Ziua de 19 mai va însemna, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale, începutul aterizării dure într-o realitate inevitabilă. Adoptarea până pe 1 iunie a unei ordonanțe de urgență pentru modificarea Codului fiscal, cu creșteri de taxe și impozite, este imperativă sub sancțiunea pierderii fondurilor PNNR și, de aici, a prăbușirii României în faliment.
În mod normal, creșterea fiscalității se face în ultimă instanță, după ce ai făcut restructurările necesare în domeniul bugetar, în măsura în care acestea nu ajung pentru redresarea financiară. Dar fostul guvern nu a făcut nimic în această direcție și am ajuns la limită din toate punctele de vedere.
În lunea de după turul întâi, înțelegerea politică a coaliției a fost, potrivit surselor politice convergente, ca premierul să demisioneze și aceeași coaliție să instaleze urgent un nou guvern, care să adopte ordonanța cu pricina cât de rapid posibil, astfel încât ea să fie asigurată indiferent de rezultatul alegerilor.
PSD însă a dezertat și a plecat cu totul de la guvernare pentru a evita decontul propriei guvernări. Guvernul interimar nu poate nici adopta OUG, nici proiecte de lege care să fie aprobate în parlament în procedura de urgență. Deci trebuie așteptat noul guvern. Care să fie instalat și să aibă timp de OUG între 19 și 31 mai.
El nu poate fi decât un guvern de sacrificiu, cel mai probabil cu viață limitată, care să ia măsurile impopulare, să le deconteze și să plece sub presiunea imensă a nemulțumirii sociale. Pentru că tot ceea ce urmează va fi foarte greu de dus pentru toți. Nu este exclus ca, dacă nu ne vom mai putea împrumuta, să ajungem la soluția extremă numită FMI.
Care să fie acest guvern?
Indiferent cine va câștiga prezidențialele, există trei variante cadru: guvern majoritar, guvern minoritar, guvern de tehnocrați.
1.Un guvern minoritar, indiferent că vorbim despre PNL-USR eventual UDMR, sau AUR - POT, nu poate fi decât extrem de fragil, dependent și ca durată de viață și ca acceptare a măsurilor de către majoritatea din parlament, unde îi vor ajunge toate proiectele de lege și toate ordonanțele de urgență.
Tocmai din cauza fragilității și instabilității sale, un asemenea guvern va avea imense dificultăți să se împrumute, cu atât mai mult cu cât România este deja cu apa la gură.
2.Un guvern de tehnocrați este paravanul după care se va ascunde toată clasa politică, însă va avea aceleași slăbiciuni și aceleași dificultăți ca un guvern minoritar. Un astfel de guvern este menit, în mod normal, gestionării chestiunilor curente pe perioade scurte, nu adoptării unor reforme care angajează în cel mai înalt grad răspunderea politică.
În plus, nu e deloc ușor să găsești autentici specialiști dispuși să își lase treburile și proiectele lor, și fiind vorba despre oameni competenți treburile sunt importante și bine plătite, ca să vină la mâna unor politruci care să se ascundă în spatele lor și în locul cărora să scoată castanele din foc și să încaseze lăturile.
3.Guvernul majoritar este soluția cea mai normală politic și prezintă gradul cel mai înalt de stabilitate, deci cea mai bună poziție pentru împrumuturi. Care ar putea fi acest guvern majoritar?
În actuala configurație parlamentară, votată pe 1 decembrie, este clar că majoritate fără PSD nu este posibilă. Ca partid indispensabil și cel mai mare al coaliției, acesta ar trebui să aibă și premierul, ca să deconteze situația pentru care este principalul vinovat, fiind din 2021 principalul partid al guvernării.
Dar PSD nu ar prea vrea să fie parte din decont, de aceea a și șters-o după turul întâi.
Asta ar însemna fie să stea în opoziție până sunt luate măsurile impopulare, fie, dacă totuși este la guvernare, să nu aibă premierul și Finanțele, adică modelul guvernului Ciucă, când PSD era și la putere, și în opoziție, după cum îi convenea.
Sigur, până la urmă, ar putea fi împins să accepte măcar a doua variantă de riscul anticipatelor pe care sigur nu și le dorește în situația în care se află.
Cele două variante de guverne majoritare depind desigur de rezultatul alegerilor prezidențiale. Dacă învinge Nicușor Dan, fosta coaliție, PSD-PNL-UDMR, în care să intre, eventual, și USR. Dacă învinge George Simion, o coaliție AUR- PSD, despre care unii spun că ar fi deja negociată.
Sigur, mai există și varianta guvernului de uniune națională, avansată de George Simion, dar mai degrabă utopică, pentru că este imposibil să pui la aceeași masă și să tragă la căruță în aceeași direcție partide cu viziuni atât de diferite.
Care este marea diferență dintre cele două variante?
Eu sunt dispusă să admit că, la o adică, nici AUR, nici George Simion nu au un interes logic să arunce România în faliment și să își încheie cariera politică precum Tsipras și Syriza. Deci, sunt dispusă să admit că ar dori să ia măsurile necesare redresării. Problema lor este însă una de credibilitate.
După ce ai vorbit de naționalizări, despre alungarea investitorilor, despre eliberarea României de sub jugul Bruxelles-ului și al băncilor, este extrem de greu ca în câteva zile să devii credibil doar cu câteva declarații moderate și încercarea de asociere cu ideile lui Javier Milei.
În cel mai bun caz, dacă nu vor fi respinși fără drept de apel din prima, dl Simion și AUR vor fi nevoiți să treacă printr o perioadă de carantinare, în care investitorii și băncile să se lămurească încotro o vor lua cu adevărat.
Iar România nu are timp. Dacă finanțarea încetează, pensiile și salariile nu vor mai fi plătite, iar soarta ne va fi mai rea decât a Greciei, care este țara euro, deci nu putea fi lăsată să cadă de tot fără să tragă după ea moneda europeană. Nici să vrea, Simion și AUR nu pot salva România.
Aceasta este o diferență certă, indubitabilă între cele două variante. Sigur, dl Simion
se pretinde MAGA, conectat la administrația Trump. Și să fie așa, de acolo nu poate veni finanțare. De acolo vin doar lozinci. Despre ce poate veni de la Moscova, ce să mai vorbim?
Și mai rămâne întrebarea dacă dl Bolojan ar trebui să fie premier în ipoteza victoriei lui Nicușor Dan. Am mai spus-o, înainte de a fi descoperit electoral de cei care trag acum de domnia sa în toate direcțiile, Ilie Bolojan ar fi probabil cel mai bun premier pe care îl poate avea România, așa cum a fost un model de președinte în scurtul său interimat.
Dar tocmai de asta, mi s-ar părea o prostie să fie compromis ca premier de sacrificiu, al unui guvern de sacrificiu, fie el minoritar sau majoritar, cu un PSD care să se ascundă în spatele său și să îl saboteze, ca partener majoritar, la fiecare pas.
Ilie Bolojan poate să fie omul politic în jurul căruia să reînceapă reconstrucția țării și a încrederii dintre politic și cetățeni, după aterizarea dură care ne așteaptă.