul de rând, ca să câștige atât cât ar fi prejudiciat Dragnea statul în câteva luni – poate ani.
Asta, dacă socotim pornind de la salariul mediu. Pornind de la salariul minim, omul de rând trebuia să-și fi început activitatea încă de atunci când se construiau piramidele și Sfinxul, ca să câștige legal până azi ceea ce Dragnea este bănuit a fi agonisit ilegal, cât ai zice pește.
Să încasezi cei 127,5 milioane de lei doar din salariul mediu într-o singură lună, ar trebui să fi muncit pentru tine în luna respectivă peste 38.706 salariați, cam cât întreaga populație a municipiului Râmnicu Sărat, mai puțină decât a localității Alexandria, dar mai multă decât a legendarului Caracal.
Asta nu este decât ceea ce ar urma să restituie Dragnea din foloasele sale necuvenite. Nu le-am pus la socoteală pe cele cuvenite, respectiv salariile de la Parlament și de pe unde a mai încasat el, ca bugetar.
Pentru domnul Dragnea, riscul de a pierde totul și a rămâne fără perspectivă la ieșirea din detenție este ceva față de care mai rău nu se poate. Și, ca omul care nu mai are nimic de pierdut, dă interviuri și vorbește orice.
Dacă nu mai poate face nimic altceva, măcar să facă valuri.
-----------------
*) Istoricii susțin că sintagma consemnată de memorialiști ca fiind extrasă din scrisoarea regelui Francois I către mama sa, ar fi totuși inexactă. S-ar părea că există originalul scrisorii, cu următorul text: «Madame, pour vous avertir comment se porte le ressort de mon infortune, de toutes choses ne m’est demeuré que l’honneur et la vie qui est sauve». Nu foarte diferit, nici foarte conform, dar la fel de elegant.