România își pierde galopant cetățenii, după cum arată ultimele date publicate de INS. România a înregistrat anul trecut cea mai mare migrație din ultimii 30 de ani, mai ales persoane între 15 și 44 de ani.
Scriam săptămâna trecută că migrația aceasta galopantă nu pare a avea ca unic, nici măcar principal motor banii, cât timp topul județelor de unde s-a plecat masiv este condus de București, unde nivelul de trai este comparabil cu multe capitale europene. S-a plecat mult și din Brașov, Suceava, Timiș și Constanța.
Se pleacă, arătam, în primul rând, în căutarea unei vieți normale și predictibile, cu servicii publice de calitate, cu respect pentru cetățean.
Pleacă așadar mai ales cei care au exigențe, care nu mai pot fi îndopați cu minciuni, care au înțeles ce înseamnă democrația și ce trebuie pretins de la demnitarii plătiți cu bani publici.
Dar odată cu ei pleacă și voturile lor.
Doar la prezidențiale și europarlamentare se poate vota în orice secție. La parlamentarele de care depinde, de fapt, decisiv guvernarea, deci direcția, se poate vota doar din circumscripția de domiciliu, iar cei care au deja domiciliu în străinătate sunt reprezentați de 6 parlamentari, 4 deputați și doi senatori.
Și nici înghesuială la urne nu este. Scrutinul din iunie a arătat o prezență slabă a diasporei.
Așadar, odată cu exodul românilor exigenți și „deșteptați”, șansele României de a intra în altă paradigmă politică slăbesc.
N-ar trebui să ne mire, așadar, scăderea nivelului clasei politice, scăderea nivelului discursului. Ele sunt produsul, respectiv efectul unor modificări demografice și sociologice importante.
Anul aceasta electoral nu face excepție. Temele abordate sunt deocamdată minore, incendiile cotidiene, emoțiile, mai ales negative, atacurile mărunte cu vorbe umflate, burzuluiala nucleelor dure.
Precampania prezidențială este un concurs de populisme, temele sunt irelevante, fiecare se simte îndreptățit să toarne orice în urechile ascultătorilor, cu cât mai gogonat, cu atât mai bine.
Puținele nume cu credibilitate autentică și consistentă sunt vampirizate, trag cu toții de ele, care pe surse, care la vedere, sperând că încrederea se ia prin atingere, ca boala contagioasă.
Partidele mari încă speră să ducă alegătorii la vot ca pe turmă, mobilizarea de partid fiind aptă să facă până și elefanții să zboare. Este în această credință un dispreț profund față de spiritul critic al alegătorilor, vom vedea cât de justificat.
Dar candidații spun ceea ce se așteaptă de la ei, cei care au darul vorbirii articulate. Chiar dacă spun enormități, ele sunt bine primite cât timp sună bine. Niciunul nu se străduiește să deștepte alegătorii, ci le valorifică cinic cât mai bine ignoranțele.
Dezbateri nu vom avea. Nu le vrea, de fapt, nimeni sau nu într-un format cu adevărat relevant. Îmi spunea, de exemplu, la Canal 33 Cristian Diaconescu, candidat prezidențial, că prima întrebare pe care le-ar pune-o celorlalți candidați ar fi ce ar include în prima agendă a CSAT din ianuarie. Sunt gata să pun pariu că doar Mircea Geoana și Kelemen Hunor ar ști să răspundă ceva serios.
E mai simplu ca fiecare să își recite propria partitură și, eventual, să invoce dezbateri doar cu candidații pe care știu că îi pot domina. Cine să nu vrea dezbatere cu Nicolae Ciucă? Dar asta se întâmplă pentru că președintele Iohannis a distrus în 2019 modelul dezbaterii și electoratul l-a premiat cu 200 de voturi în plus față de 2014.
Ce poate ieși din această campanie? Un rezultat după exigențele electoratului, nimic mai mult.