Canada provoacă revolta activiștilor de mediu: S-a plâns de regulile UE de protejare a pădurilor

Canada provoacă revolta activiștilor de mediu: S-a plâns de regulile UE de protejare a pădurilor

Ambasadorul Canadei la Uniunea Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la legislația prin care blocul comunitar combate despăduririle.

Regulamentul UE privind defrișarea va obliga companiile și partenerii comerciali să verifice dacă mărfurile vândute către blocul celor 27 de state sunt „fără defrișări”.

Într-o scrisoare trimisă în noiembrie, Ailish Campbell a arătat că măsurile UE adaugă cerințe "împovărătoare" care vor afecta comerțul dintre Canada și UE, relatează BBC.

Reglementările UE urmăresc limitarea comercializării produselor care au legătură cu defrișările din întreaga lume.

ADVERTISING

În scrisoarea obținută de BBC, Campbell a arătat că țara sa susține obiectivele de reglementare a defrișărilor, dar este "foarte îngrijorată" că unele elemente vor crea bariere comerciale pentru exportatorii canadieni.

Ea a cerut mai multe revizuiri ale reglementărilor, printre care și acordarea unei amânări și o definiție mai clară pentru termenul de "degradare a pădurii", practică despre care activiștii de mediu spun că este răspândită în Canada.

Despădurirea reprezintă pierderea permanentă a unei păduri și înlocuirea ei, de exemplu, cu alternative agricole, precum plantații de cafea dau de soia.

ADVERTISING

Noile reglementări UE vor viza, totodată, degradarea pădurii, care reprezintă erodarea ecosistemului forestier. Printre cauzele principale ale acestui fenomen se numără schimbarea climei sau exploatarea forestieră nesustenabilă. Degradarea forestieră poate avea un impact semnificativ asupra biodiversității și climei.

Activiștii de mediu au calificat drept "revoltătoare" scrisoarea ambasadorului canadian. "Este chiar șocant că (Canada) se opune la astfel de măsuri luate în Europa, pentru protejarea pădurilor rămase în lume", a spus Shane Moffatt, de la Greenpeace Canada.

ADVERTISING

Statele membre UE negociază în prezent textul final al legislației pe care Parlamentul European a adoptat-o în septembrie.

Ailish Campbel a apărat rezultatele Canadei în privința defrișărilor, numind țara sa "un lider mondial în gestionarea pădurilor", cu o rată de despăduriri de 0,02%.

Deși acest nivel este redus, Moffatt spune că scrisoarea ignoră nivelurile mai mari de degradare a pădurilor și impactul aferent asupra vieții sălbatice.

Glenn Hurowitz, șeful organizației de mediu Mighty Earth, arată şi el că renii au fost foarte afectați, numărul lor scăzând semnificativ în ultimii ani.

Practicile Canadei au atras atenția activiștilor de mediu în ultimii ani. În martie, peste 90 de cercetători i-au trimis premierului Justin Trudeau o scrisoare deschisă în care își exprimau îngrijorarea în privința exploatării forestiere industriale din Canada a pădurilor vechi, despre care spuneau că au "valori ecologice unice și de neînlocuit".

Guvernul federal a anunțat că întreprinde "o serie de inițiative pentru a proteja și a restabili natura în Canada”, inclusiv angajamentul de a planta două miliarde de copaci în 10 ani, începând din 2021.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇