Ziua 730 Ucraina are o nouă linie defensivă. Avion rus doborât de Kiev. SUA și UE dau noi sancțiuni

<span style="color:#990000;">Ziua 730</span> Ucraina are o nouă linie defensivă. Avion rus doborât de Kiev. SUA și UE dau noi sancțiuni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 730 a început cu un atac aerian nocturn al rușilor. Șase rachete și 31 de drone Shahed au fost lansate asupra mai multor regiuni ale Ucrainei. Apărarea aeriană a doborât 23 de drone. Trei civili au fost uciși în Odesa.

După capturarea orașului Avdiivka, comandanții ruși sunt „avizi de victorie” și abia așteaptă să atace mai departe, însă forțele ucrainene au creat o nouă linie de apărare, arată un analist german. Cotidianul Bild a publicat o hartă cu noile poziții defensive ale Ucrainei.

Și forţele aeriene ucrainene au afirmat vineri seara că au doborât un avion rusesc de detectare şi supraveghere radar deasupra Mării Azov. Rusia nu a făcut niciun comentariu, dar autorităţile regiunii Krasnodar, apropiată de Ucraina în sudul ţării, au indicat că serviciile de salvare se îndreaptă spre locul prăbuşirii unui avion.

Putin l-a lăudat ironic pe Joe Biden pentru că l-a numit "son of a bitch" ("ticălos nebun"), reiterând că acesta este cel mai bun președinte american posibil pentru Rusia.

Joe Biden a anunţat vineri, într-un comunicat, o serie de noi sute de sancţiuni la adresa Rusiei. Și Uniunea Europeană a aplicat Moscovei un nou pachet de sancțiuni. Pe "lista neagră" au fost trecute 106 persoane și 88 de entități din sectoarele militare și de apărare și persoane asociate.

Ucraina va oferi ajutor Moldovei, dacă această țară îl va solicita, în eventualitatea escaladării situației din Transnistria. Ambasadorul ucrainean la Chișinău a spus că Ucraina tratează serios problema Transnistriei, în special din cauza prezenței trupelor ruse și a posibilei activități a serviciilor secrete.

Serviciile spaniole de informaţii nu au nicio îndoială că mâna lungă a Kremlinului se află în spatele unei crime fără precedent în Spania, scrie El Pais. Singura întrebare a spionajului spaniol este ce serviciu a însărcinat Kremlinul pentru a-l asasina pe Maxim Kuzminov.

ADVERTISING

Peter Stano, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, a avut un comentariu pe tema ultimelor afirmații făcute joi de Dmitri Medvedev despre expansionismul rus în Ucraina. El l-a numit pe fostul președinte și premier rus "eternul număr doi al ceva" și a spus că acesta trebuie să meargă la medic.

Situația pe front

  • Val de drone - Rușii au lansat șase rachete și 31 de drone Shahed noaptea trecută. Apărarea aeriană ucraineană a distrus 23 de drone în regiunile Odesa, Nikolaiev, Poltava, Dnipropetrovsk și Harkov.
  • Bloc lovit de o dronă - Ucrainenii au doborât cinci drone lansate de Rusia, în cursul nopții asupra regiunii Dnipropetrovsk, însă altele nu au putut fi interceptate și au lovit un bloc înalt și clădirea unei companii în Dnipro, rănind opt persoane. Echipele de intervenție căutau prin ruine dimineață pentru a se asigura că nu e cineva prins sub moloz, a anunțat Serhii Lîșak, șeful administrației militare regionale. Rușii au bombardat cu artileria și districtele Nikopol, Mîrove și Cervonohrîhorivka, iar sediile a două firme, trei case, mai multe anexe și o linie electrică au fost distruse.
  • Civili uciși în Odesa - Nouă drone au fost interceptate în Odesa, dar una a lovit o zonă din apropierea portului, provocând un incendiu. "Au fost găsite cadavrele a două persoane sub dărâmături. În total, trei persoane au murit în urma atacului inamic", a anunţat guvernatorul regional Oleh Kiper. Armata a mai spus că în atac au fost folosite și rachete, dar acestea nu au lovit ținte. Și orașul Herson a fost bombardat în timpul nopții, fiind avariate mai multe case, un depozit, un turn de telecomunicații, clădirea cu arhiva unei instituții și infrastructura portuară.
  • Peste 100 de lupte într-o zi - Trupele ruse au atacat în opt puncte ale frontului în ultimele 24 de ore, cu o intensitate mai mare în Marinka, regiunea Donețk, a anunțat vineri dimineață armata ucraineană. Rușii au lansat ieri trei rachete, 83 de atacuri aeriene și au tras de 152 de ori cu lansatoare de rachete multiple. 101 confruntări armate au avut loc joi pe toată linia frontului. Peste 125 de localități din regiunile Cernihiv, Sumî, Harkov, Lugansk, Donețk, Zaporojie, Dnipropetrovsk, Herson și Nikolaiev au fost vizate de lovituri de artilerie.
  • O nouă linie de apărare - După capturarea orașului Avdiivka, comandanții ruși sunt "avizi de victorie" și dornici să atace mai departe, dar armata ucraineană a creat o nouă linie defensivă, a scris Julian Röpcke, analist Bild, alături de o hartă cu noile poziții de apărare.
  • Avion doborât de Ucraina - Forţele aeriene ucrainene au afirmat vineri seara că au doborât un avion rusesc de detectare şi supraveghere radar deasupra Mării Azov, notează AFP. Rusia nu a făcut niciun comentariu, dar autorităţile regiunii Krasnodar, apropiată de Ucraina în sudul ţării, au indicat că serviciile de salvare se îndreaptă spre locul prăbuşirii unui avion. "Datorită unei operaţiuni comune a serviciului de informaţii al Ministerului Apărării şi forţelor aeriene ucrainene, un alt avion rusesc valoros A-50U a fost doborât deasupra Mării Azov", a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării.

ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Putin, ironic cu Biden - Președintele Rusiei l-a lăudat ironic pe Joe Biden pentru că l-a numit "ticălos nebun" (crazy son of a bitch). Putin a zâmbit ironic, muşcându-şi buza înainte de a privi spre pământ. "Suntem gata să lucrăm cu orice preşedinte. Dar cred că, pentru noi, Biden este un preşedinte preferabil şi, judecând după ceea ce tocmai a spus, am perfectă dreptate". Liderul de la Kremlin crede că afirmaţiile sale anterioare similare despre Joe Biden (că ar fi preferabil pentru ruşi să fie el preşedinte - n.red.) au provocat o "reacţie adecvată". "Nu este ca şi cum ar putea spună: Volodia, mulţumesc, bravo, m-ai ajutat foarte mult!. M-aţi întrebat cine este (cel mai bun preşedinte american) pentru noi. Am spus-o, o voi spune din nou, este Biden", a declarat el.
  • Mesaj pentru "eroii poporului" - Putin a salutat într-un mesaj video, cu ocazia Zilei Apărătorilor Patriei, "eroii autentici ai poporului" care luptă pentru Kremlin în Ucraina şi reînarmarea Rusiei. El a adus un omagiu vineri forţelor armate ruse, cu o zi înainte de marcarea a doi ani de la invazia Ucrainei. "În aceşti ultimi ani, întreprinderile complexului militaro-industrial au multiplicat producţia şi livrarea către trupe a celor mai cerute arme", a spus liderul de la Kremlin.

Alte informații relevante

  • Kievul va ajuta Chișinăul - Ucraina va oferi ajutor Moldovei, dacă această țară îl va solicita, în eventualitatea escaladării situației din Transnistria, a declarat ambasadorul ucrainean la Chișinău, Marko Șevcenko. Ucraina tratează serios problema Transnistriei, în special din cauza prezenței trupelor ruse și a posibilei activități a serviciilor ruse în acea zonă. Ambasadorul a adăugat că nu există o amenințare imediată pentru Ucraina din acea regiune. "Dacă oficialii moldoveni consideră că există o amenințare la adresa securității sau stabilității, pot cere ajutor, iar noi vom discuta despre ce fel de asistență are nevoie Moldova și cum va fi acordată în măsura în care circumstanțele o permit", a adăugat diplomatul.
  • Sancțiunile SUA - Joe Biden a anunţat vineri, o serie de noi sute de sancţiuni la adresa Rusiei. Sancțiunile vizează persoane cu legături cu otrăvirea lui Navalnîi, cu maşinăria de război rusă şi aproximativ 100 de entităţi pe care le acuză de faptul că ajută Mscova să ocolească sancţiunile care i-au fost impuse.
  • Sancțiuni și din UE - Și Uniunea Europeană a adoptat vineri cel de-al 13-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Pe lista cu sancțiuni au fost trecute 106 persoane și 88 de entități din sectoarele militare și de apărare și persoane asociate, inclusiv cei implicați în furnizarea de armament din Coreea de Nord către Rusia. Entitățile sancționate au sediul în India, Sri Lanka, China, Serbia, Kazahstan, Thailanda și Turcia. Sancțiunile mai vizează membri ai sistemului judiciar, politicieni locali și persoanele responsabile pentru deportarea ilegală și reeducarea militară a copiilor ucraineni. Scopul noilor sancțiuni este limitarea accesului Rusiei la tehnologa militară, cum ar fi dronele, au mai comunicat reprezentanții UE. Aproape 2.000 de persoane și entități au fost sancționate de UE în cei doi ani de război.
  • Premierul danez, în Ucraina - Şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, s-a întâlnit vineri cu Volodimir Zelenski în oraşul Liov din vestul Ucrainei, cu o zi înainte de marcarea a doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei. Cei doi lideri au vizitat un cimitir şi le-au adus un omagiu soldaţilor căzuţi, a transmis biroul de presă al preşedintelui ucrainean. Danemarca a anunţat joi un nou pachet de ajutor militar de 247,4 milioane de dolari pentru Ucraina şi a cerut aliaţilor să-şi intensifice donaţiile pentru a sprijini Kievul în războiul cu Rusia. Frederiksen a declarat joi că se aşteaptă ca Danemarca să efectueze prima livrare de avioane de luptă F-16 către Ucraina în această vară.
  • Proiect de lege pentru demobilizare - Volodimir Zelenski a trimis parlamentului un proiect de lege pentru lăsarea la vatră a unor membri ai forţelor armate, în condițiile în care mii de militari luptă de doi ani încontinuu pe front împotriva Rusiei. Proiectul de lege privind modificarea legii serviciului militar obligatoriu a fost înregistrat joi în Rada Supremă (Parlamentul) a Ucrainei. Deputatul de opoziţie Oleksii Goncearenko a scris pe Telegram că textul propune ca acei soldaţi a căror perioadă de serviciu a expirat în timpul legii marţiale şi care a fost prelungită dincolo de ceea ce a fost stabilit, să fie demobilizaţi şi să fie trecuţi în rezervă. Termenii demobilizării vor fi stabiliţi de Zelenski prin decret, a adăugat el.
  • Zelenski explică demiterea lui Zalujnîi - Președintele Ucrainei a spus într-un interviu pentru Fox News că l-a demis pe șeful armatei, Valeri Zalujnîi, pentru că era nevoie de "o resetare". "Trebuie să fim mai rapizi. Asta înseamnă să scăpăm de toată birocrația. Altfel nu avem nicio șansă. Trebuie să fim deștepți, mai echipați tehnic și, desigur, rapizi. Timpul înseamnă bani, iar în cazul nostru nu e vorba de bani, ci de oameni, de viețile oamenilor", a spus Zelenski. Întrebat dacă Zalujnîi va continua să susțină politica prezidențială sau va intra în opoziție, liderul de la Kiev a răspuns că e alegerea lui. "A apărat națiunea noastră, țara noastră. De aceea, i-am acordat titlul de Erou al Ucrainei. Îi sunt foarte recunoscător."
  • Kremlinul e în spatele asasinării pilotului dezertor - Spionajul spaniol este convins că Moscova se află în spatele asasinării în Spania a pilotului dezertor rus Maxim Kuzminov, care a trecut de partea Ucrainei în 2023. "Serviciile spaniole de informaţii nu au nicio îndoială că mâna lungă a Kremlinului se află în spatele unei crime fără precedent în Spania", scrie El Pais. Singura întrebare e ce serviciu a însărcinat Kremlinul pentru a-l asasina - serviciul extern de informaţii SVR, serviciul federal de securitate FSB sau spionajul militar GRU. Surse diplomatice consideră că acest caz este "extrem de grav" şi că Madridul va da un "răspuns ferm" Moscovei în cazul unei confirmări a implicării Kremlinului. Detalii despre acest caz aici.
  • Medvedev, "eternul număr 2" - Peter Stano, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell, l-a descris pe Dmitri Medvedev drept "eternul număr doi" şi i-a recomandat să meargă la medic după ultimele afirmații despre expansionismul rus în Ucraina. "În mod normal, nu comentăm toate declaraţiile ciudate, mai ales de la oameni care caută cu disperare atenţie, mai ales dacă sunt eternul număr doi al ceva", a declarat Stano, la conferinţa de presă zilnică a Comisiei Europene. Stano a considerat "un lucru bun" faptul că Medvedev "împărtăşeşte public cu noi diagnosticele despre starea sa mentală". "Singurul lucru pe care îl putem spune, pe care îl putem recomanda, este consilierea şi îngrijirea psihologică şi nu sunt sigur că statul rus, cu miliardele pe care le-a irosit în acest război ilegal împotriva Ucrainei, îşi poate permite în prezent să mai investească ceva în asistenţa socială şi de sănătate pentru poporul său", a comentat el. Medvedev a spus joi până unde ar trebui să meargă Rusia: "Unde să se oprim? Nu ştiu (…) Să fie Kiev? Da, probabil ar trebui să fie la Kiev. Dacă nu acum, atunci peste ceva timp, poate într-o altă fază a evoluţiei acestui conflict".
  • Piloți ucraineni în F-16 - Volodimir Zelenski a publicat imagini de la pregătirile piloților ucraineni pe avioanele americane de luptă F-16.
  • Pregătire militară pentru ucraineni - Franţa a format 10.000 de militari ucraineni pe teritoriul francez şi în Polonia, de la începutul invaziei ruse. Aceștia au fost instruiți în mânuirea anumitor echipamente (tunul Caesar), deminare, salvare tactică sau în antrenament interarme, anunţă Ministerul francez al Apărării.
  • Germania se așteaptă la orice de la Putin - "Ar fi fatal să spunem că Vladimir Putin nu poate ataca Germania. Trebuie să te bazezi că va face asta", a spus șefa comisiei de apărare din parlamentul german, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, expertă în apărare militară, făcând apel ca Berlinul să se înarmeze și să descurajeze această posibilitate. Ea a adăugat că Germania trebuie să se asigure că Putin "nu va îndrăzni", astfel că Berlinul trebuie să întărească NATO și să se pregătească de război "pentru ca acesta să nu se întâmple niciodată".
  • Bani de la FMI - Oficialii Fondului Monetar Internaţional şi ai Guvernului ucrainean au ajuns la un acord cu privire la politicile economice, ceea ce deschide calea pentru eliberarea unei tranşe de 880 milioane de dolari, după ce va fi aprobată şi de boardul FMI, a anunţat instituţia financiară internaţională. Acordul a venit la finalul a şase zile de reuniuni între oficialii ucraineni şi staff-ul FMI, întâlniri care au avut loc la Varşovia (Polonia), în cadrul celei de-a treia revizuiri a programului de asistenţă în valoare de 15,6 miliarde de dolari convenit anul trecut. „Performanţele în cadrul programului de asistenţă au fost solide în pofida dificultăţilor războiului”, a salutat într-un comunicat şeful misiunii FMI, Gavin Gray, care în perioada 17-22 februarie a avut discuţii cu oficialii ucraineni la Varşovia.
  • Acord cu Olanda - Olanda va semna un acord de securitate bilateral pe zece ani cu Ucraina, a anunţat guvernul olandez vineri, cu o zi înainte de marcarea a doi ani de la declanşarea invaziei ruse, informează AFP. Acordul, ce urmează să fie ratificat "în curând", "semnifică faptul că Ţările de Jos vor ajuta Ucraina să se apere împotriva Rusiei şi să ajungă la o integrare mai avansată în Uniunea Europeană şi NATO", subliniază într-un comunicat ministerul olandez.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇