Decizia Kievului de a interzice, miercuri, sărbătorirea publică a Zilei Independenței arată că revenirea la normal în capitala Ucrainei, de când rușii au fost înfrânți în încercarea lor de a captura orașul, este aparentă.
Străzile, magazinele și restaurantele sunt pline de viață, comerțul a revenit la nivelul de dinainte de război, localnicii au mers pe plaje în căldura lunii august și au avut loc doar două atacuri cu rachete în capitală de la sfârșitul lunii aprilie, făcând luptele să pară îndepărtate, scrie The Guardian.
Dar această normalitate este înșelătoare: nu sunt greu de găsit dovezi ale războiului, oriunde te uiți. Chiar dacă orașul nu ar trebui să găzduiască refugiați interni, pentru că nu este considerat complet sigur, există 140.000 de ucraineni din alte orșe veniți aici.
Unii fără venituri se adună la centrele de distribuție ale Crucii Roșii, unde primesc alimente și pachete cu medicamente.
”Câștig într-o lună cât câștigam în 2 zile”
Tetiana Goienko, șeful Crucii Roșii din Kiev, a declarat că „deși Kievul nu ar trebui să găzduiască persoane strămutate, nu le poate alunga”. Viața în capitală este scumpă, iar sprijinul financiar este mic. Este greu să găsești și locuri de muncă.
Katerina, în vârstă de 43 de ani, a fost medic stomatolog în Mariupol și a venit în Kiev pentru a lucra în timpul războiului. A fost separată de mama ei, Raisa, în vârstă de 77 de ani, timp de o lună. În cele din urmă, după o căutare disperată, și-a găsit mama și a reușit să o aducă în capitală.
Apartamentul în care locuiau a fost distrus, a adăugat Katerina, iar ea și mama ei și-au pierdut aproape toate bunurile. Cu rușii care controlează acum orașul ruinat de lupte, nu există nicio perspectivă de întoarcere.
În cele din urmă, Katerina și-a găsit un loc de muncă, lucrând ca administrator la Crucea Roșie, dar spune că „ce câștig aici într-o lună este cât câștigam în două zile ca medic stomatolog”.
Katerina s-a născut la Moscova, dar insistă ca Ucraina să lupte mai departe. „Singurul lucru pe care Rusia ni l-a adus este durerea și suferința. Vrem să trăim în Ucraina. Nu vrem ca nimeni altcineva să decidă pentru noi unde să locuim. Eu și mama mea am fi putut să ne mutăm acolo și să obținem cetățenia foarte ușor, dar nu vrem, iar rușii nu înțeleg asta”, a spus ea.
E imposibil să te bazezi pe o normalitate de durată
Restaurantul ZigZag este plin seara. Proprietarul său, Liubov Tsybulska, spune că acum este la fel de ocupat ca înainte de război, deși există unele schimbări evidente, inclusiv de personal, care este acum predominant format din bărbați, pentru că femeile au fugit din țară.
A fost un an de transformări pentru ZigZag. Când rușii se aflau la porțile orașului, restaurantul a asigurat 700 de mese pentru soldați cu ajutorul voluntarilor, apoi a revenit treptat la normalitate.
Tsybulska este un patriot: „De când am deschis restaurantul, în 2016, am insistat ca ospătarii să vorbească în ucraineană, nu în rusă”.
Restaurantul își sărbătorește a șaptea aniversare în curând, dar nu va face petrecere ca în fiecare an, ci va dona banii care ar fi fost cheltuiți forțelor armate.
Aparentul atât de normal este o mare parte din viața de la Kiev.
Pe plajă, într-o duminică după amiază, Oleskandr, de 52 de ani, spune că războiul l-a făcut foarte solicitat în meseria sa de psiholog, dar speră la o pauză.
Cu toate acestea, este dificil să faci planuri, spun Oleksandr și soția sa Svetlana, de 44 de ani, pentru că este imposibil să te bazezi pe o normalitate de durată.
El ar dori să meargă într-o scurtă vacanță în străinătate: „Sperăm că legea marțială se va ridica măcar ca să putem pleca din țară pentru o vacanță”.