Descoperire făcută accidental despre caracatițe. Cum percep ele lumina

Descoperire făcută accidental despre caracatițe. Cum percep ele lumina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Caracatițele pot „vedea” lumina cu brațele lor, chiar și atunci când ochii le sunt învăluiți în întuneric, au descoperit oamenii de știință. Atunci când brațele caracatițelor detectează lumină, creatura își retrage tentaculele, apropiindu-le de corp.

Având în vedere că, în general, caracatițele nu au un simț dezvoltat al locului în care se află corpul lor, acest comportament instinctiv complex ar putea ajuta la protejarea tentaculelor și – nu numai – de prădătorii pe care altfel nu i-ar putea simți, sunt de părere cercetătorii.

ADVERTISING

Descoperirea a fost făcută din greșeală de către cercetătorii israelieni. „Foloseam o lanternă foarte puternică și, atunci când iluminam vârful brațelor, caracatița se retrăgea mereu. A fost foarte surprinzător. Ne-am adaptat experimentul pentru a explora acest comportament după ce am aflat că nimeni nu l-a mai descris până acum”, a explicat Tal Shomrat, de la Centrul Academic Ruppin din Israel, conform Live Science.

După ce au stabilit că brațele caracatițelor pot simți și reacționa la lumină, următorul pas a fost explorarea a ce anume controlează această reacție. Este un simplu reflex controlat de neuroni ori celule nervoase speciale din brațe sau este controlat de creier?

ADVERTISING

Pentru a răspunde la această întrebare, cercetătorii au desfășurat experimente suplimentare. Mai întâi, au iluminat diferite regiuni din brațele caracatiței pentru a stabili regiunea cea mai sensibilă la lumină. Au descoperit că vârful brațelor este cea mai sensibilă zonă.

Apoi, oamenii de știință au iluminat brațele mai multor caracatițe anesteziate. Dacă reacția la lumină era în totalitate bazată pe un reflex local, reacția ar putea avea loc și în cazul unei caracatițe în stare de inconștiență.

ADVERTISING

Cu toate acestea, deși cromatoforii (niște pigmenți aflați în piele, care își schimbă culoarea în prezența luminii) au reacționat la lumină, brațele nu s-au retractat.

Atunci când oamenii de știință au tăiat mușchii de la baza brațelor, asta a eliminat și retragerea brațelor. Puse laolaltă, studiile sugerează că brațele simt lumina, apoi trimit un mesaj la creier prin nervii din mușchi, iar creierul îi spune caracatiței să-și miște brațele – e concluzia oamenilor de știință.

Citește și O caracatiță rară, cu 9 brațe, a fost prinsă în largul Japoniei. Nu Fukushima e de vină!

„Comportamentul este atât de evident și robust. Este interesant faptul că nimeni nu l-a mai descris până acum. Acum, următorii pași vor fi investigarea evoluției și scopului comportamentului”, a declarat și Nir Nesher, și el implicat în studiu, de la același Centru Academic Ruppin din Israel.

Vezi și Comportamentul abuziv al caracatițelor față de pești. Pur și simplu, îi pocnesc, adesea gratuit (Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇