Alertă climatică: Groenlanda pierde în fiecare oră 30 de milioane de tone de gheață SONDAJ

Alertă climatică: Groenlanda pierde în fiecare oră 30 de milioane de tone de gheață <span style="color:#990000;">SONDAJ</span>
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Volumul de gheață care se topește în Groenlanda este cu 20% mai mare decât se credea până acum, avertizează cercetătorii.

În fiecare oră, 30 de milioane de tone de gheață din calota Groenlandei ajung în ocean, iar unii oameni de știință se tem că această sursă suplimentară de apă proaspătă care intră în nordul Atlanticului ar putea contribui la dispariția curenților AMOC (AMOC (Atlantic Meridional Overturning Circulation), ceea ce ar avea consecințe grave pentru omenire, relatează The Guardian.

Topirea masivă a gheții în Groenlanda ca urmare a încălzirii globale este cercetată de mai multe decenii. Tehnicile folosite până acum, precum măsurarea înălțimii calotei de gheață sau a greutății sale pe baza datelor despre gravitație, sunt utile în determinarea pierderilor de gheață care ajunge în ocean, ducând la creșterea nivelului mării. Cu toate acestea, datele nu indică restrângerea ghețarilor care se află sub nivelul mării în fiordurile din jurul insulei.

ADVERTISING

Cercetătorii au analizat imaginile din satelit pentru a determina poziția în care se aflau mai mulți ghețari din Groenlanda în fiecare lună, între anii 1985 și 2022 și au observat o pierdere mare și răspândită a gheții, cuantificată în trilioane de tone.

Curenții AMOC sunt deja la cel mai scăzut nivel de activitate din ultimii 1.600 de ani, iar în 2021 oamenii de știință au observat semnele unui punct de cotitură. Un studiu recent a sugerat că dispariția acestor curenți s-ar putea produce până în 2025 în cel mai rău scenariu. O mare parte din calota de gheață a Groenlandei s-ar putea afla la un pas de punctul de cotitură al topirii ireversibile, ceea ce ar avea ca efect o creștere a nivelului mării cu 1-2 metri.

ADVERTISING

Noul studiu, publicat de jurnalul științific Nature, a folosit tehnici de inteligență artificială pentru a cartografia pozițiile a peste 235.000 de ghețari de-a lungul unei perioade de peste 38 de ani, cu o rezoluție de 120 de metri.

Datele au arătat că Groenlanda a pierdut din calota sa o suprafață de aproximativ 5.000 de kilometri pătrați de gheață din 1985, echivalentul unui trilion (o mie de miliarde) de tone de gheață.

Cea mai recentă actualizare a unui proiect care a compilat toate celelalte măsurători le gheții din Groenlanda a descoperit că 221 de miliarde de tone de gheață s-au topit în fiecare an din 2003 încoace. Noul studiu adaugă încă 43 de miliarde de tone pe an, ceea ce înseamnă, în medie, o pierdere totală de 30 de milioane de tone de oră.

ADVERTISING

T.D.

Sondaj:

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇