Programare de la 6 ani? De ce interacțiunea cu tehnologia, de la vârste cât mai fragede, este extrem de utilă

Programare de la 6 ani? De ce interacțiunea cu tehnologia, de la vârste cât mai fragede, este extrem de utilă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Distracție, jocuri și roboți programabili, așa arată școala pentru unii copii, inclusiv pe timp de vară.

Deși efortul financiar nu este de neglijat, unii părinți au realizat deja că viitorul se învârte în jurul tehnologiei, iar cei mici ar trebui să fie pregătiți să utilizeze responabil tehnologia.

Așa s-a născut și proiectul MindHub, o școală care are sedii deja în nouă țări și un business care nu și-a pierdut din avânt, nici măcar în pandemie.

Cum reușește un copil de la 6 ani să învețe robotică și cât de important este să-i împrietenim pe ce mici cu tehnologia într-un mod inteligent, ne spune Polly Yankova, fondator MindHub, o rețea internațională de școli de cursuri de programare pentru copii și adolescenți.

roboti-MindHub_2

Cum s-a născut proiectul MindHub?

În 2015, MindHub era doar o idee, dar era ceva de care simțeam că avem nevoie cu toții ca părinți, precum și un serviciu care nu era încă dezvoltat pe piață.

Eu și cofondatorul acestui business știam că trebuie să începem ceva de impact, care să aibă și un scop - să creăm o rețea de locuri care să-i învețe pe copiii noștri abilități valoroase - atât practice, cât și tehnice - și să-i pregătim pentru joburile viitorului.

ADVERTISING

Eu sunt profesionist în domeniul dezvoltării afacerilor - ca formare, dar am simțit dintotdeauna că menirea mea este să fiu profesor.

Cu MindHub, pot spune că am găsit modul cel mai bun de a îmbina profesia cu pasiunea mea.

Cum ați reușit să vă descurcați în pandemie?

Nu este o surpriză faptul că 2020 a fost un an cu multe provocări pentru noi toți. Pur și simplu a trebuit să ne adaptăm rapid și să găsim o modalitate de a îmbrățișa noul normal, rămânând, în același timp, flexibili și versatili.

Din fericire, am reușit să ne adaptăm întregul curriculum pentru a susține cursuri online care să răspundă nevoilor copiilor și părinților lor, iar aceștia să profite din plin de timpul lor acasă. Astfel, copiii au avut șansa, înainte de toate, să dobândească abilități digitale.

Suntem bucuroși să confirmăm că am reușit să ne păstrăm business-ul la același nivel, dar și că partenerii noștri români au crescut numărul de cursanți și s-au folosit de context pentru a-și dezvolta afacerile și în online.

Mai mult, familia MindHub s-a răspândit în orașe noi: Craiova, Constanța și Baia Mare. Până la sfârșitul anului 2021, sperăm să adăugăm șapte locații noi în România!

ADVERTISING

Acestea fiind spuse, pentru a răspunde la întrebarea despre cum am reușit să facem acest lucru, trebuie să vă spun că am acceptat, pur și simplu, provocările care ne-au ieșit în cale.

Industria în care lucrăm și abilitățile pe care ne propunem să le dezvoltăm sunt cu adevărat importante pentru viitorul copiii noștri.

Iar cursurile noastre dezvoltă o serie de competențe și abilități diverse, care sunt necesare pentru succesul profesional și personal al acestora pe termen lung. 

Tot ce am făcut până acum a fost rezultatul unor investiții considerabile de timp, efort și muncă în echipă. 

jocuri-MindHub
Foto: MindHub

Cum vedeți trecerea la online și ce a reprezentat noua ordine pentru voi? Un avantaj? Sau o pierdere?

Nu avem altă opțiune decât să privim acest lucru ca pe o oportunitate. Provocări vor apărea mereu, dar modul în care alegem să le abordăm este ceea ce contează cu adevărat.

Pandemia a fost un șoc pentru toate sistemele educaționale din întreaga lume și a trebuit să învățăm cum să ne adaptăm și să permitem tehnologiei să devină parte a rutinei noastre zilnice (inclusiv dacă ne raportăm la întâlniri online, cursuri online sau la modul în care alegem să ne păstrăm interesul în timp ce suntem la distanță etc.).

ADVERTISING

România, la fel ca Bulgaria, s-a confruntat cu o lipsă de resurse, cursuri neadaptate pentru online, fără conținut, care să atragă atenția și, din păcate, cu o rată scăzută de prezență în clasă.

Cu toate astea, cursurile MindHub au fost concepute pentru a fi interesante chiar și pentru cei mai mici copii din program.

Mentorii noștri sunt în permanență conectați la cursanți, le monitorizează îndeaproape performanța și proiectele, ceea ce a făcut ca trecerea la online să se desfășoare fără probleme.

Forma noastră de educație este necondiționată și a fost așa chiar înainte de COVID-19, deci diferă de abordarea din școlile de stat, și ne permite să avem succes în continuare în dezvoltarea cursanților.

Trebuie să recunosc că nu e ușor să păstrezi interesul copiilor din fața unui monitor, dar aceasta a fost o altă provocare pentru care a trebuit să găsim soluții.

Tocmai de aceea, atât noi, cât și mentorii MindHub am învățat tehnici noi de predare și am încorporat diferite modalități interactive pentru a le menține atenția copiilor.

O provocare mai mare a fost să schimbăm percepția părinților, care dezamăgiți de experiența predării online din unele școli publice, au fost sceptici să-și înscrie copiii la cursurile noastre.

Însă, odată ce au participat la lecțiile demonstrative gratuite, s-au convins că pot avea încredere în modul nostru de a aborda cursurile online. Tot anul 2020 a fost un pariu, dar cred că am reușit să-l câștigăm.

cursant_3
Foto: MindHub

Cât investesc părinții anual pentru a le asigura celor mici accesul la competențele viitorului?

Credem cu tărie că școlile și profesorii români trebuie să pună din ce în ce mai mult accent pe utilizarea tehnologiei într-un mod pozitiv.

Inevitabil, tehnologia face parte din viața noastră de zi cu zi și este firesc ca toți copiii să fie pregătiți să o gestioneze în beneficiul lor și al celor din jur.

Cred că, acum mai mult ca oricând, părinții încep să realizeze toate aceste lucruri, nu numai în România, ci în întreaga lume. Din acest motiv și business-ul nostru se dezvoltă.

Și pentru acei părinți care nu sunt încă siguri dacă vor să-și înscrie copiii la cursurile noastre, organizăm din ce în ce mai multe lecții demonstrative.

Mai mult, îi invităm la cursuri în locațiile noastre, pentru a-i ajuta să descopere impactul pe care tehnologia îl are asupra noastră, a tuturor, înțelegând, în același timp, modul în care copiii pot beneficia de ea.

Astfel, părinții sunt pregătiți și bucuroși să investească, mai ales datorită unui motiv atât de puternic ca viitorul copiilor lor.

curs-MindHub_2
Foto: MindHub

Ce fac copiii care se înscriu la cursurile de IT? Mai ales cei mici, ce învață ei?

Fiecare dintre programele noastre sunt împărțite pe intervale de vârste și gândite pentru a se potrivi complet fiecărei etapei de dezvoltare în care se află copiii.

Știm cum să abordăm tineri de toate vârstele și să le prezentăm lecțiile în mod cuprinzător.

Ne propunem să dezvoltăm un set de competențe importante pentru fiecare copil, încă de la o vârstă fragedă.

Cursurile sunt concepute pentru a-i învăța pe copii cum să utilizeze cel mai bine tehnologia, într-un mod sănătos.

Combinând teoria și practica, îi ajutăm să-și dezvolte gândirea critică, abilitățile de analiză, creativitatea, productivitatea și responsabilitatea, concentrându-ne, totodată, asupra alfabetizării tehnologice.

Mai mult, ei își exersează și dezvoltă și cunoștințele de limbă engleză, pentru că utilizează IDE-uri (medii integrate de dezvoltare software) și scriu cod în limba lui Shakespeare.

De asemenea, își dezvoltă propriile jocuri și învață limbaje de programare precum Python și JavaScript încă de la vârsta de 10 ani.

Pentru cei mai mici dintre cursanții noștri, începând cu vârsta de 6 ani, pregătim diferite module care îi ajută să treacă de la rezolvarea unor task-uri logice, la noțiunile de bază în programare.

Ce anume presupun aceste cursuri? Distracție, jocuri, roboți programabili, interacțiuni educaționale și multe activități sociale și de învățare. Deci, pentru a răspunde la întrebare – nu, nu sunt prea mici pentru aceste cursuri. Dimpotrivă, îi ajută să-și dezvolte competențele.

cursant
Foto: MindHub

Cât e de important să învețe să codeze încă de la vârste fragede?

Este foarte important. Cursurile noastre nu se axează doar pe programare.

Se concentrează și pe a învăța copiii cum să profite la maximum de tehnologia disponibilă, cum să se pregătească pentru ceea ce urmează și cum să gândească logic.

Cred că tot mai mulți oameni ar trebui să înțeleagă că joburile viitorului se vor învârti în jurul utilizării responsabile a tehnologiei, iar copiii trebuie să fie pregătiți pentru a face acest lucru într-un mod sigur.

Interacțiunea cu tehnologia, de la vârste cât mai fragede, este extrem de utilă. Este la fel precum învățarea limbilor străine - cu cât mai devreme, cu atât mai bine.

jocuri-clase-MindHub-1
Foto: MindHub

Începând cu 5 iulie a.c., MindHub dă startul celei de-a 6-a ediții (la nivel internațional) a Taberei Școala de Vară, adresată copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 6-11 ani, pasionați de tehnologie. Tabăra cuprinde module axate pe diverse tematici, ce se pot derula, la alegere, timp de una, două, trei sau patru săptămâni. Programele Școlii de Vară vor fi organizate în aproape toate centrele Mindhub din țară, mai exact în: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța, Craiova și Șimleul Silvaniei.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇