Granturi de 25.000 de euro pentru soluții de eliminare a carbonului

Se lansează a doua ediție a programului Carbon Removal ClimAccelerator, pentru startup-uri care au ca țintă neutralitatea climatică.
Granturi de 25.000 de euro pentru soluții de eliminare a carbonului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Programul Carbon Removal ClimAccelerator dedicat startup-urilor este lansat într-o nouă ediție, pentru a oferi sprijin profesional și financiar startup-urilor care dezvoltă soluții de eliminare a carbonului.

Inițiativa, unică în Europa, a fost lansată de TU Delft din Olanda, Universitatea din Zurich (ETH) și Climate Innovation Community din Ungaria, cu sprijinul EIT Climate-KIC, printre alții.

La sfârșitul programului, care se va desfășura pe o perioadă de un an, cele mai performante startup-uri vor primi și un grant de 25.000 de euro, care să le ajute să-și pună ideile în practică.

ADVERTISING

Startup-urile care doresc să-și dezvolte ideile revoluționare în domeniu - cu impact atât asupra mediului, cât și asupra mediului de afaceri - se pot înscrie până pe 6 februarie.

Programul hibrid de 12 luni are trei etape și îi va ajuta pe participanți să-și dezvolte ideile, să-și valideze modelul de business, să-și evalueze propriul impact asupra mediului, să crească pe plan internațional și să atragă investiții.

Unii dintre cei mai cunoscuți experți în domeniul eliminării carbonului - inclusiv antreprenori de succes, traineri, investitori și fizicieni – vor furniza cunoștințele necesare, mentorat profesional și coaching în afaceri, pentru a  transforma proiectele în acțiuni de business cu impact real.

ADVERTISING

La finalul fiecărei etape a programului, startup-urile trebuie să prezinte progresul înregistrat pentru a putea trece la următoarea fază.

La sfârșitul programului Carbon Removal ClimAccelerator, participanții care au încheiat întreg programul de un an vor fi eligibili pentru a câștiga 25.000 de euro sub formă de grant.

Mai multe informații despre program și formularul de înscriere pot fi accesate aici: https://cdr-accelerator.com/

KIK_Carbon_Removal_ClimAccelerator_01

Una dintre cele mai stringente probleme legate de combaterea efectelor schimbărilor climatice este reducerea emisiilor de carbon, o țintă susținută de planul Uniunii Europene pentru 2050 cu obiectivele de neutralitate climatică.

ADVERTISING

Dar, pentru realizarea acestui obiectiv, nu este suficientă reducerea sau oprirea emisiilor de carbon; este nevoie și de soluții pentru eliminarea dioxidului de carbon deja prezent în atmosferă, acumulat inclusiv din cauza creșterii activității industriale și agricole.

Cercetările arată că, pentru a menține încălzirea globală la nivelul de creștere de 1,5° Celsius, la nivel global ar trebui captate cel puțin 5 gigatone de dioxid de carbon, în fiecare an, până în 2050.

A doua ediție a programului Carbon Removal ClimAccelerator, o inițiativă comună a TU Delft, ETH Zurich și Climate Innovation Community, își propune să contribuie la rezolvarea acestei probleme. Programul, dedicat startup-urilor europene, este unic pe continent și își propune să ajute la implementarea proiectelor care se concentrează pe eliminarea carbonului.

Climate Innovation Community oferă o platformă de knowledge-sharing și networking tuturor celor care doresc să contribuie la un viitor cu neutralitate climatică prin acțiunile, obiceiurile și interacțiunile lor.

Platforma oferă conținut pentru studenți, profesioniști, antreprenori interesați de inovație și celor interesați de mediu, dar și training și programe de formare, educaționale și de dezvoltare a afacerii.

Comunitatea vine în ajutorul startup-urilor, inovatorilor și persoanelor care doresc să-și valorifice ideile în domeniul greentech.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇