Filosoful Mihai Șora vorbește despre tăierea pădurilor din România, care are loc cu complicități administrative și politice, dar și cu resemnarea majorității românilor.
Șora își aduce aminte despre cazul pădurarului ucis anul trecut când a încercat să oprească un transport ilegal și le mulțumește tuturor pădurarilor care au apărat pădurile.
„Am urmărit transmisiunile din Bucovina și am văzut cum, în crucea nopții, oamenii de acolo fac tot ce le stă în putință pentru a opri jaful pădurilor noastre și a-l arăta celorlalți – celor nepăsători, prinși cu grijile vieții sau aflați prea departe pentru a interveni imediat, la fața locului.
Că hoțiile din păduri nu se întâmplă fără complicități administrative și politice este o evidență, – încă una dintre acele evidențe în fața cărora, deși sunt strigătoare la cer, mulți români par a se fi resemnat. Or, ce nu înțeleg cei care – prin indiferență sau tăcere – devin complici cu prădătorii este tocmai faptul că rezistența câtorva oameni cu onoare și conștiință îi salvează și pe ei, cei lași, de la pierzanie. Le sunt infinit recunoscător”, scrie Mihai Șora pe Facebook.
La postarea sa, Șora pune o poză cu un arbore tăiat și spune că încearcă să-și imagineze viețile pădurarilor în timpuri normale.
„Vă mai amintiți de pădurarul Liviu Pop? Tată a trei copii, împușcat cu sânge rece în Maramureș… Dar de toți ceilalți pădurari uciși sau crâncen bătuți de hoții de lemne?
Mă uit la restul acestui copac tăiat acum câteva zile și încerc să mi-l imaginez înalt și întreg, o mândrețe de arbore crescut în atâtea decenii… Cum încerc să-mi imaginez și viețile pădurarilor morți, viețile lor în timpuri normale, printre oameni onești, în mijlocul naturii, în familiile lor rămase acum doar cu durerea și amintirile”, mai scrie Șora.
Citiți și:
Mihai Șora a semnat petiția Declic care cere anchetă corectă în Dosarul 10 August