Peste 5.000 de avioane de pasageri complet goale au decolat din Marea Britanie sau au aterizat din 2019 până acum. Iar alte 35.000 de avioane au zburat aproape goale, având mai puțin de 10% din locuri ocupate.
Cu totul, în ultimii trei ani, în Marea Britanie au existat aproximativ 40.000 de „zboruri fantomă”, reiese din datele furnizate de Autoritatea Aeronautică Civilă din Marea Britanie la solicitarea cotidianului The Guardian.
Noile date prezintă o imagine mai cuprinzătoare a fenomenului "zborurilor fantomă" din Marea Britanie, întrucât datele precedente includeau doar plecările internaționale.
Raportul arată o medie lunară de 130 de zboruri complet goale, începând cu anul 2019. Numărul curselor fără pasageri s-a menținut la un nivel similar înainte, în timpul și după impunerea restricțiilor de călătorie, ceea ce sugerează că motivul operării acestora nu are legătură cu impactul Covid asupra transportului aerian.
Jumătate din cursele fără pasageri au avut loc în interiorul Marii Britanii. Aeroporturile cu cele mai multe "zboruri fantomă" sunt Birmingham (1.455), Luton (1.307) și Bristol (758).
Într-un singur trimestru din perioada pandemiei de Covid, 62 de avioane goale au decolat de pe aeroportul din Luton spre Polonia, în timp ce în alt trimestru aeroportul Heathrow figurează cu 663 de zboruri din și spre Statele Unite.
În ce privește zborurile cu avioane aproape goale, de la începutul lui 2020 a existat o medie lunară de 1.200 de astfel de curse. Cele mai multe, aproape 80%, au fost externe.
Aeroporturile Heathrow (10.467), Manchester (3.309), Gatwick (2.766) și Stansted (2.197) au avut cele mai multe curse cu avioane aproape goale începând din 2019.
Dar de ce zboară avioanele goale?
Motivul pentru care sunt operate zboruri cu avioane goale este neclar. Doar companiile îl cunosc, dar întrucât acestea nu publică date care să explice practica, persistă supoziția că pierd sloturile orare de aeroport.
Folosite doar pe unele aeroporturi, în special pe cele mai mari și mai aglomerate, dar și unele aeroporturi mici, dar aglomerate în sezon, sloturile sunt elemente-cheie în logistica transporturilor aeriene, garantându-le companiilor ore bune de zbor, dar și faptul că au destinații și prioritate pe cele mai aglomerate aeroporturi.
Sistemul prevede un număr limitat de sloturi, iar dacă acestea nu sunt folosite, se pierd și vor fi greu de recâștigat, astfel că operatorii aerieni preferă să folosească avioanele goale.
Printre justificările invocate de companii pentru operarea "zborurilor fantomă" ar fi zborurile de repatriere sau de repoziționare a avioanelor, însă acestea nu pot fi verificate din cauza lipsei de transparență.
Companiile aeriene au negat că operează zboruri pentru a nu pierde sloturi de aeroport. Regula obișnuită 80:20, potrivit căreia trebuie operate 80% din zborurile pe o rută pentru a fi păstrate sloturile orare, se aplică doar pe cele mai aglomerate aeroporturi și a fost suspendată de la sfârșitul lui martie 2020, din cauza pandemiei, fiind înlocuită cu regula 50:50 în octombrie 2021 și cu 70:30 la sfârșitul lunii martie 2022.
Datele comunicate de autoritatea aviatică britanică vizează doar zborurile comerciale de pasageri. Cele pentru pregătirea echipajelor și sutele de zboruri către platformele petroliere nu au fost incluse în raport.
Zborurile cu avionul generează mai multe emisii de carbon decât orice altă activitate de transport și sunt folosite de o minoritate de pasageri, spre nemulțumirea activiștilor de mediu. Aceștia consideră "șocante" datele despre "zborurile fantomă" și cer impunerea unei taxe pe kerosen.
De altfel, în Marea Britanie a fost inițiată și o petiție pentru interzicerea acestor curse.
Un purtător de cuvânt al companiei Airlines UK a precizat că "zborurile fantomă" reprezintă un procent infim din milioanele de zboruri de plecare și sosire din Marea Britanie efectuate între anii 2019 și 2022. "Doar o mică parte au operat fără sau cu puțini pasageri și dintr-o varietate de motive provocate de pandemie", a spus acesta.