Evoluăm în digital sau ne întoarcem la zona de confort?

Evoluăm în digital sau ne întoarcem la zona de confort?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ultima jumătate de an pare că a fost un proof of concept pentru majoritatea companiilor care chiar şi acum sunt reticente în adopţia digitalului.

Perioada pe care o traversăm în continuare ne arată tot mai mult că trebuie să privim digitalizarea ca pe o etapă naturală în maturizarea unui business şi nu doar ca pe un plan de contingenţă. 

Multe companii au avut de luat decizii importante pentru a traversa perioada de izolare.

În timp ce brandurile mari poate au avut suficiente pârghii pentru transformare, când vine vorba de business-urile mici şi mijlocii, lucrurile au stat puţin diferit.

Unele au suferit o transformare temporară, altele şi-au accelerat procesele şi au ajuns într-un punct pe care probabil îl plănuiau în viitorul apropiat. 

ADVERTISING

Întoarcerea în offline, întoarcerea la confort

Decizia de întoarcere în offline, odată ce pare că lucrurile încep să se normalizeze, este una pripită şi caracteristică celor care nu au testat în perioada ce a trecut tot potenţialul pe care business-ul lor îl poate avea într-o formulă diferită. 

Am văzut, în contextul migrării de urgenţă din primăvară, multe iniţiative de ajutorare a celor care, din lipsă de resurse sau know-how, nu au reuşit să facă singuri acest pas.

Cred că este singurul impediment real în calea transformării: lipsa de resurse. Şi unul invocat destul de des atunci când decizia a fost una de întoarcere la zona de confort. 

ADVERTISING

Din păcate, chiar şi aşa, nu toţi cei care au avut la îndemână această opţiune au şi profitat de ea. Unele iniţiative pro-bono lansate în acea perioadă nu au primit nici până azi cereri de migrare în digital pe partea de vânzări, de exemplu.

Ceea ce mă face să cred că uneori, lipsa de resurse poate fi şi o scuză pusă în locul faptului că business-ul respectiv nu are pe lista de priorităţi o astfel de mişcare, nici măcar în viitorul îndepărtat.

Pe de altă parte, tendinţa de întoarcere la tradiţional este dictată şi de o temere în gestionarea volumului mare de informaţii pe care îl putem extrage din online.

ADVERTISING

Cu cât stăm mai mult în acest mediu cu atât ne dăm seama că totul e foarte mult despre oameni, valoarea reală fiind adusă de consumatorii care adoptă un journey complet în digital, care sunt critici, curioşi şi information-driven.

Totuşi, ei au nevoie de o infrastructură pentru a furniza aceste informaţii şi de cineva dispus să asculte. 

80% din procesele de cumpărare încep în digital

Reîntoarcerea la tradiţional după o perioadă de testare pe digital poate semnala, în acest context, şi o renunţare la customer centricity (în forma pe care o oferă digitalul).

Companiile care rămân în cutumele tradiţionale pentru prea mult timp ajung mai greu la realizarea că nu poziţionarea lor dictează tendinţa de cumpărare, ci comportamentul consumatorului, care e extrem de flexibil şi versatil mai ales în perioade de criză.

Ştim deja că 80% din procesele de cumpărare încep în digital, iar dacă intrăm într-o perioadă de recesiune, datele vor deveni cu atât mai importante. În această situaţie, ultimul loc în care ne vom dori să fim e în ceaţă.  

Cred că digitalul este un mindset mai mult decât un mod de a face lucruri. Iar ca să faci o adaptare completă, trebuie să schimbi şi nişte mentalităţi, comportamente sau să apelezi la valorile pe care un business a fost construit.

De Alina Ioana Petrea, Digital Strategist la Grapefruit

www.paulpadurariu.ro © 2017 Paul Padurariu
Foto: Alina Ioana Petrea/ www.paulpadurariu.ro © 2017 Paul Padurariu

Citește și:

Se fac primii pași în lupta cu munții de dosare din instanțe. Cum se va face digitalizarea Justiției - Interviu cu ministrul Cătălin Predoiu

Digitalizarea Justiției, urgență de grad zero: ”Noi încă trăim în secolul hârtiilor. Modificările legislative se pot face într-o noapte” - Interviu cu judecătorul Cristi Danileț

A creat o platformă de un milion de euro pentru ca niciun român să nu mai caute ajutor în construcții pe OLX


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇