Ziua 323 de război a început cu noi informații contradictorii despre situația din Soledar, localitatea aflată la 10 kilometri de Bahmut unde se dă una dintre cele mai sângeroase lupte de la începutul invaziei. Liderul Wagner susține că mercenarii au preluat controlul și au ucis 500 de soldați ucraineni, în timp ce forțele Kievului anunță că încă rezistă.
Rușii bombardează puternic și regiunea Herson, lansând 90 de atacuri în ultimele 24 de ore.
În Rusia, tensiunile cresc vizibil. Un lider al Dumei de Stat a anunțat că în primăvară vor fi înrolați toți rușii sub 30 de ani, ceea ce este practic o mobilizare generală mascată, iar apropiații „Măcelarului de la Groznîi”, liderul cecen Ramzan Kadîrov, le transmit tuturor rușilor că, în loc să se ducă liniștiți la culcare noaptea, ar trebui să se pregătească de război.
Și la Kremlin e fierbere, Putin jignindu-l, în timpul unei ședințe transmisă live, pe unul dintre vicepremieri, care nu i-a îndeplinit ordinele. „De ce faci pe prostul”, a izbucnit președintele rus.
Dacă mai avea cineva vreun dubiu despre cine e agresorul în acest război, putem să ne uităm la cum își tratează cele două țări soldații. În timp ce ucrainenilor le este trimis în tranșee zahăr pentru cafea cu drona, rușii sunt trimiși înapoi pe front înainte ca medicii să apuce să-i trateze, unii cu schije în corp sau plămânii perforați de gloanțe. Iar mercenarii Wagner îi execută public pe rușii care dezertează sau nu respectă ordinele.
Situația pe front
- Putin și-a trimis un general în Belarus - Ministerul Apărării din Belarus a anunțat că comandantul adjunct al forțelor ruse în Ucraina, generalul Oleg Saliukov, tocmai a ajuns în țara condusă de Lukașenko pentru a inspecta trupele ruse staționate acolo pentru antrenament.
- Alertă la frontiera cu Belarusul - Ucrainenii au anunțat că securizează în continuare frontiera cu Belarusul la Rivne, construind fortificații. Cetățenii de rând ajută soldații.
- Soledarul rezistă - Forţele ucrainene din oraşul Soledar, situat în estul ţării, îşi menţin poziţiile şi provoacă pierderi semnificative trupelor ruseşti, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski în mesajul video transmis către naţiune joi seară. Zelenski a mulţumit celor două unităţi ucrainene din Soledar, despre care a spus că „îşi menţin poziţiile şi provoacă pierderi semnificative inamicului”.
- Puține informații de la Soledar - Statul Major al armatei ucrainene a refuzat să ofere date precise despre controlul asupra oraşului Soledar, în timp ce autorităţile proruse din regiunea Doneţk susţin că în acel oraş mai sunt ''mici buzunare de rezistenţă'' ucrainene, relatează agenţia EFE.
- Prioritate pentru Soledar - Volodimir Zelenski, a declarat joi, după o reuniune cu oficiali din cadrul Statului Major, că va trata cu prioritate aprovizionarea cu armament a trupelor ucrainene care luptă cu armata rusă în Bahmut şi Soledar, informează cotidianul Le Monde.
- 500 de civili în Soledar - Aproximativ 523 de civili sunt prinși între grupul de mercenari Wagner, care luptă pentru ruși, și trupele ucrainene care apără orașul Soledar, a anunțat șeful administrației militare regionale din Donețk.
- Voluntar britanic ucis - Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a precizat, în noul său anunț privind „eliberarea și curățarea completă a Soledarului de forțele ucrainene”, că printre cele 500 de cadavre ale celor uciși de mercenarii săi se află și cel al unuia dintre voluntarii britanici dați dispăruți în urmă cu câteva zile.
- Rușii n-au șanse în Bahmut - Institutul pentru Studiul Războiului estimează că Rusia e departe de a prelua controlul asupra Bahmutului, în special din lipsă de organizare și muniție. Experții ISR spun în raportul zilnic și că Soledarul încă nu a fost cucerit de ruși.
- Hersonul, ciuruit de ruși - Rușii au lansat 90 de bombardamente asupra mai multor așezări din regiunea Herson în ultimele 24 de ore. O persoană a fost ucisă.
- Alertă la Zaporojie - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că situația la centrala nucleară de la Zaporojie este alarmantă. El a mai spus că Putin nu are programată vreo întâlnire cu șeful AIEA Rafael Grossi, dar că o conversație telefonică poate avea loc, dacă este solicitată.
- Atac la Zaporojie - O femeie a murit și alte persoane au fost rănite în urma unui atac cu rachete lansat de ruși asupra unor clădiri rezidențiale din Zaporojie.
- Zahăr cu drona pentru ucraineni - Kievul face tot ce poate pentru a le asigura soldaților săi confortul în tranșee, inclusiv le trimite cu drona zahăr pentru cafea, potrivit unor imagini apărute pe Internet.
- Execuții publice marca Wagner - Mai mulți deținuți ruși racolați de Evgheni Prigojin pentru a lupta în Ucraina au povestit cum au asistat la execuții publice ale dezertorilor sau ale celor care au refuzat să respecte ordine.
- Soldați răniți trimiși pe front - Un ONG din Rusia a strâns mai multe informații care arată că rușii răniți sunt trimiși înapoi în luptă fără acordul medicilor. Unii soldați încă au schije în corp sau chiar dacă gloanțele le-au atins plămânii.
Ce se întâmplă în Rusia
- Tinerii Rusiei fac automat armata - Președintele Comisiei de Apărare din Duma de Stat, Andrei Kartapolov, a anunțat că în primăvară toți bărbații sub 30 de ani vor intra în armată: „Până în primăvară, fiecare comisariat militar va trebui să întocmească o listă cu persoanele care se încadrează în cerințe”.
- Mobilizare generală mascată - Proiectul de lege care schimbă vârsta pentru stagiul militar obligatoriu de la 18 la 30 de ani va fi depus în Duma de Stat săptămânile viitoare. Iar pe timp de război, conform ordinului de mobilizare semnat de Putin anul trecut, cei care fac serviciul militar pot fi trimiși pe front.
- Interzis la concedii - Surse citate de publicații independente ruse susțin că Moscova pregătește un nou val de mobilizare, documentele fiind deja pregătite. Deja mai multe companii au fost puse să le interzică angajaților să își ia concediu în ianuarie și februarie.
- Putin, furios - Vladimir Putin s-a înfuriat, într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, pe Denis Manturov - unul dintre vicepremierii săi, din cauza unei probleme cu contracte, şi nu a ezitat să-l jignească, deși ședința era transmisă în direct: „Domnule vicepremier, aveţi totul pregătit, dar nu şi contracte. Vă spun să punem capăt acestei reuniuni. De ce să ne batem capul? Eu ştiu că nu există contracte pentru întreprinderi, iar directorii mi-au spus-o. De ce faci pe prostul? Când vom avea contractele? Şefii de întreprindere îmi spun că nu există contracte, iar dumneavoastră îmi spuneţi că totul este pregătit”.
- Pregătiți-vă de război - Asistentul liderului cecen Ramzan Kadîrov, Apty Alaudynov, spune că rușii ar trebui să se organizeze în patrule cetățenești pentru a-și apăra localitățile, pronunțând și cuvântul război: „Astăzi, lumea s-a dus relaxată și liniștită la culcare, când ar trebui să fie mobilizată și să contribuie la victoria patriei noastre. Ar trebui să se pregătească de război”.
- Închisoare pentru dezertori - Un caporal de 24 de ani din Ufa a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a fugit de mobilizare.
- Kraken, în Rusia - În Rusia au fost confirmate primele cazuri de Covid Kraken, subvarianta mult mai contagioasă a Omicron.
Alte informații relevante
- Lumină și căldură pentru Ucraina - Norvegia a donat peste 100 de generatoare grănicerilor ucraineni.
- Leopard-ul ajunge mai greu în Ucraina - Polonia a fost de acord să transfere o companie de tancuri germane Leopard în Ucraina, însă mai trebuie și Berlinul să își dea acceptul și încă nu a făcut-o.