În urmă cu aproximativ 3.600 de ani, o rocă spațială, care se îndreapta spre Terra cu viteza de 61.000 km/h, a explodat la circa 4 kilometri deasupra solului. Explozia, de 1.000 de ori mai puternică decât bomba atomică de la Hiroshima, a șters de pe fața Pământului un vechi oraș din Orientul Mijlociu, numit Tall el-Hammam.
Nu doar că l-a nimicit total, clădiri, oameni și animale, dar hainele și lemnul au luat imediat foc, iar săbiile, sulițele, cărămizile și ceramica au început să se topească. Se crede că temperatura aerului a crescut rapid la peste 2.000 de grade Celsius. Aproape imediat, întregul oraș a fost cuprins de flăcări.
Câteva secunde mai târziu, s-a pornit un vânt care bătea cu 1.200 km/h, mai puternic decât cea mai gravă tornadă înregistrată vreodată, demolând fiecare clădire. Niciunul dintre cei 8.000 de oameni sau animale din oraș nu a supraviețuit, relatează Science Alert.
Un minut mai târziu, explozia a lovit și orașul biblic Ierihon, aflat la 35 de kilometri vest de Tall el-Hammam. Zidurile orașului au căzut și totul s-a făcut scrum.
Ce s-a întâmplat atunci abia acum a ieșit la iveală. De ani buni arheologii tot scot la lumină rămășițe ale orașului. Stratul de cărbune, cenușa, cărămizile topite și ceramica topită, de aproximativ 5 metri grosime, au pus oamenii de știință pe gânduri, dându-și seama că nu a fost vorba nici de un cutremur, nici de erupția unui vulcan și nici de vreo calamitate a naturii.
Citește și Descoperire pe asteroidul Bennu: au fost identificate molecule organice necesare vieții
Ani de cercetări au dus la această concluzie. Cu ajutorul simulărilor pe calculator, oamenii de știință au ajuns la concluzia că în spatele dezastrului de la Tall el-Hammam a fost un mic asteroid, asemănător cu cel care a doborât 80 de milioane de copaci în Tunguska, Rusia, în 1908.
Practic, e vorba despre o versiune mult mai mică a asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor, în urmă 65 de milioane de ani.
Experimentele cu cuptoare de laborator au arătat că ceramica și cărămizile de la Tall el-Hammam s-au lichefiat la temperaturi de peste 1.500 grade Celsius (suficient pentru a topi un automobil în câteva minute).
Distrugerea orașului este cunoscută ca povestea Sodomei biblice, în Biblie descriindu-se devastarea unui oraș de lângă Marea Moartă, când pietre și foc au căzut din cer.
Vezi și Ce șanse sunt ca un asteroid să lovească Pământul, la finalul anului