Un sfert dintre râurile lumii au niveluri toxice de medicamente. Unde sunt cele mai poluate și care sunt cele mai ”curate„

Un sfert dintre râurile lumii au niveluri toxice de medicamente. Unde sunt cele mai poluate și care sunt cele mai ”curate„
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O cercetare de anvergură realizată în 104 țări, pe 258 de cursuri de apă, unele neanalizate vreodată anterior, a scos la iveală faptul că un sfert dintre acestea au niveluri periculoase de medicamente.

Mostrele de apă de pe toate continentele au fost analizate, căutându-se 61 de contaminanți din industria farmaceutică, inclusiv în 36 de țări care nu au făcut niciodată obiectul unor astfel de cercetări, relatează IFL Science.

Din cei 61 de contaminanți, 53 au fost găsiți în cel puțin o mostră, provenind dintr-un râu. Inclusiv cursurile de apă din Antarctica s-au dovedit a fi contaminate, se arată într-un raport publicat de Proceedings of the National Academy of Sciences.

ADVERTISING

În peste jumătate dintre mostrele analizate s-au găsit cofeină și metformin, un medicament pentru diabetici.

Se știa de aproximativ două decenii că reziduuri farmaceutice au ajuns deja în râuri, dar se credea că e vorba doar despre America de Nord, vestul Europei și China, de aceea, și majoritatea studiilor s-au concentrat pe cursuri de apă din aceste zone. Iată însă că lucrurile nu stau deloc așa.

Mai mult, s-a dovedit că această contaminare este mai mare în țările mai puțin dezvoltate.

Concret, cel mai mare nivel de toxicitate s-a găsit în ape din Africa sahariană, sudul Asiei, America de Sud. La polul opus se află Oceania.

ADVERTISING

Islanda a fost singura țară unde niciunul dintre cei 61 de compuși toxici nu a fost detectat. Din Venezuela, trei mostre de apă dintr-o regiune izolată s-au dovedit a fi de asemenea ”curate”.

Cele mai toxice s-au dovedit a fi apele din Lahore, Pakistan, La Paz, în Bolivia, și Addis Ababa, în Etiopia.

De notat e și faptul că un râu din Bangladesh s-a dovedit a avea de 300 de ori mai mult metronidazol (antibiotic) peste limita considerată sigură.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇