Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat joi modificarea legislaţiei privind intervenţia asupra urşilor.
El a precizat că va propune eliminarea intervenţiei graduale şi va lăsa libertate primarilor să ia decizia pe care o apreciază corectă, în legătură cu situaţia cu care se confruntă, în cazul apariţiei urşilor în localităţi.
Fechet a menţionat că, în prezent, primarul este obligat mai întâi să alunge ursul, după care să încerce o relocare a acelui exemplar şi abia după acestea, conform legii, are dreptul să împuşte ursul respectiv sau să îl eutanasieze.
- Ministrul Mediului, după ce șeful Salvamont Predeal a fost atacat de o ursoaică: Urșii agresivi trebuie împușcați. Ciolacu cere garduri electrice
- Ursoaica de la Predeal a fost împușcată. Infarctul se pare că i-a salvat viața șefului Salvamont
”România are cea mai mare populaţie de urs brun din Europa, putem să afirmăm că suntem campioni şi în legătură cu modul în care evaluăm toate aceste cifre, însă mai ales în lumina acestui număr, pe care poate că mulţi îl bănuiau. Sunt multe localităţi, sunt multe staţiuni unde urşii au devenit o prezenţă aproape zilnică.
Aşa cum am anunţat şi în trecut, cred că mai ales în ceea ce priveşte tragediile care s-au întâmplat în trecut, suntem obligaţi să venim cu măsuri de intervenţie”, a spus ministrul Mediului, într-o conferinţă de presă.
Mircea Fechet a precizat că, potrivit specialiştilor, efectivul optim pentru populaţia de urs în România este undeva în jurul cifrei de 4.000.
”De la 4.000 la 11.000 sau la 13.000, între cele două cifre există o mare diferenţă. Bineînţeles că nu ne apucăm să luăm măsuri în sensul diminuării populaţiei de urs brun peste noapte, însă în continuare ne interesează statutul de conservare al speciei şi faptul că specia se va afla într-o stare bună de conservare, dar ne interesează la fel de mult şi mai mult decât atât siguranţa cetăţenilor.
Eu cred că în 2025 putem lua decizii mai rapide, folosindu-ne de telefoane, folosindu-ne de grupuri pe WhattsApp sau alte aplicaţii de comunicaţii, folosindu-ne de SMS, folosindu-ne de orice alt instrument care să permită luarea unei decizii rapid, eficient, păstrând, sper eu, până la capăt, acest lucru pe care l-am spus de atât de multe ori, că viaţa omului are întotdeauna prioritate. Nimic nu poate fi mai important decât viaţa oamenilor”, a afirmat Fechet.