RMN al industriei IT din România - măsuri pentru o creștere rapidă de peste 9 miliarde de euro

Impactul industriei de software și servicii IT în economia României - studiu ANIS
RMN al industriei IT din România - măsuri pentru o creștere rapidă de peste 9 miliarde de euro

V-ați întrebat care este impactul real al industriei de software și servicii IT în economia României, cum se face în alte țări și cum ar trebui făcut și în România, dacă vrem să ajungem și noi la nivelul din Silicon Valley sau măcar de la Budapesta sau Praga?

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) a prezentat, miercuri, rezultatele studiului „Impactul industriei de software și servicii IT în economia României”, realizat de Roland Berger, pentru a răspunde la aceste întrebări și la multe altele.

O radiografie în profunzime a industriei de software și servicii, un RMN al industriei.

Mihai Matei, președinte ANIS România

Scutirea actuală de taxe pentru IT este un avantaj competitiv

Industria IT crește acum în România mai mult decât în țările din regiune, dar competitivitatea noastră se va eroda și vom vedea brain drain (migrația creierelor - n.red.), dacă dispare reducerea de taxe pentru angajații din acest sector, așa cum se vehiculează. Costurile cu personalul vor converge către media regiunii. Viteza de creștere a industriei se va stabiliza în acest caz la media regională, spune președintele ANIS, Mihai Matei.

ADVERTISING

România va pierde 5,3 miliarde de euro până în 2025, dacă se elimină scutirea de taxe. Dacă nu se elimină și se și stimulează suplimentar, vom vedea o creștere de peste 9,1 miliarde de euro, în același interval. Diferența de la scenariul pesimist la cel optimist este de aproape 15 miliarde de euro.

Dacă sunt eliminate scutirile fiscale, România va deveni necompetitivă în regiune, oamenii vor pleca și industria va scădea. Dacă se păstrează scutirile și se ajută mai mult acest sector, avem potentialul de a deveni un hub regional de tehnologie.

În contextul PNRR, este o oportunitate istorică pentru România de a face tranziția de la o țară bazată pe outsourcing la una bazată pe inovare, mai spune Mihai Matei, președintele ANIS.

foto

Să nu stricăm ceva care merge bine

Fostul premier Florin Cîțu, președintele PNL, a fost prezent la eveniment și a declarat că este mai bine să nu stricăm ceva ce deja merge bine, în primul rând, apoi să vedem ce putem îmbunătăți.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

El este de părere că Guvernul ar trebui să se abțină de la suprataxarea unui „campion” al economiei, care s-a ridicat fără ajutorul statului.

Punctul său de vedere a fost împărtășit și de Alexandru Petrescu, consilier pe IT&C la Ministerul Finanțelor, care a apreciat pozitiv introducerea acestei reduceri de taxe pentru angajații din industria software și IT.

Peste 100.000 de angajați din IT au beneficiat de scutirea de impozit în 2020.

Măsuri concrete de susținere pentru industria software și IT

Alexandru Lăpușan, vicepreședintele ANIS, a prezentat și un set de măsuri concrete de susținere pentru industria software și IT, inclusiv pe zona de educație și inovare, care sunt complementare menținerii reducerii actuale de taxe pentru angajați.

El a punctat că, în scenariul optimist de creștere, sectorul s-ar putea ridica până la 6,5% din PIB și o contribuție generală în economie de peste 10%.

ADVERTISING

Printre măsurile cu impact pe termen lung se numără încurajarea cercetării și inovării, pentru a trece de la outsourcing la dezvoltare de proprietate intelectuală. Totul începe cu educația, unde rezultatele se văd peste ani.

De asemenea, trebuie să adresăm problema forței de muncă, pentru că avem „brain drain”. Pentru aceasta, trebuie să rezolvăm problemele legislative, care blochează utilizarea unor deduceri. Companiile românești să fie stimulate să dezvolte software, să eliminăm „nevoia de patalama”, cu referire la Corpul Experților.

Apoi, să ne uităm și la țările din jur, să creștem deductibilitatea și să rezolvăm problemele din Codul Fiscal, unde sunt neclarități. Să simplificăm pe cât se poate. De exemplu, proiectele de software românesc care obțin un patent să poată accesa mai ușor aceste deduceri.

O altă măsură importantă se referă la plafonarea contribuțiilor sociale pe maxim trei salarii brute pe economie. Cei care aduc valoare în companii trebuie ținuți în țară, spune Alexandru Lăușan. În compensare, vor trebui luate măsuri de protecție socială.

Vicepreședintele ANIS a vorbit și despre simplificarea programelor ESO, de participare a angajaților cu acțiuni la firmele la care lucrează (noi clase de acțiuni), o practică standard în SUA, dar și în țările competitive din regiunea noastră.

Foarte importante vor fi atragerea specialiștilor din alte țări și readucerea în țară a specialitilor români care au plecat, prin stimulente și sprijin pentru cei care angajează acești oameni.

De asemenea, companiile private trebuie să participe la programe de instruire și recunoaștere a diplomelor, trebuie întărite parteneriatele cu mediul academic.

Finanțări post absolvire pentru programe de educație privată în IT, cum ar fi deducerea cheltuielilor de formare din impozitul pe profit în primul an de angajare.

Nu în ultimul rând, este necesară sustinerea companiilor în angajarea și recalificarea personalului din alt domeniu prin acordarea de stimulente fiscale, a mai punctat vicepreședintele ANIS România.

lapusan

Ideile principale ale studiului:

  • Avem o creștere a industriei de 1,2 ori mai mare decat a regiunii;
  • Avem a treia cea mai mare bază de specialiști din IT din regiune, dar trebuie să-i facem să rămână;
  • Avem deficit de cel puțin 10.000 de angajați în IT;
  • Avem cea mai mică densitate a companiilor față de regiune;
  • România este axată încă pe outsourcing, nu pe inovare;
  • Se remarcă o performanță mai scăzută în inovație, iar ANIS și-a făcut o prioritate din a schimba asta.

Evenimentul de lansare poate fi urmărit mai jos:

Evenimentul are loc la Palatul Parlamentului și se bucură de prezența unor reprezentanți ai autorităților centrale și înalți oficiali, constituind un prilej de a discuta importanța unor politici publice strategice în contextul regional.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇