Pentru cine vrea să înțeleagă situația și cauzele reale ale creșterii numărului de infectări, dar și pentru cei care speră că legea carantinei și izolării e soluția salvatoare, am o istorisire dintr-o localitate a României aflată într-un județ problematic.
Comunitatea de pe o stradă dintr-un cartier al respectivei localități a fost inițial foarte convinsă de gravitatea Covid. Oamenii, de la copii la bătrâni, au respectat conștiincioși regulile, într-atât încât vârstinicii nu ieșeau din casă pentru doi pași de plimbare nici măcar pe strada lor, cu destul de puține case, în afara orelor cuvenite.
Regulile erau respectate din convingere și cazurile care mai apăreau la televizor cu cei care nu le respectau erau comentate cu vorbe aspre. Cu timpul, însă, au început să-și pună întrebări, nu pentru că PSD sau ALDE, nu sunt votanții lor, nu pentru că 5G sau alte tâmpenii, ci pentru că n-au mai înțeles nimic din ce făceau autoritățile, n-au mai înțeles nimic din cifrele aiurea, n-au mai înțeles dacă e rău sau bine.
Și și-au văzut de viață lor fără să mai fie atât de stricți, dar și fără cine știe ce excese. N-au plecat la mare, n-au plecat la petreceri, dar s-au dus la biserica, la piață, la muncă.
În urma cu câteva zile, unii dintre ei au început să aibă simptome de răceală. Nu cine știe ce, dar dintre acelea care te pot duce cu gândul și la Covid. Cetățenii aceștia atât de disciplinați până acum au decis să nu se testeze și să vadă fiecare acasă, izolat, cum evoluează.
De ce? Pentru că, deși nu au cine știe ce simptome, ar fi fost obligați să se interneze cel puțin 48 de ore, după care cine știe dacă nu ar fi fost în continuare ținuți și ar fi trebuit să se judece ca să iasă. Toți știu despre alți oameni care au ajuns să stea chiar 3 săptămâni în spital.
Noile reguli pentru carantină și izolare
Care spital, într-un orășel de provincie, e un coșmar chiar și în condiții normale, cu oameni înghesuiți în saloane și toalete mizere. Ceva cam ca pușcăriile pentru care primeai recurs compensatoriu.
Dacă au noroc și niciunul dintre ei nu va evolua spre o formă gravă, aceste cazuri vor fi cu totul scăpate din raportările zilnice, de sub radarul autorităților cu tot cu anchetele epidemiologice care, teoretic, ar trebui făcute.
Spun teoretic pentru că sunt multe județele în care DSP-urile sunt total depășite, așa că trimit contabilii să facă anchetele pentru că medici epidemiologi nu mai au. N-ar trebui să fie o surpriză. Epidemiologii și infecționiștii sunt specialități deficitare, ceea ce se știa.
La fel ca oamenii din această istorisire sunt multe alte cazuri, nu am nicio îndoială. Cazurile sunt descoperite întâmplător sau pentru că sunt foarte grave. Sunt oameni care au ales să renunțe la concediile în Grecia ca să nu se testeze de groaza consecințelor unui test pozitiv.
Și asta pentru că în relația dintre autorități și cetățeni lipsește un ingredient esențial: încrederea. Încrederea că raportările sunt corecte, încrederea că cei cu putere știu ce fac, încrederea că în centrul interesului este omul. Și atunci oamenii preferă să facă ce cred ei că le face mai bine, chiar dacă greșesc.
Sigur că medical ar fi mai bine să fie supravegheați, să aibă un tratament de la început, să se poată stabili cu cine au avut contact pentru a depista și alți eventuali contacți. Dar pentru asta este esențială conformarea voluntară care se bazează pe încredere.
Fără ea nicio carantină și nicio capacitate de testare nu te ajută, pentru că nu îi poți fugari pe potențialii infectați, trebuie să vină ei spre tine, cu atât mai mult atunci când au simptome.