Într-un an în care tot mai mulți români caută o casă mai potrivită, un nou business înflorește

Ce este brokerajul imobiliar în regim de franciză
Într-un an în care tot mai mulți români caută o casă mai potrivită, un nou business înflorește
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pandemia a adus cu sine era work from home, cu toate plusurile și minusurile sale. Oamenii au realizat cât de importantă este casa în care locuiesc și tot mai mulți au apelat la brokerii de credite pentru împrumuturi ipotecare, pentru a achiziționa imobile spațioase care să le îndeplinească toate nevoile.

În acest context, brokerajul de credite a devenit o afacere profitabilă, iar un jucător-cheie de pe piață a decis că este momentul să se dezvolte în regim de franciză.

”În domeniul bancar, a fi broker de credite în sistem de franciză înseamnă să lucrezi pentru majoritatea băncilor și IFN-urilor din România și astfel să creditezi o plajă vastă de clienți, având posibilitatea de a înregistra câștiguri financiare nelimitate, chiar de zeci de mii de euro lunar”, explică Valentin Anghel, CEO & Founder, AVBS Credit pentru spotmedia.ro.

De fapt, chiar compania sa ar urma să înregistreze în 2021 o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro realizată din intermedierea a peste 100 de milioane de euro credite.

Pentru început, aș vrea să povestiți câte ceva despre dumneavoastră și experiența dumneavoastră profesională.

Mă numesc Valentin Anghel, am 41 de ani, sunt CEO & Founder AVBS Credit și membru în Consiliul Director al Asociației Române a Brokerilor de Credite (A.R.B.C.). Studiile de specialitate, experiența practică în afaceri, viziunea, perseverența și adaptabilitatea, profesionalismul și plăcerea de a ajuta oamenii să obțină soluții de finanțare potrivite contextului lor financiar, m-au ajutat să conduc AVBS Credit în topul marilor companii din domeniul brokerajului bancar. 

ADVERTISING

Când și cum s-a născut business-ul AVBS Credit?

În 2002, pe când aveam doar 22 de ani, m-am angajat într-un notariat din București și, fără a avea studii de specialitate, am devenit în scurt timp Secretar Delegat și un angajat valoros al societății.

După 5 ani de activitate, lucrând cu mii de clienți, am observat că oamenii aveau obiective și visuri importante, însă sistemul bancar era destul de rigid, iar românii aveau nevoie de ajutor ca să își îndeplinească planurile.

Astfel, am identificat în România nevoia unui serviciu complet de intermediere credite care să le faciliteze oamenilor finanțările optime, în cele mai bune condiții. 

În concluzie, n-am stat prea mult pe gânduri și am renunțat la slujba sigură, pe care o stăpâneam perfect și care îmi asigura un trai decent, și am decis să înființez compania de brokeraj bancar, AVBS Credit, în luna mai a anului 2007, exact într-o perioadă în care România trecea printr-o lipsă acută de specialiști în domeniul intermedierii creditelor.

Chiar dacă în Europa și în Statele Unite, brokerajul bancar era încă de atunci un pilon important în piața economică, în țara noastră, acest serviciu era complet necunoscut, însă deosebit de necesar pentru români. 

ADVERTISING

Care a fost investiția inițială și cum au evoluat lucrurile până acum?

Investiția inițială a fost de aproximativ 40.000 euro, economiile pe care le făcusem ca angajat în notariat.

Am înființat firma și un birou, mi-am format o mică echipă de încredere, m-am implicat 100% pentru a suda relații și parteneriate strategice cu câteva bănci importante din România, am demarat acțiuni de marketing creative pentru a atrage clienți cărora să le ofer cele mai bune servicii de brokeraj bancar, iar când rezultatele au început să apară, a lovit criza financiară din 2008. 

În perioada 2008 – 2009, am întâmpinat mari dificultăți financiare, însă nu am renunțat la visul meu.

Am mers înainte, am inventat și reinventat tot ceea ce se putea pentru a menține firma în picioare, am făcut sacrificii, iar intuiția mea s-a adeverit la sfârșitul anului 2009, atunci când lucrurile au intrat pe un făgaș normal, începând ascensiunea AVBS Credit. 

Astăzi, echipa AVBS Credit este formată din zeci de brokeri de credite francizați, care intermediază toate tipurile de credite pentru persoane fizice și juridice, de la 30 de parteneri bancari și non-bancari. Rețeaua de francize AVBS Credit se regăsește în peste 20 de orașe din România și, în decursul a 14 ani de activitate, a intermediat credite de peste 350 milioane de euro. 

ADVERTISING

Față de 2020, în 2021, preconizăm dublarea vânzărilor, o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro realizată din intermedierea a peste 100 de milioane de euro credite.  

Anul 2020 va intra în istorie, a fost un an care ne-a schimbat fundamental. Ce investiții mai fac românii, în acest context?

Chiar dacă în 2020 am fost în plină pandemie, românii au accesat cu ajutorul brokerilor din Asociația Română a Brokerilor de Credite împrumuturi de peste 400 de milioane de euro.

Creșterea față de 2019 a fost de aproape 30%, iar împrumutul preferat al oamenilor a fost creditul ipotecar.

Din totalul creditelor intermediate în 2020, 80% au fost credite ipotecare deoarece în contextul pandemiei, românii cu venituri medii și mari au achiziționat locuințe care să le asigure un confort sporit și un spațiu generos pentru a-și desfășura de acasă activitățile familiale, profesionale, școlare și așa mai departe. 

În primul trimestru al anului 2021, volumul creditelor ipotecare intermediate de AVBS Credit s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut.

Așadar, brokerajul bancar continuă pe un trend ascendent, iar un număr din ce în ce mai mare de români continuă să apeleze la brokerii de credite pentru împrumuturi ipotecare potrivite lor, pentru a achiziționa imobile spațioase care să le îndeplinească toate nevoile.

Ce planuri aveți pentru AVBS Credit? Spuneți-ne mai multe despre dezvoltarea în regim de franciză.

Rețeaua AVBS Credit este în plină expansiune și vizăm ca până la sfârșitul anului 2021 să însumăm peste 100 de francize, în cele mai importante orașe din România, în cadrul cărora să activeze cei mai buni specialiști din domeniul financiar-bancar.

În același context al pandemiei, băncile din România au accelerat procesul de restructurare, au închis zeci de agenții și sucursale teritoriale și au investit puternic în digitalizare și în canalele de vânzări alternative, adică în parteneriatele cu brokerii de credite.

Astfel, specialiștii bancari rămași fără job au făcut saltul de la statutul de angajați, la cel de antreprenori, devenind astfel brokeri de credite în sistem de franciză. 

Practic, acești experți în creditare s-au reinventat și au ales să își continue activitatea în care s-au format, devenind antreprenori și bucurându-se de toate privilegiile profesiei de broker de credite, lucrând cu un număr mare de clienți și având un portofoliu cu peste 150 de produse de creditare. Iată aici mai multe detalii despre franciza AVBS Credit.  

Ce sfaturi aveți pentru oamenii din sistemul bancar care și-ar dori o nouă formă de evoluție profesională?

Indiferent de domeniul de activitate, oamenii trebuie să își urmeze visurile cu determinare, încredere și forță. Și cel mai important, fără frică!

Ca să te bucuri de libertate deplină, mai ales pe plan profesional și financiar, trebuie să devii stăpânul propriei tale vieți, chiar dacă acest lucru înseamnă să renunți la confortul unui job stabil. Când muncești cu plăcere și dedicare, rezultatele nu vor întârzia niciodată să apară. 

În România zilelor noastre, cel mai sigur business este acela în sistem de franciză.

Franciza presupune să fii liderul unui business pe care îl primești la cheie și care deja și-a dovedit succesul și eficiența.

În domeniul bancar, a fi broker de credite în sistem de franciză, înseamnă să lucrezi pentru majoritatea băncilor și IFN-urilor din România și astfel să creditezi o plajă vastă de clienți, având posibilitatea de a înregistra câștiguri financiare nelimitate, chiar de zeci de mii de euro lunar.

Dar pentru studenții de la facultățile cu profil economic?

Profilul economic este ușa care deschide calea banilor. Știința banilor poate fi stăpânită doar prin curaj și dedicare, învățând de la cei mai buni și aplicând cu asumare.

Atunci când transformi activitatea profesională în vocație, singura limită este cerul. 

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇