Situri aborigene străvechi, descoperite sub apă, în vestul Australiei

Situri aborigene străvechi, descoperite sub apă, în vestul Australiei

O echipă de oameni de știință a descoperit primele situri aborigene antice subacvatice. Acestea se află pe fundul apei de mii de ani.

Relicvele, constând inclusiv în unelte de piatră și pietre de șlefuit, au fost găsite în două locuri din regiunea Pilbara, situată în vestul Australiei, în apropiere de Peninsula Burrup, arată Science Alert.

„Pentru mine, aceasta este o descoperire unică în viață. Sunt absolut încântat de faptul că am descoperit ceva despre care nu eram în totalitate siguri că vom găsi. Totuși, am reușit”, a spus arheologul Jonathan Benjamin, care a coordonat cercetarea.

ADVERTISING

Când primii oameni au sosit în Australia, acum 65.000 de ani, nivelul mării era cu 80 de metri mai jos decât în prezent. A continuat să fluctueze, dar a săzut și mai mult pe măsură ce clima se răcea.

În timpul ultimei ere glaciare, acum 20.000 de ani, nivelul mării scăzuse cu 130 de metri față de cum e el în prezent.

În urmă cu 18.000 de ani și până acum 8.000 de ani, Pământul s-a încălzit. Gheața s-a topit, iar nivelul mării a crescut cu 130 de metri, ceea ce a făcut ca suprafața Australiei să se micșoreze cu o treime, ajungând sub ape.

ADVERTISING

Concret, aceasta a fost redusă cu 2 milioane de kilometri pătrați. Așa au ajuns sub apă și aceste situri. La momentul când au fost acoperite de apă, siturile aveau deja peste 7.000 de ani, arată cercetarea.

Deep History of Sea Country: Investigating the seabed in Western Australia

Vezi și Probabil cea mai veche așezare vikingă cunoscută, descoperită în Islanda

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇