Ziua 470. Evacuarea din puhoaie sub ploaie de bombe. Noi atacuri la Belgorod, Ucraina neagă că a început contraofensiva. Zelenski e șocat de ONU și Crucea Roșie (Foto & Video)

Ziua 470. Evacuarea din puhoaie sub ploaie de bombe. Noi atacuri la Belgorod, Ucraina neagă că a început contraofensiva. Zelenski e șocat de ONU și Crucea Roșie (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 470 de război a venit cu noi informații și imagini înfiorătoare din regiunea Herson, după distrugerea barajului Kahovka. Bilanțul victimelor crește, dar e departe de a fi final, mai ales având în vedere că și nivelul apelor urcă și zona continuă să fie puternic bombardată, autoritățile ucrainene fiind nevoite să suspende evacuările.

Președintele Volodimir Zelenski s-a dus joi în Herson, pentru a vedea pe teren care sunt cele mai urgente măsuri ce trebuie luate. El a criticat dur ONU și Crucea Roșie pentru lipsa totală de reacție la un asemenea dezastru, deși guvernul de la Kiev le-a cerut ajutorul.

Pe front, rușii au ajuns să anunțe zilnic că resping contraofensiva ucraineană, în timp ce ei continuă să atace civili. Un astfel de bombardament a avut loc într-un oraș din Donețk, unde trei generații ale aceleiași familii au fost ucise și mai mulți copii răniți.

Ucraina ar fi lansat mult aşteptata contraofensivă, relatează Washington Post, care citează patru surse din armata ucraineană, care fac referire la lupte intense de pe frontul de sud-est, din regiunile Zaporojie şi Doneţk. Dar Statul Major al armatei ucrainene a negat informaţiile privind începerea contraofensivei.

Pe de altă parte, guvernatorul rus din Belgorod a anunțat noi atacuri cu drone care au țintit infrastructurile esențiale, iar armata ucraineană susține că a recucerit părți importante din frontul de la Bahmut.

Panica liderilor politici și militari ruși pare tot mai evidentă. Podul Crimeii a fost iar închis pentru mai multe ore tot sub motivul organizării unui „exercițiu antitero”. Iar de la Moscova se zvonește tot mai mult că elitele s-au săturat de războiul lui Putin și speră la înghețarea cât mai rapidă a conflictului.

ADVERTISING

Nu același lucru și-l doresc liderii separatiști din regiunile anexate ilegal de liderul de la Kremlin. Din această zonă a venit o propunere de modificare a graniței Ucrainei și promisiunea că războiul nu se va sfârși până când nu va fi „eliberată” toată țara.

Consecințele distrugerii barajului Kahovka

  • Situație critică la Zaporojie - Nivelul apei din rezervorul Barajului Kahovka, în sudul Ucrainei, nu mai permite asigurarea răcirii reactoarelor centralei nucleare Zaporojie, anunţă operatorul barajului. Nivelul apei a scăzut ”sub pragul critic de 12,7 metri” şi nu mai este suficient să alimenteze ”bazinele centralei nucleare Zaporojie” în vederea operaţiunilor de răcire”, anunţă directorul operatorului ucrainean Ukrhydroenergo, Igor Sîrota.
  • Evacuare suspendată din cauza bombardamentelor - Corespondentul publicației Grati a transmis că evacuarea din Hersonul inundat a fost suspendată momentan, din cauza bombardamentelor continue ale rușilor. Jurnaliștii de la fața locului spun că au auzit țipete ale răniților, dar încă nu au putut verifica personal situația. Ministerul de Interne de la Kiev a anunțat că trei persoane au fost rănite, un civil, un polițist și un membru al echipelor de salvare. Și rușii acuză Kievul că ar trage asupra convoaielor de evacuați din regiunile controlate de ei, susținând că 2 persoane au fost ucise, între care o femeie gravidă.
  • Bilanțul dezastrului - Cel puțin trei oameni au murit în inundațiile provocate de distrugerea barajului de la Nova Kahovka, însă există temeri că bilanțul va fi mult mai mare. Până acum, 23 de oameni au fost spitalizați și mii evacuați din calea puhoaielor. 600 kmp din Herson sunt sub ape. Nivelul apelor încă este în creștere, doar că ritmul a încetinit.
  • Zelenski, șocat de lipsa de reacție a ONU și Crucii Roșii - Preşedintele Volodimir Zelenski s-a declarat şocat de ceea ce el consideră că este un eşec al ONU şi al Crucii Roşii de a ajuta după distrugerea barajului de la Kahovka, în timp ce premierul său a cerut ajutor din partea agenţiilor internaţionale. „Ei nu sunt aici. Nu am primit niciun răspuns. Sunt şocat".
  • Zelenski a ajuns în Herson, pentru a stabili pe teren măsurile urgente ce trebuie luate pentru a limita consecințele dezastrului.
  • Vizită în tabăra de refugiați - Zelenski a vizitat un punct de cazare a refugiaților din regiunile inundate și le-a promis ajutor în reconstrucția caselor distruse de ape.
  • Complicații la Zaporojie - Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat că îşi va consolida prezenţa la centrala nucleară din Zaporojie, pe fondul îngrijorărilor legate de rezervele de apă pentru răcirea reactoarelor centralei, ca urmare a catastrofei de la Nova Kahovka: „Posibila pierdere a principalei surse de apă de răcire a centralei complică şi mai mult o situaţie de securitate şi siguranţă nucleară deja extrem de dificilă şi provocatoare. Având în vedere intensificarea activităţilor AIEA în conformitate cu principiile nou stabilite, aceasta va consolida, de asemenea, prezenţa AIEA la faţa locului, înlocuind echipa actuală cu un grup mai mare".
  • Reparații imposibile - Directorul general al Ucrahidroenergo a spus că este imposibil de reparat hidrocentrala de la Kahovska și va dura cel puțin 5 ani ca una nouă să fie construită.
  • Animalele luate de ape - Pe rețelele sociale au început să apară imagini și clipuri video cu echipe de voluntari ucraineni care salvează din ape animale (câini, pisici, animale domestice etc.), în urma inundațiilor provocate de distrugerea barajului de la Nova Kahovka.
  • Imaginile dezastrului - Maxar Technologies a publicat noi imagini din satelit cu consecințele inundațiilor din regiunea Herson.
  • Speculații despre bombardament - Zelenski a spus că nici Ucraina nu are nicio dovadă la acest moment că Rusia e responsabilă pentru aruncarea în aer a barajului, având în vedere că se afla sub ocupație rusească, dar că lucrează să întocmească un dosar solid. Detalii despre teoriile existente AICI.
ADVERTISING

Situația pe front

  • Ucraina neagă contraofensiva - Statul Major al armatei ucrainene a negat, joi, informaţiile publicate de presa occidentală privind începerea contraofensivei. "Noi nu avem informaţii despre acest lucru", a declarat un purtător de cuvânt al Statului Major al armatei ucrainene, referindu-se la informaţii publicate de presa occidentală.
  • Confirmări de contraofensivă, pe surse - Ucraina a lansat mult aşteptata contraofensivă, deschizând o fază crucială a războiului, menită să restabilească suveranitatea teritorială a ţării şi să menţină sprijinul occidental în lupta Kievului împotriva Moscovei, relatează Washington Post, care citează patru surse din armata ucraineană. Trupele ucrainene şi-au intensificat semnificativ miercuri seară atacurile pe linia frontului din sud-estul ţării. Angrenate în contraofensivă sunt unităţi specializate de atac înarmate cu arme occidentale şi antrenate în tactici NATO. Bloggerii militari ruşi au raportat, de asemenea, lupte grele în regiunea Zaporojie, o parte a liniei frontului considerată ca fiind un probabil punct de plecare al noii campanii ucrainene.
  • Încă o familie distrusă de ruși - Trei oameni au fost uciși și 4 răniți într-un atac rusesc asupra orașului Ukrainsk, din regiunea Donețk. Victimele erau membri ai aceleiași familii: au murit bunicul, tatăl și un fiu de doar 4 ani, iar cei răniți sunt copii cu vârste de 3, 4, 9 și 13 ani.
  • Noi atacuri în Belgorod - Guvernatorul din Belgorod a anunțat că o persoană a fost rănită în urma unui atac ucrainean cu dronă asupra satului Krasnoiarjski. Și un sat vecin a fost atacat cu drone, ținta fiind rețeaua de comunicații.
  • Victorii ucrainene la Bahmut - Brigada a 3-a de Asalt a Forțelor Armate ale Ucrainei susține că în ultimele 24 de ore a împins linia frontului de la Bahmut pe 1,8 kilometri lungime și 1,2 kilometri adâncime.
  • Rușii văd doar contraofensive - Administrația pro-rusă de la Zaporojie acuză că ucrainenii ar fi pornit o contraofensivă cu tancuri în regiune, dar că forțele Moscovei au reușit să respingă atacul. ”Azi joi, la ora (locală) 1.30 (şi ora României), în zona Zaporojie, inamicul a încercat să ne străpungă apărarea cu până la 1.500 de oameni şi 150 de vehicule blindate. Inamicul a fost oprit şi dă înapoi cu pierderi grele”, anunţă într-un comunicat ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.
  • Panică în Crimeea - Un nou exercițiu antitero a fost organizat joi dimineață la Podul Crimeii. Traficul pe pod a fost blocat mai multe ore.
  • NATO, în război? - Fostul șef al NATO Anders Rasmussen crede că unele țări membre pot trimite trupe în Ucraina fără a implica Alianța, dând ca exemplu Polonia. Detalii AICI
  • Elitele s-au săturat de războiul lui Putin - Potrivit Bloomberg, elitele Rusiei au început să fie tot mai convinse că Putin nu are cum să câștige acest război și speră că se va ajunge la înghețarea conflictului până la finalul anului.
  • Separatiștii lui Putin vor graniță nouă - Liderul prorus autoproclamat al Donețkului, Denis Pușilin, a dat un interviu publicației de propagandă Ria Novosti în care vorbește de noi obiective ale războiului. El spune că trupele ruse trebuie împinse la 500 de km de regiunile anexate ilegal și că în viitor va fi nevoie de „eliberarea” întregii Ucraine: „Înțelegem care e harta Ucrainei și unde ar putea fi mutată granița. Probabil de-a lungul Niprului, să fie o graniță naturală. Dar, în opinia mea, situația nu se va încheia până când Ucraina nu va fi complet eliberată”.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Sabotajul Nord Stream - Zelenski a reiterat că nu a fost implicat în explozia gazoductului Nord Stream şi nu crede că alţi oficiali ucraineni au jucat un rol, aşa cum susţin mai multe ziare. Conducta Nord Stream, care transporta gaze naturale din Rusia către Germania, a fost sabotata de explozii subacvatice pe 26 septembrie şi a devenit inoperabilă, privând Moscova de venituri de miliarde de dolari şi întrerupând ruta gazelor ruseşti către Europa.
  • Mai mult petrol rusesc în Europa - Livrările de petrol Urals ale Rusiei către Uniunea Europeană (UE) prin conducta sudică Drujba vor creşte în iunie cu 16% faţă de luna mai, deoarece rafinăriile din UE încearcă să îşi asigure mai mult petrol, pe fondul temerilor de întrerupere a tranzitului prin Ucraina, au spus două surse citate de Reuters. Livrările ruseşti de petrol către Europa sunt excluse de la embargoul UE, dar ruta Drujba traversează Ucraina şi a fost supusă unui risc constant de întrerupere. Ramura de sud a conductei Drujba alimentează Ungaria, Slovacia şi Cehia.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇