Diamante crescute în laborator în numai 150 de minute. Cum e posibil

Diamante crescute în laborator în numai 150 de minute. Cum e posibil
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Despre diamantele cultivate sau crescute în laborator se tot vorbește de ceva vreme. Dar cum se obțin acestea și în cât timp, în condițiile în care natura reușește să creeze așa ceva în miliarde de ani?

Iar răspunsul este că diamantele se obțin mai repede decât ai crede. O nouă tehnologie permite obținerea acestora în doar 150 de minute, conform Fortune, care detaliază și metoda.

Cercetătorii au creat un amestec de galiu, fier, nichel și siliciu, apoi l-au montat într-o cameră de grafit care a încălzit și apoi răcit metalul, expunându-l în același timp la un mix de gaz metan și hidrogen. Atomii de carbon din gazul metan s-au infiltrat în metalul topit, devenind astfel, practic, „semințele” diamantelor.

ADVERTISING

Fragmentele de diamant au început să apară după doar 15 minute, iar „o peliculă de diamant aproape continuă a fost formată” după 150 de minute, descriu cercetătorii procesul de ”creștere” a diamantelor în laborator.

Această nouă modalitate este chiar mai rapidă decât metodele actuale de cultivare în laborator, care pot dura până la câteva luni.

În primele trei luni ale acestui an, 13,5% dintre bijuteriile cu diamante vândute în SUA au fost realizate cu pietre crescute în laborator, explică Edahn Golan, analist în industria diamantelor.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, astfel de pietre sunt tot mai căutate de către tineri, datorită faptului că prețurile sunt mai mici (cu 80% mai ieftin decât un diamant natural) și pietrele mai mari. În plus, pentru astfel de consumatori sustenabilitatea este importantă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇