Muma Pădurii face parte din folclorul românesc, fiind cea care are grijă de pădure și toată suflarea din ea. Asemeni personajului din poveste, îndemnați de spiritul protector față de pădurea ce piere zi de zi sub defrișările ilegale, doi tineri din Arad și-au propus ca, sub acest brand, să facă o schimbare în România.
Astfel, Filip Baschir și Robert Szkokan au pornit în căutarea soluțiilor și au implementat un proiect pe sufletul lor: vând brățări făcute de copii instituționalizați și, din banii strânși, și-au propus să planteze și să îngrijească 1 milion de copaci în pădurile românești.
Desigur, drumul lor nu a fost lin, dar este plin de învățăminte, inclusiv pentru tinerii care visează să se lanseze în afaceri. Finalul, însă, este... de poveste.
Despre drumul anevoios al începutului în afaceri, pădurea copilăriei de la Săvârșin, dar și cum și-au propus să devină pilon al educației ecologice în România vorbește Filip Baschir, CEO Muma Pădurii, într-un interviu acordat SpotMedia.ro.
Pentru început, aș vrea să ne spuneți câteva cuvinte despre voi.
Suntem doi prieteni care ne-am cunoscut în liceu, am fost prieteni apropiați, amândoi am studiat în Scoția, Robert în Glasgow, eu în Aberdeen și acolo ne-am petrecut mult timp liber împreună.
După facultate drumurile noastre s-au despărțit, el a terminat Calculatoare și după ce a lucrat o perioadă acolo a decis să se întoarcă. Eu m-am întors imediat, am lucrat în marketing, vânzări. La un moment dat, ne-am hotărât că vrem să facem ceva împreună.
Am încercat ceva, dar nu am reușit, pentru prima dată nu am făcut ceva bun împreună. Dar am încheiat acel capitol din viața noastră prin a aplica la niște fonduri europene.
Noi aveam o idee despre ce voiam să facem. Încercasem pe banii noștri, nu ne-a ieșit, nu am colaborat bine, dar pe final am aflat de niște fonduri europene ce se dădeau din Arad de la Camera de Comerț și cu 4 zile înainte am aflat și am zis să încercăm, totuși.
Am fost respinși pentru că nu făcuserăm cursul de antreprenoriat. Dacă am fi făcut acel curs, eram al doilea cel mai bun proiect, dar așa am fost primii sub listă.
Astfel, ne-am dus fiecare pe drumul lui. Eu mi-am început o agenție de marketing, el a început o afacere culinară pentru că îi place foarte mult să gătească. După câteva luni, cei de la Camera de Comerț ne-au sunat să ne întrebe dacă nu ne-ar trebui totuși banii ăia, pentru că două proiecte au renunțat și așa putem să luăm această finanțare.
Am considerat că ne-am învățat lecțiile din prima colaborare și ne-am propus să mai încercăm o dată, chiar dacă aproape ne-a stricat prietenia de tot primul eșec.
Totuși, am reușit să le demonstrăm tuturor care se îndoiau acum de noi că putem face o echipă foarte bună și ne completăm perfect: El e un tip extraordinar de minuțios, atent la chestiunile financiare. Eu, în schimb, am cuvintele la mine și entuziasmul și viziunea. Împreună facem o treabă foarte bună.
Cum s-a născut proiectul Muma Pădurii?
Inițial, noi am aplicat pentru cu totul altceva. Voiam să facem o platformă online care să promoveze România în străinătate.
Dar în patru zile nu am putut să facem research ca lumea și, după, ne-am dat seama că bugetele de marketing pe care le aveam alocate sunt foarte mici, având în vedere că imaginea României nu este una tocmai bună în străinătate și ar trebui să compensez cu marketing pe lipsa de încredere, practic.
Adică ar trebui să mărești frecvența cu care comunici anumite valori ca să convingi oamenii să cumpere.
Așa am decis să încercăm prima dată un proiect în România și după aia să dezvoltăm în străinătate. Am început să facem un research pe competiție, ne-am dat seama că deja exista câțiva care fac treaba asta. Analizându-le evoluția financiară, ne-am dat seama că nu este un business foarte scalabil.
Viziunea noastră era să facem un business mare, cu care să avem un impact puternic, nu doar să facem să fie făcut.
Așa ne-am pus din nou să căutăm soluții. Iar soluția a venit peste noi, de revelion, la casa mea de vacanță de la Săvârșin, unde am și copilărit. Casa este ruptă de sat, la poalele pădurii. Când am ajuns acolo, cei de la Ocolul Silvic Regal, pentru că pădurea aparține Ocolului Silvic Regal Săvârșin, au început să taie pădurea, să exploateze. Legal, bineînțeles.
Dar era pădurea copilăriei mele acolo. Acolo am văzut pentru prima dată căprioare, porci mistreți, m-am plimbat cu tata pe acolo, era o conexiune foarte mare cu zona respectivă.
Să auzi cum cad pomii aceia de sute de ani, cum se izbesc în pământ și rup alții în cădere, a avut un impact foarte mare asupra mea și am simțit nevoia de a face ceva în legătură cu asta.
Toată ziua de 31 decembrie 2019 am petrecut-o pe coridoarele Ocolului Silvic Regal, citind Codul Silvic. Pentru că cei de acolo spuneau că nu suportă oamenii care vin să-și bage nasul în treburile lor și că oricum nu vorbesc cu oamenii care nu au citit Codul Silvic.
Am citit Codul Silvic, am stat de vorbă cu ei despre cum se exploatează pădurea, ce înseamnă o pădure de exploatație din punct de vedere legal, ce se taie, ce se face.
Atunci am spus: ”Hai să vedem ce putem face”. Și pentru că nu ne place ideea de a ne implica în politică, am decis să facem un efort pe cealaltă parte.
Dacă ei taie, hai să plantăm. Și ne-am inspirat de la cei de la 4ocean, care pentru fiecare brățară vândută scot 1 pound (vreo 350 de grame) de plastic din ocean.
Si așa am hotărât să facem același lucru: vindem brățări și plantăm copaci. Toată lumea e conștientă de această criză a pădurilor din România și noi am putea veni cu o soluție ușor diferită la această criză.
Astfel, luna trecută, în august, am lansat proiectul Muma Pădurii.
Unde vreți să plantați acei copaci?
Aici este o poveste întreagă. Având în vedere specializarea mea pe comunicare și a partenerului meu pe calculatoare, nu prea aveam idee cu ce se ”mănâncă” silvicultura.
Iar plantatul, ca să fie de efect, nu e suficient să sapi și să pui un puiet. E o întreagă știință în spate, de la specii, la tipul de împădurire. Sunt o grămadă de aspecte despre care habar nu aveam atunci. Și oricum nu aveam cum să le învățăm, având în vedere că trebuia să lansăm un business, un website, producție, transport, ambalaje…
Așadar, am decis să externalizăm acest proces și am început să-i căutăm pe cei care plantează în România.
Așa am ajuns la cei de la Tășuleasa Social. În momentul în care am vorbit cu Alin Ușeriu, președintele lor, am înțeles că am găsit partenerii potriviți de la care avem multe de învățat, având în vedere că de 16 ani încoace Tășuleasa Social face niște proiecte de proporții.
În primăvară, când a venit pandemia, ei aveau o împădurire la care s-au înscris 1.500 de voluntari în 48 de ore. Cam asta e puterea lor. Ne-am bucurat extrem de mult că putem să ne aliniem cu ei.
Momentan o să plantăm cu ei, apoi vom vedea cum vor evolua lucrurile, pentru că noi ne dorim să plantăm și în alte zone de interes.
Noi ne inspirăm și de la cei de la GreenPeace. Ei vor lansa luna aceasta o hartă a schimbărilor climatice în România, care ne va arăta cum împăduririle în zonele cheie ar putea să îmbunătățească drastic acest scenariu care momentan nu este prea optimist. Astfel, am vrea să mergem să împădurim unde este nevoie mai mare.
Avem încredere în research-ul lor și sperăm din tot sufletul să-i convingem pe cei de la Tășuleasa să vină cu noi.
Între timp, Muma Pădurii donează Tășulesei un procent din contravaloarea unei brățări pentru fiecare donație primită pentru îngrijirea unui puiet.
Câte brățări ați vândut până acum?
Am avut, spre surprinderea noastră, un feedback extraordinar. Suntem extraordinar de recunoscători pentru toți care ne-au susținut. Cu toate că în România este un scepticism masiv pentru orice nouă inițiativă - pentru că au existat și oameni care au spus ”să planteze austriecii, nu noi” - trebuie să fim un model de implicare.
Până când vor ajunge pomii noștri să fie tăiați, vor avea loc schimbări legislative și nu numai. Pentru că vorbim de un orizont de timp de 50 de ani. Și cei pesimiști trebuie să înțeleagă că în 50 ani se schimbă treburile.
Am reușit în august să vindem aproape 700 de brățări și tot atâția pomi vom și planta în toamnă. Pentru că putem face plantări doar de două ori pe an, toamna și primăvara.
Vedem cum vor evolua lucrurile cu pandemia, dar chiar dacă o vom face cu mai puțini voluntari, în octombrie-noiembrie vom planta acești copaci.
Cum v-ați propus să dezvoltați acest proiect în următorii ani?
Avem un obiectiv de un milion de copaci plantați, un obiectiv destul de îndrăzneț, având în vedere ca un milion de copaci înseamnă 250 de ha de teren de pădure.
Dar vrem să ne dezvoltăm business-ul pe mai multe direcții. În primul rând, vom lansa tot felul de colecții noi de brățări începând din octombrie. După care, vom trece și la alte tipuri de produse, gen tricouri, hanorace, măști. Și pentru fiecare produs, cu cât va crește valoarea, vom planta mai mulți copaci.
De asemenea, vrem să educăm oamenii despre tot ceea ce ține de valoarea pădurii, a lemnului. Dar nu sub formă de cherestea, ci viu, înfipt în pământ și crescând.
Pentru că, după părerea noastră, cea mai mare problemă a României nu sunt tăierile ilegale, ci dezinformarea publicului.
Oamenii se duc pe stradă, văd un camion de lemne, pun poză pe Facebook ”Uite cum se fură pădurile din România”, lucru care este mai toxic decât acea pădure tăiată ilegal, pentru că asta pune presiune și pe cei care fac lucrurile corect.
De aceea, ne dorim din tot sufletul să fim un agent de educare și vrem să facem asta prin primul podcast dedicat pădurii, mediului înconjurător și sustenabilității care se numește ”La povești cu Muma”. L-am lansat săptămâna trecută.
Avem invitați care au făcut ceva pentru mediul înconjurător, cum au fost Alin Ușeriu, Florin Stanciu sau Raluca Fiser. Prin exemplele lor, putem educa.
De asemenea, când se va liniști toată povestea pandemiei, vom vrea să pornim în școli și să educăm copiii legat de importanța pădurii ca ecosistem cum influențează climatul. Avem planuri destul de ample.
Un mesaj pentru oameni: Ce ar însemna dacă fiecare s-ar implica, măcar puțin, în ceea ce ar putea face România un loc mai bun?
În primul rând, aș vrea să adaug că ne-am străduit să facem totul să fie făcut în România, să fie cât mai reciclabil și așa am reușit să avem un ambalaj complet din hârtie reciclabilă și fără plastic, lucru care ne bucură, pentru că degeaba plantăm copaci dacă suntem producători de plastic. Și de asta suntem destul de mândri, pentru că vrem să fim un exemplu.
Mesajul pe care aș vrea să-l transmit este faptul că, fără implicare, nu se va schimba nimic. Ne place să ne plângem de tot ce se întâmplă în jurul nostru, inclusiv de țară, dar prea puțini alegem să ne implicăm activ.
Nu e obligatoriu să devenim toți activiști, dar, punându-ne întrebarea ”Ce aș putea eu face?”, cred că am putea ajunge mult mai repede în față spre o Românie pe care toți ne-o dorim cândva și spre mentalitatea care să ne scoată din ceața în care ne aflăm.
Vorba lui Alin Ușeriu: ”Dacă fiecare dintre noi am avea grijă maximă de metrul nostru pătrat, România ar arăta complet altfel”. Asta ar însemna din start implicare și de acolo ar ieși atâtea lecții care, aplicate și în alte aspecte ale vieții, ne-ar schimba viața complet.
Citește și: